Acasă Blog Pagină 540

Lidl în Europa: carne de pui contaminată și condiții precare în ferme

Foto: Asociația F.R.E.E
Foto: Asociația F.R.E.E

Asociația F.R.E.E a anunțat că s-a alăturat campaniei desfășurată de numeroase organizații pentru drepturile animalelor din Europa adresată lanțului de magazine Lidl, prin care cere condiții mai bune pentru puii crescuți pentru carne.

Investigații din fermele furnizorilor Lidl din Germania, Spania, Italia și Austria au arătat suferința prin care trec rasele de pui cu creștere rapidă, în scurta lor viață

Asociația a precizat că puii din rasa broiler au fost selectați genetic de-a lungul timpului pentru a crește la o greutate excesivă în scop comercial.

Aceștia ajung la o greutate de 2 kilograme în doar 35-42 de zile. Un pui din rase cu creștere lentă atinge această greutate în minim 65 de zile, însă riscă să sufere de semnificativ mai puține probleme de sănătate.

”Puii de carne sunt adesea crescuți în ferme industriale unde pot fi supuși unor condiții precare, precum supraaglomerarea, accesul limitat la apă și mâncare și lipsa posibilităților de a-și manifesta comportamentul natural. Din cauza aceasta, puii prezintă și riscuri de sănătate care ulterior pot influența și calitatea produselor”, a transmis Asociația F.R.E.E.

În Germania, un studiu a detectat prezența bacteriilor rezistente la antibiotice în 71% din carnea de pui vândută la Lidl

Analiza a fost efectuată cu ajutorul organizației neguvernamentale spaniole, Equalia, și a fost publicat de către Fundația Albert Schweitzer care a descoperit că produsele de carne de pui conțineau numeroase bacterii, menționând că cele mai multe din bacterii erau de tipul Escherichia coli (75%), regăsind în același timp în toate probele enzima ESBL, care face bacteriile imune la numeroase antibiotice comune.

În Marea Britanie, un angajat al unei ferme intensive de pui din Lincolnshire care aprovizionează lanțul de magazine, a dezvăluit imagini care arată că păsările sunt ”călcate în mod curent” și ”strivite până la moarte”.

Colegii de muncă recunosc în fața camerei că abuzul face ”parte din muncă”.

Organizația de caritate pentru protecția animalelor Open Cages a depus o plângere penală împotriva fermei pentru că ar putea încălca mai multe legi și reglementări privind bunăstarea animalelor.

Semnează petiția pentru interzicerea raselor de pui cu creștere rapidă

”Puii crescuți pentru carne, recunoscuți drept pui broiler, sunt printre cele mai exploatate animale din lume deoarece duc o viață scurtă și dureroasă. Cere companiilor să adopte Criteriile Angajamentului European pentru Pui pentru a reduce suferința puilor broiler!”, au transmis membrii asociației F.R.E.E.

Psilocibina un ingredient psihoactiv poate ajuta pacienții bolnavi de anorexie

Sursă - Unsplash

Psilocibina este principalul ingredient psihoactiv din ciupercile magice. Aceasta ar putea fi o nouă opțiune promițătoare de tratament pentru anorexie. Au arătat testele clinice timpurii. Într-un studiu mic, 10 femei cu tulburare de alimentație au primit o singură doză de psilocibină. În timp ce au fost susținute de un terapeut. Au tolerat efectele pe termen scurt ale medicamentului, fără a experimenta efecte secundare grave. Majoritatea pacienților au raportat o experiență pozitivă cu psilocibina. Ei au raportat că viața lor s-a îmbunătățit și că s-au simțit mai optimiști. Patru participanți au intrat în remisiune după trei luni de la tratamentul cu psilocibina. Descoperirile, publicate vor trebui replicate în studii mai mari. Pentru a confirma că psilocibina poate ameliora în mod eficient simptomele de bază ale anorexiei.

Psilocibina, promițătoare ca tratament

Noi tratamente „trebuie să fie dezvoltate urgent”. Deoarece anorexia nervoasă „are cea mai mare mortalitate dintre orice tulburare psihiatrică. Și este notoriu de costisitoare și dificil de tratat și de recuperat”. A spus Rebecca Park, profesor asociat la Departamentul de Psihiatrie al Universității din Oxford. Anorexia nervoasă este o boală psihică gravă. Oamenii devin obsedați de greutatea corporală și imaginea lor, își limitează aportul alimentar. Uneori fac exerciții fizice excesive pentru a induce pierderea în greutate. Afecțiunea este notoriu dificil de tratat, jumătate dintre pacienții spitalizați pentru afecțiune experimentând recidivă. În ciuda faptului că afectează până la 4% dintre femei și 0,3% dintre bărbați, afecțiunea nu are medicamente aprobate disponibile. Psilocibina halucinogenă s-a dovedit deja promițător ca tratament.

Ar putea fi folosită și în tratarea depresiei

Și pentru alte afecțiuni de sănătate mintală, cum ar fi depresia, tulburarea de consum de alcool și tulburarea obsesiv-compulsivă. Se crede că psilocibina funcționează prin pornirea receptorilor din creier. Aceștia reacționează în mod normal la serotonina, hormonul de „simțire bine”, numit și 5-HT2a. A cărui funcție poate fi redusă la pacienții cu anorexie. Deși acestea sunt „descoperiri pozitive preliminare importante”, Park a subliniat că psilocibina „rămâne un tratament experimental”. Și sunt necesare mai multe date înainte ca psihedelicul să poată fi aprobat pentru utilizare în anorexie.

Începe Artown Festival, evenimentul care contribuie la dezvoltarea unui oraș în care arta preia controlul

Foto: Facebook/Artown Festival
Foto: Facebook/Artown Festival

Vineri, 28 iulie, debutează cea de-a doua ediție a Artown Festival, un eveniment ce are ca scop redefinirea orașului Ploiești prin intermediul artei.

Festivalul se va desfășura între 28 iulie și 6 august, reprezentând un adevărat manifest social care promovează arta sub toate formele ei.

Artown Festival este un manifest urban și social pentru o lume mai plină de viață și culoare

Scopul organizatorilor este acela de a crea un spațiu de întâlnire, colaborare, asumare și creativitate, printr-o varietate de activități artistice, cum ar fi picturile murale, performance-urile de tot felul și promovarea artei stradale.

Toate acestea se vor desfășura în paralel cu remodelarea microspațiului din spatele fostului Cinemascop, expoziția ”The sin to be seen” la Muzeul Judeţean de Artă Prahova – ”Ion Ionescu-Quintus” și o surpriză specială pe peronul Gării de Sud a Ploieștiului.

Programul și locațiile evenimentelor vor fi anunțate pe site, pe pagina de Facebook, precum și pagina de eveniment a festivalului

3.000 de metri pătrați de pereți vor fi acoperiți cu 19 picturi murale realizate de 37 artiști, de altfel, Ploieștiul va fi plin de surprize la fiecare pas, prin intermediul celor peste 50 de intervenții de artă stradală realizate de cei 25 de artiști/artist crews din 3 țări.

”Ne dorim să îngustăm prăpastia dintre loc și locuitor aducând arta în stradă și oferind-o oamenilor să o folosească ca bun comun pentru a-și redefini conceptual și emoțional orașul” a transmis Livia Florea, fondatoarea Artown Festival, la ediția de anul trecut.

FOTO | Torța olimpică pentru Jocurile Olimpice de la Paris din 2024 va fi fabricată din oțel reciclat

Sursă - Paris 2024 Facebook

Torța olimpică care va fi aprinsă la Jocurile Olimpice de la Paris va fi realizată din oțel reciclat, conform Agerpres.

Aceasta va fi realizată din oțel reciclat la uzinele franceze ArcelorMittal. Compania este și unul din sponsorii Jocurilor Olimpice din 2024.

Torța a fost imaginată de artistul Mathieu Lehanneur. Va fi pentru prima dată în istorie când obiectul va fi „unul absolut simetric“. Autorul spune că acest lucru va permite „punerea în valoare a flăcării“.

2.000 de exemplare vor fi realizate la ArcelorMittal pentru Jocurile Olimpice de anul viitor. 500 dintre acestea vor fi folosite la Jocurile Paralimpice.

Acestea vor fi reutilizate în mai multe rânduri în cursul ştafetei flăcării olimpice, care va dura 80 de zile.

Torța Olimpică pentru JO din 2024. Ce reprezintă elementele care o compun

Conform unei postări pe Facebook, torța înglobează următoarele elemente:

  • Egalitatea, care se regăsește în simetria ei perfectă

Ea reprezintă un proiect ambițios în organizarea Jocurilor Paralimpice și a Jocurile Olimpice.

  • Apa, reamintită de efectele reliefului și luminii

Apa va ocupa un loc separat în timpul Jocurilor Olimpice. Flacăra va traversa Mediterana și oceanele pentru a împărți energia Jocurilor cu toți francezii. Odată ce Jocurile vor începe, torța va fi expusă pe Sena.

  • Calmul, cu puritatea formei și împrejurimilor sale

Jocurile Olimpice și Paralimpice au fost întotdeauna un simbol al păcii. Încă din Grecia antică, Flacăra Olimpică poartă un mesaj de unitate între popoare și națiuni!

Purtată cu mândrie imensă de 11.000 de ștafete, urmărită cu fascinație în toate regiunile pe care le străbate, Torța este un obiect mitic care va întruchipa începerea Jocurilor Olimpice și Paralimpice în Franța și Paris!

Sursă – Paris 2024 Facebook
Sursă – Paris 2024 Facebook
Sursă – Paris 2024 Facebook
Sursă – Paris 2024 Facebook
Sursă – Paris 2024 Facebook
Sursă – Paris 2024 Facebook

Noi amenzi pentru depozitul de gunoi de la Mofleni

Foto: Garda de Mediu Dolj

Problemele create de administrarea deficitară a depozitului de gunoi de la Mofleni continuă. Ca urmare a sesizărilor primite de către Comisariatul Județean Dolj al Gărzii Naționale de Mediu, GNM a transmis, într-o postare pe Facebook, că firma care gestionează depozitul ecologic de deșeuri ECO SUD a fost amendată cu o amendă maximă de 200,000 de lei. Numărul mare de nereguli depistate au determinat comisarii de mediu să avertizeze agentul economic că riscă suspendarea activității.

Ce au descoperit comisarii?

Conform publicației Gazeta de Sud, aceștia au descoperit levigat care se prelingea la voia întâmplării, dar și gunoi care se revărsa în afara celulelor și deșeuri lăsate să zacă în soare, neacoperite cu un strat de nisip și pământ.

Toate acestea au dus la mirosuri greu de suportat de către locuitorii Craiovei, ținând cont de faptul că groapa se află la doar 5 km de aceasta. Gazeta de Sud raportează că atracții importante, precum Water Park şi Parcul Tineretului au început să fie ocolite din cauza mirosului greu.

„Comisarii de mediu care Comisariatul Județean Dolj al Gărzii Naționale de Mediu, în urma sesizărilor primite atât de la cetățeni, cât și mass-media, referitoare la mirosurile pestilențiale generate de activitatea desfășurată la Depozitul ecologic de deșeuri ECO SUD de la Mofleni, a demarat controale la acest operator. Patru comisari de la GNM-CJ Dolj au efectuat săptămâna trecută inspecții la acest depozit și au constatat mai multe nereguli care generau mirosurile sesizate,” au declarat reprezentanții GNM.

Dat fiind numărul ridicat al neregulilor depistate, comisarii GNM au aplicat amenda maximă administratorului gropii de gunoi

„Astfel, operatorul SC ECO SUD SA a fost sancționat cu amendă de 200.000 de lei pentru nerespectarea OUG 195/2005 și au fost impuse măsuri de eliminare a surselor de miros, cu respectarea riguroasă a termenelor scurte, date fiind temperaturile ridicate din această perioadă a anului,” se arată în comunicat.

Mai mult, aceștia au stabilit un plan permanent de măsuri care să conducă la eliminarea surselor de miros

Acesta prevede desfășurarea de noi controale, prin care comisarii vor să se asigure că operatorul va respecta normele de întreținere al depozitului. Ei vor verifica realizarea tuturor măsurilor prevăzute în planul de măsuri.

„Având în vedere că activitatea desfășurată de depozit are un impact major asupra factorilor de mediu, este obligatoriu ca operatorul ECO SUD să respecte întocmai prevederile din actele normative care reglementează acest tip de activitate. Dacă astfel de nereguli continuă, sancțiunile care se impun pot ajunge până la suspendarea activității,” se specifică în comunicatul GNM.

Craiovenii așteaptă cu nerăbdare să vadă dacă societatea va lua măsurile care i-au fost impuse, sau dacă acesta va fi doar o altă amendă ce nu va rezolva problema mirosului insuportabil cu care trebuie să trăiască.

Alimentele ”prietenoase cu planeta” pot reduce riscul de boli cronice

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Alimentele ”prietenoase cu planeta” pot ajuta la reducerea riscului de deces al unei persoane care suferă de cancer, boli de inimă și alte afecțiuni cronice cu 25%, demonstrează un nou studiu publicat de Sky News.

Oamenii de știință din SUA au descoperit că persoanele care urmează o dietă bazată pe alimente mai mult vegetale – cum ar fi cereale integrale, fructe, legume și nuci – au șanse mai mici să moară în decurs de 30 de ani în comparație cu cei care consumă mese mai puțin prietenoase cu mediul.

Alimentele ”prietenoase cu planeta” sunt benefice atât pentru sănătatea oamenilor, cât și pentru mediul înconjurător

Pe baza descoperirilor lor, prezentate la Nutrition 2023 – întâlnirea anuală a Societății Americane de Nutriție din Boston, Massachusetts – cercetătorii au dezvoltat un nou scor pentru dietă care arată efectele alimentelor asupra sănătății umane și mediului.

Cunoscut sub numele de Indicele Dietei pentru Sănătatea Planetară (PHDI), acesta analizează dovezi existente pentru a oferi scoruri pentru alimente.

Indexul ia în considerare riscul bolilor cronice precum bolile de inimă, cancerul intestinal, diabetul și accidentul vascular cerebral, precum și impactul asupra mediului, cum ar fi consumul de apă, utilizarea terenurilor, poluarea cu substanțe nutritive și emisiile de gaze cu efect de seră.

Este nevoie de aplicarea unor strategii pentru îmbunătățirea sănătății publice

Echipa a declarat că munca se bazează pe cercetările existente care arată că alimentele bazate pe plante sunt mai sănătoase și mai puțin dăunătoare planetei decât carnea roșie și produsele procesate.

Cercetătorii speră ca acest instrument să ajute factorii de decizie politici și organismele de sănătate publică să dezvolte strategii pentru îmbunătățirea sănătății publice, abordând în același timp schimbările climatice.

Trenurile sosesc cu întârziere în gări din cauza temperaturilor ridicate

Foto: Facebook/Radio Eco Natura
Foto: Facebook/Radio Eco Natura

Temperaturile tot mai ridicate modifică sosirea trenurilor în stații, iar personalul de întreţinere a infrastructurii feroviare al Căilor Ferate Române efectuează permanent revizii suplimentare pe reţea, cu scopul de a preveni orice posibilă defecțiune.

Potrivit anunțului făcut de CFR SA, circulația trenurilor se desfășoară în condiții speciale pe 13 tronsoane de cale ferată din regiunile București, Timișoara, Cluj, Iași și Brașov.

Această măsură a fost impusă din cauza temperaturilor foart mari înregistrate la nivelul șinelor, iar viteza trenurilor a fost limitată pentru a asigura siguranța circulației feroviare.

Din cauza temperaturilor ridicate, sosirea trenurilor în gări va suferi multiple întârzieri

”In intervalele orare în care temperatura în aer depăşeşte deja 35-37 de grade în aer, personalul de întreţinere a infrastructurii feroviare efectuează permanent revizii suplimentare pe reţea, prin verificarea directă a căii, măsurarea şi înregistrarea permanentă a evoluţiei temperaturilor la nivelul şinei”, a explicat Oana Brânzan, purtător de cuvânt al CFR SA.

De asemenea, purtătorul de cuvând a mai transmis că, în intervalele orare în care temperatura în şină pe anumite intervale de staţii depăşeste 50 de grade, se reduce viteza de circulaţie a trenurilor în medie cu 20-30 km/h faţă de viteza normală, astfel încât traficul feroviar să se desfăşoare în depline condiţii de siguranţă.

Șinele căilor ferate pot să se dilate din cauza căldurii extreme

Această dilatare poate duce la deformări ale șinelor, ceea ce poate afecta aliniamentul și stabilitatea calei ferate.

Pentru a preveni accidente și degradarea calei ferate, viteza trenurilor va fi redusă, iar companiile de transport feroviar iau măsuri preventive, cum ar fi limitarea vitezei trenurilor și întreprinderea unor măsuri de întreținere mai riguroase

MAE a emis o atenționare de călătorie pentru Grecia din cauza incendiilor

Sursa foto: BBC
Sursa foto: BBC

Oficialii români avertizează cetățenii că Grecia în aceste zile este toropită de căldură. Autoritățile locale mențin avertizările privind riscul ridicat de producere a incendiilor pentru întreg teritoriul țării. Astfel, MAE informează cetățenii români care vor să meargă în Grecia sau să o tranziteze că incendiile se pot extinde. Autoritățile elene mențin riscul ridicat de producere a incendiilor de vegetație (gradul 5) pentru întreg teritoriul țării. Mai ales că a fost emis și un cod roșu de caniculă între 25-27 iulie 2023. Din cauza condițiilor meteo extreme pe teritoriul elen au loc mai multe incendii de vegetație.

Producerea incendiilor în aceste zile, mult mai probabilă pentru că vremea se încălzește

Mai exact în Insulele Rodos, Corfu, Evia, Peninsula Peloponez-Corint. Astfel că MAE recomandă cetățenilor români să se informeze cu privire al situația meteo. Dar și să evite deplasarea în zonele în care există incendii în desfășurare sau un risc iminent de producere a acestora. În cazul în care sunt suprinși de incendii, cetățenii români trebuie să respecte cu strictețe instrucțiunile autorităților locale. Și să urmărească în permanență sursele oficiale de informare publică. MAE reamintește că legislația elenă interzice și sancționează drastic orice activitate în aer liber care poate produce scântei. Asta pentru că riscul de producere a incendiilor este foarte mare.

Autoritățile elene, în alertă

Cert este că premierul grec a avertizat și el că urmează niște zile complicate. În contextul în care deja foarte mulți oameni au fost evacuați de pe insula Rhodos din cauza incendiilor . Iar alți 2500 au fost evacuați din Corfu, în aceste zile. Week-endul trecut a fost unul de foc pentru Grecia. S-au înregistrat cele mai mari temperaturi din ultimii 50 de ani. Mai exact 45 de grade Celsius. Acest lucru alături de vântul care bate neregulat au făcut ca incendiile să se extindă cu repeziciune. Din cauza incendiilor, protecția civilă a declarat că nu a mai avut de ales “decât să adopte o atitudine precaută. Mai exact au reolcat turiștii pentru că viața este prioritară”.

Criza climatică a fost cea care a provocat valurile de căldură, spun specialiștii

Sursa: Ziarul Financiar

„Iadul de căldură” ar fi fost „practic imposibil”, fără schimbările climatice. În timp ce schimbările climatice au făcut valul de căldură din China de cel puțin 50 de ori mai greu de suportat. Potrivit unei analize rapide de atribuire făcută de inițiativa World Weather Attribution. WWA, un grup de oameni de știință care evaluează rolul schimbărilor climatice. Ei au petrecut o săptămână analizând valurile de căldură periculoase care au măturat emisfera nordică. Temperaturile din Valea Morții au atins 53,3 Celsius luna aceasta. Iar orașul Phoenix a cunoscut un record de 25 de zile consecutive de temperaturi mai mari de 43,3 Celsius. China a înregistrat o temperatură națională ridicată la începutul acestei luni, de 52,2 grade Celsius.

Europa, China și America de Nord lovite de valurile de căldură mult mai puternice

Și în Europa, recordurile locale au fost doborâte în anumite părți ale Spaniei și Italiei. Pe măsură ce temperaturile s-au apropiat de recordul istoric al Europei de 48,8 grade Celsius. Grupul a descoperit că „rolul schimbărilor climatice este absolut copleșitor”. Dacă oamenii nu ar fi încălzit planeta arzând petrol, cărbune și gaz, aceste tipuri de valuri de căldură ar fi extrem de rare. A spus unul dintre specialiști. Dar, pe măsură ce lumea continuă să ardă combustibili fosili, aceștia nu mai sunt neobișnuiți, a spus el. În clima actuală, valuri de căldură extreme precum cele cu care se confruntă lumea în prezent sunt așteptate o dată la 15 ani. Pentru SUA și Mexic, o dată la 10 ani în Europa de Sud și o dată la cinci ani pentru China, a arătat analiza.

Meteorologii avertizează că aceasta ar putea fi catalogată drept o vară răcoroasă

Oamenii de știință au descoperit că schimbările climatice fac valurile de căldură și mai calde. Poluarea a făcut ca valul de căldură din Europa să fie cu 2,5 grade Celsius mai fierbinte. Cel din America de Nord cu 2 grade Celsius mai fierbinte. Și cel din China cu 1 grad Celsius mai cald, potrivit raportului. Dacă temperatura medie a planetei crește cu 2 grade Celsius peste nivelurile preindustriale, se pot aștepta valuri de căldură extreme la fiecare doi până la cinci ani, potrivit raportului. „S-ar putea foarte bine ca aceasta să fie o vară răcoroasă în viitor. Dacă nu oprim rapid arderea combustibililor fosili”, a spus specialiștul.

Un oraș din Elveția ar fi fost lovit de o tornadă. Vântul a atins peste 200km/h

Furtuna - Foto Pixabay

Potrivit poliției cantonale din Neuchâtel, furtuna a făcut o victimă și câteva alte zeci de persoane au fost rănite. Persoana care și-a pierdut viața a fost lovită de o macara în timp ce se afla în mașină. Macaraua a lovit mașina, care apoi a luat foc. Alte aproximativ 40 de persoane au fost rănite și internate la spitalele din Neuchâtel. Furtuna a făcut pagube și la cinci imobile, care au fost evacuate preventiv. Totodată, autoritățile au făcut apel la locuitori să fie extrem de vigilenți atunci când se deplasează în oraș sau în natură. Poliția și pompierii au sfătuit să nu se deplaseze la La Chaux-de-Fonds. Poliția a izolat anumite zone ale orașului. Furtuna a mai cauzat fost ambuteiaje, deși mulți localnici sunt în vacanță.

Furtuna a fost una extrem de puternică

Podelele sunt pline de cărămidă spartă și tablă aruncate de pe acoperișuri de forța elementelor. Pe lângă acoperișurile deteriorate și parțial rupte, furtuna a mai smuls grămezi de ramuri rupte zăceau în jur. Zeci de copaci au căzut prin oraș. Zona Crêt-du-Locle a fost deosebit de afectată de furtuna. Foarte mulți localnici au încetat să lucreze din cauza furtunii. Un locuitor din La-Chaux-de-Fonds, care se afla în birou când casa a început să tremure. El a declarat pentru SRF că nu a mai văzut așa furtună: „Totul a început să tremure. Habar n-aveam ce se întâmplă”. Președintele federal Alain Berset a comentat evenimentele pe Twitter. „Pozele din La Chaux-de-Fonds, devastate de furtună, ne lasă uimiți”, scrie el. Gândurile lui sunt la persoanele afectate de furtuni și la serviciile de urgență. Furtuna care a lovit La Chaux-de-Fonds luni în jurul orei 11:30 nu a durat mult. Dar pagubele în metropola ceasului sunt considerabile.

Acoperișuri smulse, mașini avariate, copaci smulși din rădăcină

Vehiculele au fost distruse, acoperișurile smulse, mobilierul din oraș, în special scaunele de terasă, a fost aruncat prin aer. Zeci de copaci au fost dezrădăcinați sau pur și simplu smulși de rafale violente de vânt. Atât SRF Meteo, cât și MeteoSwiss, încearcă acum să clarifice dacă furtuna a fost o tornadă. Sabine Balmer de la SRF Meteo a recunoscut că fotografiile vorbesc pentru o „chestiune locală, dar violentă”. Cu toate acestea, un tub de nor ar fi de obicei observat în timpul unei tornade. Nu au existat rapoarte în acest sens până acum. Rafalele de vânt puternice la nivel local, așa-numitele rafale în jos, ar putea apărea în legătură cu furtuni.