Acasă Blog Pagină 382

Lucrările din Parcul Sebastian avansează într-un ritm alert

Captură video/Primăria Sectorului 5
Captură video/Primăria Sectorului 5

Primăria Sectorului 5 din București a anunțat astăzi, 13 mai, că lucrările începute în Parcul Sebastian avansează într-un ritm alert, pentru ca toți cetățenii Sectorului 5 să beneficieze cât mai curând de un spațiu de relaxare și joacă modern, sigur și curat.

”Un sector verde este un sector sănătos”

În egală măsură, administrația a transmis că își dorește să amenajeze, modernizeze și să întrețină spațiile verzi deja existente.

Mai mult, primăria va asigura cele mai bune condiții pentru dezvoltarea sănătoasă și armonioasă a locuitorilor care domiciliază pe raza sectorului 5, dar și a celor care îl tranzitează.

Primarul Sectorului 5: ”Parcul Sebastian va avea o nouă față. Copiii noștri merită să se joace într-un parc sigur”

”Țin legătura zi de zi cu echipa din teren, pentru a mă asigura că lucrările avansează în ritm alert. Trebuie să redămparcul cetățenilor cât de curând, având în vedere că este printre puținele locuri de relaxare din Sectorul 5 aflate în administrarea primăriei. Parcul Sebastian va avea o nouă față. Copiii noștri merită să se joace într-un parc sigur. Voi, locuitorii, meritați un loc modern unde să vă puteți relaxa”, a transmis primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone.

În acest moment, se efectuează următoarele lucrări: împrejmuirea cu gard metalic, refacerea spațiilor verzi și extinderea acestora, refacerea aleilor existente, extinderea sistemului de iluminat, înlocuirea aparatelor de joacă/ aparatelor de fitness degradate/uzate, prin montarea de noi aparate de joacă, complexe de joacă, aparate de fitness, amplasarea de mese de ping-pong.

De asemenea, se lucrează la refacerea foișoarelor (în interiorul acestora urmează să fie amplasate mese de șah), înlocuirea mobilierului urban (bănci/coșuri) din parc.

Totodată, în zona unde a fost amplasată scena, vor fi amenajate două terenuri de sport multifuncționale, unde vor fi amplasate panouri de baschet/ porți de fotbal, dar și un fileu pentru practicarea tenisului, se mai arată în comunicatul publicat de primărie pe contul de Facebook.

În urma reamenajării spațiilor verzi, vor fi plantați aproximativ 5.500 de arbuști pereni, peste 200 de arbori, diverse specii, dar și 15.000 mp de gazon rulou

Grupul sanitar existent va fi reamenajat, conform standardelor în vigoare (grup sanitar femei/ bărbați, dar și pentru persoane cu dizabilități).

”În calitate de autoritate publică locală, Primăria Sectorului 5, se implică activ în viața comunității prin îmbunătățirea calității mediului ca urmare a reamenajării zonelor de recreere, locurilor de joacă și parcurilor de pe raza Sectorului 5”, se arată în comunicatul primăriei.

Donald Trump le promite patronilor companiilor petroliere că va anula politicile de mediu ale preşedintelui Joe Biden

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Donald Trump, candidatul dreptei americane la preşedinţie, promite patronilor companiilor petroliere că va anula politicile de mediu ale preşedintelui Joe Biden dacă va fi ales în noiembrie, a informat Washington Post, citat de Euronews România.

Biden ar fi controlat de ”extremişti ecologişti” care îi ”obligă” pe americani să cumpere mașini electrice scumpe

”Joe Biden este controlat de extremişti ecologişti care încearcă să implementeze cel mai radical program energetic din istorie şi să îi oblige pe americani să cumpere vehicule electrice pe care nu şi le pot permite”, a spus o purtătoare de cuvânt.

Potrivit Washington Post, Trump s-a angajat în special să pună capăt imediat îngheţării permiselor de către administraţia Biden pentru noi exporturi de gaze naturale lichefiate (GNL).

De asemenea, el ar fi spus că va scoate la licitaţie mai multe concesiuni de foraj petrolier în Golful Mexic şi va anula restricţiile privind forajul în zona arctică din Alaska.

În 2022, Joe Biden a obţinut aprobarea unui plan masiv de finanţare a tranziţiei energetice

Donald Trump, la rândul său, pune la îndoială însuşi principiul încălzirii globale şi a retras Statele Unite din Acordul de la Paris.

”Donald Trump se comportă ca un bandit din desenele animate, propunând să lichideze viitorul planetei pentru un cec de un miliard de dolari”, a reacţionat asociaţia pentru protecţia mediului Evergreen Action într-un comunicat.

”În ultimii patru ani, America a făcut progrese istorice în ceea ce priveşte schimbările climatice, rezultând crearea de locuri de muncă şi aer şi apă mai curate în întreaga ţară”, a mai spus asociaţia pentru protecţia mediului.

Rusia construiește o centrală nucleară care va fi trimisă pe Lună

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

În urmă cu două luni, Rusia a anunțat, prin persoana lui Iuri Borisov, directorul Agenției Spațiale Ruse (Roscosmos), că ia în calcul proiectarea unei centrale nucleare de mici dimensiuni care să fie transportată pe Lună.

Potrivit declarațiilor făcute la acel moment, această centrală va alimenta viitoarea bază lunară comună, ruso-chineză.

Centrala nucleară  va ajunge pe lună în perioada 2033-2035

Într-o nouă declarație de presă, oficialul rus a afirmat că lucrul a început deja, iar viitoarea centrală nucleară va ajunge pe Lună în perioada 2033-2035, relatează Reuters, citat de HotNews.

Rusia, conform lui Iuri Borisov, va contribui astfel decisiv la succesul viitoarei baze lunare, prin expertiza specialiștilor ruși în energia nucleară spațială.

”Va fi o provocare cu care nimeni nu s-a mai confruntat până acum”, a declarat directorul agenției spațiale ruse, cu atât mai mult cu cât centrala va fi amplasată complet automat, fără prezență umană.

Nu este singurul proiect pe care Rusia îl are în plan, cel puțin la nivel declarativ

Oamenii de știință de acolo intenționează să construiască o navă spațială propulsată de un reactor nuclear.

Este vorba despre un remorcher spațial uriaș, capabil să transporte încărcături mari de pe orbita Terrei pe orbita Lunii sau a altor corpuri cerești.

Rusia are planuri mari, inclusiv să întreprindă operațiuni miniere pe Lună.

Românii au descoperit cum să păcălească aparatele de reciclare și să obțină bani din ambalaje care nu fac parte din SGR

Sursă foto: Facebook/Mircea Fechet
Sursă foto: Facebook/Mircea Fechet

Românii au descoperit metoda de a obține bani din reciclarea ambalajelor, chiar dacă aceste sticle nu sunt parte din Sistemul Garanție-Returnare (SGR).

Trucul funcționează, scrie Libertatea, care l-a și testat, dar nu va mai putea fi exploatat mult timp, transmite Adevărul.

Se știe că la achizițiile de sticlă de plastic, doză de aluminiu sau sticlă de sticlă din orice magazin, se plătește o garanție de 50 de bani, dacă produsele poartă logo-ul SGR

Cu toate acestea, încă există comercianți care mai au încă la vânzare și produse ale căror ambalaje nu au respectivul logo, pentru care cumpărătorilor nu li se percepe garanția de 50 de bani și care, teoretic, nu pot fi returnate la automatele din magazine.

Un videoclip postat pe TikTok de un internaut arată însă că sistemul poate fi păcălit cu un truc.

Utilizatorul a demonstrat că poate primi un voucher de 50 de bani cu o sticlă de plastic ce nu conține logoul SGR, printând un alt cod de bare pe care l-a lipit peste cel existent.

Jurnaliștii de la Libertatea au confirmat trucul printr-un experiment în care au folosit o sticlă de plastic ce nu avea logoul SGR (deci nu li s-a oprit garanția la achiziționarea produsului respectiv).

Prin urmare, jurnaliștii xeroxat un cod de bare al unui produs cu logo și l-au lipit peste codul de bare inițial.

Apoi, au introdus sticla de plastic într-un aparat al Sistemului Garanție-Returnare, iar aceasta a acceptat-o fără probleme.

Metoda va mai funcționa doar până pe 30 iunie

30 iunie este data până la care mai circulă ambele tipuri de ambalaje, cu sigla SGR, adică purtătoare de garanție, și fără siglă SGR, pentru care nu se percepe garanție.

După acest termen, sticlele neeligibile în program vor fi eliminate, precizează sursa citată.

Un restaurant îi taxează cu 5 euro pe clienții care nu mănâncă tot ce-și pun în farfurie

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Încercând să reducă risipa alimentară, administratorul unui restaurant din Viena a hotărât să îi taxeze pe clienții care nu mănâncă tot ce-și pun în farfurie.

Măsura a fost adoptată, de asemenea, și de un restaurant din Elveția, relatează Blick citat de Adevărul.

Persoanele care aleg să mănânce la restaurantul cu specific chinezesc Lucky Wok, situat în cartierul Floridsdorf din Viena, și nu mănâncă tot ce-și pun în farfurie vor trebui să scoată din buzunar doi euro.

Anunțul cu privire la taxă se regăsește în meniul restaurantului cu specific chinezesc: ”Atenție! Vă cerem înțelegere! Se vor percepe 2 euro pentru fiecare farfurie rămasă neterminată!”

Risipa se plătește: clienții care nu mănâncă tot ce-și pun în farfurie vor achita o taxă de 5.1 euro

Această măsură antirisipă a fost adoptată și de un restaurant din Baden, Elveția. Astfel, clienții care nu mănâncă tot ce au în farfurie sunt taxați cu 5.1 euro.

”Eu am învățat că mâncarea este valoroasă, nu o arunci!”, a afirmat proprietarul restaurantului Salman Ghauri, care a copilărit în India.

”Este foarte important să tratezi mâncarea cu respect. Întotdeauna îmi avertizez clienții de trei ori și oamenii înțeleg asta. Farfuriile se întorc aproape întotdeauna goale”, a spus el.

În România se pierd anual peste 2 milioane de tone de alimente

În cursul lunii martie, președintele României a promulgat legea care stopează risipa alimentară.

”În România se pierd anual 2.55 milioane de tone de alimente care ar putea ajunge, de exemplu, la miile de copii care încă se culcă, zilnic, flămânzi. Lupta împotriva risipei alimentare face ca alimente care, altfel, ar ajunge la groapa de gunoi să devină resurse. Legea a fost elaborată încă de la bun început de un grup transpartinic de lucru, tocmai pentru ca acest proiect să devină realitate, şi iată că, după doi ani de negocieri, avem un vot final favorabil”, a spus deputata USR Diana Buzoianu, co-iniţiatoare a proiectului.

Un oraș din România a fost declarat stațiune turistică de interes național, dar încă se confruntă cu probleme grave de poluare cu metale grele

Sursă - Unsplash

O nouă localitate a devenit, oficial, stațiune turistică de interes național. Este vorba de Baia Mare, care a obținut acest titlu printr-o Hotărâre de Guvern, potrivit Adevărul.

În ceea ce privește factorii care au stat la baza acestei decizii, documentul precizează:

„De remarcat din punct de vedere turistic este perioada interbelică, când Baia Mare a fost declarată «stațiune climaterică» timp de 10 ani, în perioada 1930-1940”, se arată în document.

Faptul că „pe teritoriul administrativ al municipiului Baia Mare sunt declarate cinci arii naturale protejate și obiective naturale ocrotite”, reprezintă, de asemenea, un punct forte în vederea declarării orașului Baia Mare drept stațiune turistică de interes național.

Cele cinci arii de pe cuprinsul orașului sunt:

  • Arboretele de castan comestibil Baia Mare – Rezervație științifică forestieră;
  • Rezervația fosiliferă Chiuzbaia – Rezervație naturală paleontologică;
  • Tăul lui Dumitru – Rezervație științifică botanică;
  • Coloanele de la Limpedea – Rezervație științifică geologică;
  • Arboretele de castan comestibil Baia Mare – Sit Natura 2000.

De asemenea, au fost avute în vedere și alte obiective din județ, la care turiștii ar putea să ajungă.

Baia Mare – stațiune turistică de interes național, dar o stațiune poluată

Moștenire a perioadei socialiste, în jurul orașului Baia Mare există mai multe iazuri care poluează zona cu metale grele. Doar un singur astfel de iaz, Meda, a fost ecologizat în ultimii 35 de ani, acum fiind un câmp înierbat.

„Baia Mare, înainte de a fi stațiune ar fi trebuit să rezolve mai multe probleme de mediu”, a zis profesorul universitar Ioan Bud, specializat pe probleme de mediu și minerit.

În opinia specialistului, în primă fază ar trebui stopată poluarea, după care ar trebui trecut la măsurile de decontaminare.

Activitatea minieră din zonă a dus la formarea celor cinci iazuri, care astăzi contaminează întreaga regiune cu metale grele. Acestea ajung în sol, în pânza freatică, iar apoi în plante.

În plus, minele care au fost închis în urmă cu peste 2 decenii au fost inundate. Când este surplus, apa provenită din acestea se scurge și ajunge în râul Săsar, care străbate orașul de la est la vest.

„Deocamdată, noi încă suntem în faza de acumulare a poluării, nu în faza de eliminare. Pentru că apele de mină tot curg și sunt din ce în ce mai multe și mai agresive. În cazul în care le oprim, după aceea putem lua decizii: dacă sunt intenții de depoluare a solului, e una; dacă se lasă se depuleze în mod natural, poate dura sutede ani până ce se depoulează”, a mai zis Ioan Bud.

Cum se salută elefanții. Este atât de asemănător cu ceea ce fac oamenii

Sursă - Unsplash

Elefanții spun „Bună ziua!” prietenilor mișcându-și urechile și scoțând mici sunete zgmootoase. Studiul a fost publicat pe 9 mai în revista Communications Biology, potrivit Live Sceince.

Cercetarea sugerează că elefanții comunică în mod intenționat și că își adaptează salutul în funcție de ceilalți indivizi. De pildă, dacă un alt elefant este atent, cel care vrea să-l salute folosește doar gesturi vizuale. În caz contrar, elefantul carea vrea să salute e mai predispus să folosească atingerea.

„Pentru mine, a fost foarte interesant înțeleg în sfârșit cum își folosesc corpurile pentru a comunica”, a spus autorul principal al studiului, Vesta Eleuteri, student absolvent la Universitatea din Viena, pentru Live Science.

Oamenii de știință știau deja că elefanții comunică de la până la kilometri distanță folosind zgomote adânci. Acestea nu pot fi auzite de oameni, dar urechile masive ale elefanților le captează cu ușurință. În plus, cu ajutorul trompelor ei au un excelent simț al mirosului. Elefanții pot adulmeca vârsta, gradul de rudenie și chiar grupurile sociale din care fac part alți indivizi. În comparație cu cel a oamenilor, totuși, văzul elefanților este relativ slab.

Elefanții se salută într-un mod extrem de … uman

Eleuteri și echipa ei au numărat gesturile vizuale – cum ar fi mișcarea urechilor și atingerea trompelor – împreună cu vocalizări, atingeri și comportamente legate de miros. Ei au urmărit ce gesturi și sunete au apărut simultan. Astfel au observat că zgomotele scăzute au însoțit adesea mișcări ale urechilor. Această combinație a fost cel mai frecvent salut documentat. Combinația recurentă a sugerat că elefanții au vrut să comunice, a spus Eleuteri. De obicei, elefanții se uitau unul la altul înainte de a gesticula, întărind și mai mult această idee.

„Această lucrare este unică prin cât de serios abordează conceptul de comunicare multimodală”, adică comunicare care implică mai multe simțuri simultan, a spus Robbie Ball, care studiază cogniția comparativă la Hunter College și la Graduate Center de la City University of New York. El nu a fost implicat în studiu.

„La fel cum mi-aș putea flutura mâna și să strig „Hei!” către prietenul meu, elefanții par să combine, de asemenea, semnalele de comunicare adecvate atunci când își salută prietenii”, a spus Ball pentru Live Science.

Studiul subliniază faptul că elefanții trăiesc în lumi sociale complexe, cu grupuri de familie care se separă, se unesc și țin evidența relațiilor complexe de-a lungul timpului.

„Au o viață lungă precum oamenii. Pot trăi până la 70 de ani și sunt extrem de similari”, a spus Eleuteri.

Cum arată pata solară supermasivă care a produs aurora boreală. E de 15 ori mai mare decât Pământul | VIDEO

Sursă - Unsplash

Pata solară AR3664 este atât de mare încât a putut fi văzută doar cu ochelari de eclipsă, potrivit Space.

În ultimele zile, regiunea a crescut până la o lățime de aproximativ 200.000 de kilometri. Distanța reprezintă de peste 15 ori diametrul Pământului. Sonda spațială Solar Dynamics Observatory a NASA a colectat mai multe imagini ce pot fi văzute în partea de jos a articolului.

Activitatea generată de AR3664 a provocat aurorele boreale din acest weekend. Ea a declanșat erupții solare puternice și ejecții de masă coronală (CME), care au lovit Pământul.

Petele solare sunt pete întunecate de pe suprafața solară. Câmpul magnetic al acestora este anormal de puternic – de aproximativ 2.500 de ori mai puternic decât cel al Pământului, conform Serviciului Național de Meteorologie al Administrației Naționale pentru Oceanii și Atmosfere din SUA (NOAA).

Pata solară supermasivă care a generat aurorele boreale

Petele solare sunt de obicei de dimensiunea Pământului, dar unele, cum ar fi AR3664, pot deveni gigantice. Cu cât regiunea devine mai mare, cu atât crește complexitatea magnetică și apare riscul unor erupții solare suplimentare.

Conform spaceweather.com, AR 3664 este în prezent are aproximativ aceeași dimensiune cu pata solară legată de evenimentul Carrington din 1859, cea mai puternică furtună geomagnetică înregistrată vreodată pe Pământ.

AR3664 este atât de mare încât a putut fi observată fără ajutorul unui binoclu sau a unui telescop. Specialiștii recomandă cel puțin purtarea unor ochelari de eclipsă.

Aurora boreală a făcut spectacol pe cerul României | FOTO EXCLUSIV

erupții solare majore aurora boreală românia
Sursă - Unsplash

Aurora boreală a putut să fie văzută, vineri, 11 mai 2024, de pe întregul cuprins al României.

Pasionații de fotografie au imortalizat imagini de neuitat cu spectacolul de lumini de pe cer. Primele au apărut imediat ce s-a întunecat. Pe pagina de Facebook AstroNick a fost postată, după ora 21:00, o fotografie cu aurora boreală în localitatea buzoiană Padina. Aceasta a fost puternic distribuită și numeroși români au ieșit afară și și-au îndreptat privirile către cerul nordic.

Desigur, norocoșii au fost cei din zonele în care nu există poluare luminoasă. Aurora a putut fi însă văzută și din marile orașe, precum Cluj-Napoca sau București. Adrian Șonka de la Observatorul Astronomic Amiral Vasile Urseanu a fotografiat aurora boreală chiar de la marginea Capitalei.

Ulterior, pe rețelele de socializare și pe paginile dedicate astrofotografiei au fost postate sute de imagini de către români din toată țara.

De ce a fost aurora boreală vizibilă în România?

Mai multe erupții solare, provenite din pata solară AR3664, s-au îndreptat către Pământ în ultumele ore. AR3664 este puțin mai mică decât celebra pată Carrington, care a provocat o mare furtună solară în 1859 și a distrus toată aparatura electrică de la vremea respectivă, inclusiv telegraful.

În cursul zilei de vineri, NOAA a ridicat nivelul de alertă pentru furtună solară geomagnetică la nivelul 4 (sever). Un avertisment de o asemenea intensitate nu a mai fost emis din anul 2005.

Pe lângă problemele pe care le produc telecomunicațiilor, aceste furtuni geomagnetice provoacă și fenomenul spectaculos al aurorelor polare.

StireaVerde.ro
StireaVerde.ro

Impunerea de taxe de către UE la importurile de vehicule electrice din China ar putea afecta semnificativ planul industrial ”Green Deal”

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Taxele impuse de europeni pentru importul de mașini electrice ieftine din China ar putea avea un efect nedorit, transmite Economica.net.

Directori de top ai BMW şi Volkswagen au avertizat că planul Green Deal al blocului şi ar putea dăuna producătorilor de automobile care importă maşini fabricate în China.

Avertismentul a fost lansat de șeful BMW, Oliver Zipse

Comisia Europeană, care supraveghează politica comercială în Uniunea Europeană, a lansat o investigaţie în octombrie pentru a stabili dacă maşinile complet electrice fabricate în China primesc subvenţii care denaturează piaţa şi justifică tarife suplimentare.

”Poţi foarte repede să te împuşti în picior”, a declarat reporterilor CEO-ul BMW Oliver Zipse, după ce producătorul german de automobile premium a raportat rezultatele trimestriale.

La fel ca rivalii săi germani Volkswagen şi Mercedes-Benz, BMW se bazează în mare măsură pe veniturile din afacerea sa din China

În momentul de față, China este a doua piaţă că mărime a BMW după Europa, reprezentând aproape 32% din vânzări în primul trimestru.

În cursul lunii martie, Comisia a început înregistrarea vamală a importurilor de vehicule electrice din China, ceea ce înseamnă că acestea ar putea fi afectate de tarife din acel moment, dacă ancheta comercială concluzionează că primesc subvenţii neloiale.

Ancheta urmează să se încheie în noiembrie, dar UE ar putea impune taxe provizorii în iulie.