Acasă Blog Pagină 415

O parte din fosta zonă a Parcului Grozăveşti va reveni în patrimoniul Sectorului 6

Sursă foto: Facebook/Ciprian Ciucu
Sursă foto: Facebook/Ciprian Ciucu

Guvernul a decis că terenul de 11.000 de metri pătraţi din fosta zonă a Parcului Grozăveşti să revină în patrimoniul Sectorului 6.

Zona a fost evaluată la 26 de milioane de lei, iar acest teren va ajunge în administrarea Consiliului Local Sector 6.

Fosta zonă a Parcului Grozăveşti va fi transformată într-un parc modern

Această iniţiativă reprezintă un pas semnificativ către obiectivele noastre, apropiindu-ne de crearea unui mediu mai verde şi mai plăcut pentru locuitorii noştri. Ne angajăm să continuăm eforturile pentru a transforma această zonă într-un parc modern şi atrăgător pentru comunitatea noastră”, a spus viceprimarul Mihaela Ştefan.

La rândul său, primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a explicat că prin colaborarea şi comunicarea PMB cu Ministerul Dezvoltării a reuşit să obţină aprobarea acestui proiect de Hotărâre de Guvern.

Primarul Sectorului 6 din București: ”Instituţiile centrale şi cele locale colaborează”

Uite că instituţiile centrale şi cele locale colaborează. Chiar dacă a durat, prin tenacitate, multe telefoane de lămurire şi prin intermediarea comunicării dintre PMB şi Ministerul Dezvoltării am reuşit să obţin astăzi această Hotărâre de Guvern pentru dumneavoastră”, a transmis Ciprian Ciucu, prin intermediul unei postări publicate pe contul de Facebook.

Consiliul General va trebui să voteze preluarea

Ciprian Ciucu a adăugat că, pentru moment, terenul nu a ajuns in administrarea sectorului 6.

Consiliul General trebuie să voteze preluarea, urmând a se face un protocol de preluare cu Guvernul, apoi se dă o Hotărâre de Consiliu General prin care primăria va prelua administrarea.

Eu voi pune pentru 2024 bani în buget și chiar ne apucăm de proiectare. Dar totul depinde dacă PMB se mișcă sau nu ca să avem 3 hectare de parc nou anul viitor”, a conclus edilul Sectorului 6.

Decontări frauduloase în Gorj: Peste 3 milioane de euro au fost pierdute din Fondul de Mediu

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Procurorii din Gorj au stabilit că un prejudiciu de aproape trei milioane de euro a fost produs Fondului de Mediu prin decontarea taxei de mediu pentru deşeuri care apăreau colectate şi reciclate, deşi în realitate nu erau.

Mai multe persoane din Gorj au fost reţinute

Potrivit News.ro, reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj au anunţat, joi, printr-un comunicat de presă, că patru persoane au fost reţinute pentru 24 de ore, într-un dosar penal în care se fac cercetări pentru înşelăciune în formă continuată cu consecinţe deosebit de grave, complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată.

În acest dosar au fost făcute 34 de percheziţii în Gorj şi alte patru judeţe, precum şi în Bucureşti, fiind ridicate documente extracontabile, unităţi de calcul şi telefoane mobile.

Frauda ecologică a fost desfășurată pe o perioadă de 3 ani

În urma investigațiilor desfășurate, procurorii au concluzionat că, în intervalul aprilie 2021 – aprilie 2023, o firmă cu sediul în orașul Rovinari, județul Gorj, a desfășurat operațiuni de colectare, transport și reciclare a deșeurilor electrice, electronice și electrocasnice, conform prevederilor O.U.G. nr. 5/2015.

Conform constatărilor, societatea a falsificat 3.478 de borderouri de achiziție, pe baza cărora au fost emise ulterior 77 de facturi fiscale pentru servicii de colectare și tratare a deșeurilor menționate.

O parte semnificativă din aceste achiziții, reprezentând un volum de 3.650 de tone de deșeuri, nu au avut loc în realitate, conform precizărilor făcute de către anchetatori

A fost estimat un prejudiciu in cuantum de aproximativ 14.6 milioane lei (peste 2.9 milioane euro), constând în taxa de mediu de 4 lei/kg, achitată pentru deşeuri electrice, electronice şi electrocasnice, care în realitate nu au fost colectate şi reciclate. Urmărirea penală în cauză este complexă, fiind cercetate până în prezent 27 de persoane fizice şi 2 persoane juridice (societăţi comerciale) şi continuă, pentru stabilirea adevărului pe bază de probe, în vederea tragerii la răspundere a persoanelor vinovate”, a mai transmis sursa citată.

Transformare remarcabilă în Sectorul 5 din București: Spațiul din fața Pieței Rahova a devenit o nouă zonă de promenadă

Captură video/Infrastructură 5
Captură video/Infrastructură 5

Sectorul 5 al Bucureștiului a devenit martorul unei schimbări spectaculoase în spațiul public, în urma eforturilor susținute ale Primăriei conduse de Cristian Popescu Piedone.

După aproape 6 săptămâni de muncă intensivă și coordonată, zona din fața Pieței Rahova a fost transformată într-un loc de promenadă modern și prietenos.

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, a fost prezent zi de zi pe șantier

Primarul Cristian Popescu Piedone a făcut anunțul oficial cu privire la finalizarea proiectului, subliniind importanța muncii în echipă și dedicării zilnice a echipei implicate.

Dragi prieteni, stimați cetățeni ai comunității noastre, de curând, primăria a preluat administrarea tuturor piețelor din sector! Vă anunț, cu respect, că sunt deja prioritate pentru mine! Le vom bugeta decent pentru anul viitor, iar din ianuarie încolo… vom munci să le amenajăm cum se cuvine și le vom reda cetățenilor și negustorilor, deopotrivă! Momentan, am adus culoare și natură, ordine și respect pentru cetățean în zona celei mai cunoscute piețe agroalimentare din sector: Rahova”, a transmis edilul, prin intermediul unui comunicat publicat pe contul de Facebook.

Proiectul a vizat înfrumusețarea și transformarea spațiului într-un loc prietenos, cu atenție specială acordată celei mai cunoscute piețe agroalimentare din sector.

Primarul Sectorului 5: ”Este o lucrare emblematică și sper să ne reprezinte de acum încolo”

Oameni buni, vă mulțumesc. Ați lăsat și lăsăm ceva în urmă. Este o lucrare emblematică și sper să ne reprezinte de acum încolo. Chiar dacă au fost presiuni, tensiuni, voi ați depus mari eforturi. Ați venit și sâmbăta, și duminca”, a transmis primarul Piedone.

Primăria a investit eforturi considerabile pentru aducerea culorii și naturii în zonă, creând un mediu ordonat și respectuos față de cetățeni

Primarul Popescu Piedone a subliniat că toate piețele din sector vor beneficia de un buget decent pentru anul viitor.

Mai mult, începând din ianuarie, se vor desfășura ample proiecte de amenajare pentru a le reda cetățenilor și negustorilor un spațiu revitalizat și modernizat.

Munca „Echipei Piedone” începe să capete contur în comunitatea noastră! Le mulțumesc tuturor celor care trudesc pe teren, de la infrastructură și până la salubrizare! Doar datorită muncii și colaborării lor, imposibilul devine posibil!”, a adăugat edilul.

Cristian Popescu Piedone: ”Sunt fericit când văd că dorințele cetățenilor sunt împlinite!”

Cu toate că proiectul a adus o notabilă schimbare în zona Pieței Rahova, Primarul Popescu Piedone a asigurat comunitatea că există planuri ample pentru îndeplinirea dorințelor cetățenilor din toate cartierele și străzile Sectorului 5.

În final, primarul a ținut să sublinieze că ”civilizația poate exista doar acolo unde există respect reciproc, curățenie și pace!”, precizând că întreaga echipă va continua să lucreze împreună pentru a transforma imposibilul în posibil.

VIDEO | Urgie la Constanța. Furtuna a smuls copaci, a luat un acoperiș de bloc și o barjă cu 3 oameni. Reactorul 1 de la Ceranavodă și turbinele eoliene au fost oprite

Sursă - Meteoplus

O furtună puternică s-a dezlănțuit, sâmbătă seară, în Constanța. ANM a emis coduri roșii și portocali pentru mari părți din județele Tulcea și Constanța. Au existat avertizări atât pentru ninsoare, pentru vânt, și ploaie însemnată cantitativ. Cetățenii au primit două mesaje RO-ALERT în care erau îndemnați să stea în locuințe.

Pagubele produse au fost inimaginabile. În Constanța, acoperișul unui bloc a fost luat de vânt și proiectat pe niște mașini. O barjă maritimă cu cereale, cu 3 oameni la bord, a fost luată de furtună între localitățile Sf.Gheorghe și Năvodari.

Mai mulți copaci au căzut pe carosabil și au provocat pagube serioase vehiculelor. A fost nevoie de intervenția forțelor de ordine pentru a elibera șoseaua. Pe alocuri carosabilul a fost inundat și nu s-a putut circula. S-a dispus astfel scoaterea autobuzelor electrice din circulație pentru a se evita orice pericol.

Furtună în Constanța și Tulcea. Reactorul nuclear și turbinele eoliene au fost oprite

Ca urmare a avertizărilor de vreme rea, U1 CNE Cernavoda a fost decuplată. De asemenea, turbinele eoliene din regiune au fost oprite din cauza rafalelor puternice de vânt.

„Având în vedere avertizările meteo ale Agenției Naționale de Meteorologie, în special în zona Dobrogea, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a dispus analiza situației la nivelul comandamentului energetic de iarnă și luarea tuturor măsurilor necesare”, a transmis Ministerul Energiei.

Condițiile meteorologice vitrege, cu vânt puternic, vor continua până duminică la prânz. Ministerul Energiei a precizat în zona de sud-est a României se concentrează importante capacitați de producție a energiei, în special nucleară și eoliană. Eolienele au produs în prezent aproximativ 1400 MW, față de 2400 MW, cât era programat.

„Prognozele de vânt indică posibile valori de 75-80 km/h, până la 100 km/h în rafale. La asemenea viteze, turbinele eolienelor pot fi oprite, iar rețele de transport și distribuție a energiei electrice pot fi afectate. SN Nuclearelectrica SA anunță, de asemenea, că Unitatea 1 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat în seara zilei de 18 noiembrie 2023, ca urmare a condițiilor meteo care au cauzat pertubații în sistemul energetic național. Deconectarea automată a Unității 1 s-a produs în condiții de siguranță, toate sistemele unității funcționând și răspunzând conform proiectului în astfel de situații. Deconectarea automată a Unității 1, precum și lucrările de remediere, nu au impact asupra securității nucleare a reactorului, personalului unității, populației și mediului înconjurător”, se mai arată în comunicat.

„Suntem atenți la evoluții și ne coordonăm cu toate instituțiile relevante, inclusiv IGSU, respectiv Transelectrica, companiile de distribuție și marii producători din regiunea de sud-est a României. Comandamentul energetic de iarnă este pe poziție”, a mai spus Sebastian Burduja, ministrul Energiei.

COMUNICAT DE PRESĂ – Succes remarcabil pentru Congresul Național de Îmbătrânire Activă – ediția I, București 2023

ALEXANDRA DOBRE si Dr. ADINA ALBERTS, Medic Primar Chirurgie Plastică, Fondator E-Teledoc
ALEXANDRA DOBRE si Dr. ADINA ALBERTS, Medic Primar Chirurgie Plastică, Fondator E-Teledoc

La Palatul Parlamentului (Sala ”Nicolae Bălcescu”) a avut loc prima ediție a Congresului Național de Îmbătrânire Activă 2023, o inițiativă a Asociației Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă și a Președintei, Alexandra Dobre.

Cu o organizare impecabilă, acest eveniment de mare anvergură a reunit în cele două zile (15 și 16 noiembrie) peste 100 de speakeri, personalități marcante din diferite domenii de activitate care promovează și îmbătrânirea activă și peste 400 de participanți (reprezentanți ai Autorităților Locale și Centrale, ai Societății Civile și ai companiilor private cu activitate în domeniu, seniori, experți, medici, cercetători științifici, cadre didactice, doctoranzi, psihologi, profesioniști din domeniul îngrijirii vârstnicilor), cu mii de urmăritori ai transmiilor live, online, cu zeci de articole și interviuri media, cu zeci de parteneri si sponsori, dar mai ales cu o echipă redutabilă coordonată de Alexandra Dobre.

Cu această ocazie a avut loc și vernisajul expoziției de fotografie ”SENIORI de COLECȚIE”, care îi prezintă pe invitații de marcă ai celor 14 ediții ale Galelor SENIORI DE COLECȚIE, un eveniment devenit tradiție, organizat în fiecare lună de Asociația Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă

Dintre speakeri amintim prezența Prof. Dr. Dumitru Constantin Dulcan, Prof.Univ.Dr.MirceaCoșea, fondator al Societății Române a Economiștilor și Președinte-Fondator al Fundației pentru Studii de Prognoză și Strategie Economică, ElisabetaLipă, Președinta Agenției Naționale pentru Sport, Monica Anisie, Senator, Președinta Comisiei de Educație din cadrul Senatului României, MihaiDragnea – Senior Manager, Customer Strategy, BCR, RareșHopincă, Prefectul Municipiului Bucuresti, MadlenȘerban, Secretar General, Comisia Națională a României pentru UNESCO, CeraselaMăciucă, Președinta Asociației Directorilor Instituțiilor pentru Vârstnici – ADIV, BeatriceCulda, Președinte Fondator Asociația Oameni, Valori, Fapte, Dr. Raul Pătrașcu – CEO și Roxana Pănoiu, psiholog, Centrul de Seniori Vitalitas, Dr.AdinaAlberts, Medic Primar Chirurgie Plastică, Fondator E-Teledoc, Doina Banciu, Membru titular al Academiei Oamenilor de Știință din România, ClaudiaBenea, Ambasador al Resursei de Apă a României, BogdanPășcuț, Secretar de Stat, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene , Prof.Univ.Dr. LuizaSpiru, Președinta Fundației ”Ana Aslan International”, WarghaEnayati, Fondator ”Enayati Medical City”, MăriucaIvan,Președinta Fundației Crucea Alb Galbenă România, Radu Crăciun – Director General BCR Pensii, CristinaBerteanu, Manager Clinica Medicală ”Neolife”, AdinaCălin, Director Produse și Servicii, CEC Bank, MihaiTudorancea, CEO TUD Group, AlinaComănescu, Președinta Asociației Sănătate pentru Comunitate, SorinChiriță, Președintele Asociației pentru Dezvoltare Regională și Politici Europene, Prof.Dr.DanielaȘoitu și Prof.Dr.ConțiuȘoitu (Facultatea de Filosofie și Științe Social Politice, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iași), Emil Ciorîia, Director Oficiul Poștal al Municipiului București (OPMB) ș.a.

Îmbătrânirea activă se referă la acel proces în care persoanele aflate la vârste înaintate își mențin un stil de viață activ, sănătos și angajat, continuând să participe la activități sociale, fizice și intelectuale. Aceasta implică păstrarea calității vieții pe măsură ce acestea înaintează în vârstă și eliminarea, pe cât posibil a unor factori care generează boli sau sedentarism. Știm cu toții, îmbătrânirea este o etapă naturală a vieții, iar îmbătrânirea activă aduce numeroase beneficii individuale și sociale, contribuind la menținerea stării de sănătate și relațiilor sociale, la prevenirea problemelor inerente legate de înaintarea în vârstă, la satisfacții personale și la starea de bine. Pentru a implica mai mult comunitatea în adoptarea unui stil de viață care să ne conducă spre o îmbătrânire activă si sănătoasă, trebuie să luăm în considerate mai multe acțiuni, legate de educație și conștientizare, să existe seminarii și conferințe în comunitate, pentru a informa oamenii cu privire la beneficiile îmbătrânirii active, trebuie să identificăm resursele locale care pot fi direcționate spre acest concept, și anuma: finanțarea cluburilor pentru seniori, realizarea unor activități specifice pentru petrecerea timpului, voluntariat, petreceri tematice, sport, excursii cu teme culturale și istorice. Este foarte important să existe acces la cultură, educație și sănătate și aici intervine rolul vital al reprezentanților administrației publice, care au datoria de a realiza strategii clare și de a implementa măsuri concrete de protecție socială, de educație, culturale, financiare, pentru a susține promovarea acestui concept în rândul membrilor comunității și mai ales al celor vârstniciAlexandra Dobre, Președinte Asociaţia Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă,

Organizatorii și-au dorit să tragă și un semnal de alarmă cu privire la fenomenul alarmant al îmbătrânirii populației din România (cu 20 – 30% de la an la an), și totodată au propus elaborarea de idei, practici și politici publice care încurajează îmbătrânirea activă și sănătoasă și promovarea a trei inițiative naționale care vizează Programul Național de Digitalizare pentru Seniori, înființarea Agenției Naționale pentru Vârstniciși decretarea zilei de 1 octombrie, Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, ca zi liberă.

Scopul acestui congres a fost acela de a conștientiza importanța seniorilor și de a elimina sensul peiorativ al cuvântului ”bătrân”. Sigurătatea este greu de suportat și majoritatea vârstincilor spun că se simt bolnavi fizic, dar mai ales mental. Seniorii României nu trebuie să fie o povară pentru nimeni!

La cele 9 panel-uri interactive s-au abordat teme precum ”Digitalizarea. Între adaptare și transformare”, ”Reconversie profesională – între trend și necesitate. Accesul la cultură şi educaţie”, ”Combaterea discriminării, abuzurilor și violenței asupra persoanelor vârstnice”, ”Rolul Administrației publice in crearea de ecosisteme urbane smart pentru seniori”, ”Accesul la sănătate”, ”Abordări inovative în îngrijirea pe termen lung”, ”Starea de Bine și Psihologia Îmbătrânirii”, ”Politici, Surse de finanțare și Advocacy” și ”Gestionarea Financiară pe termen Lung pentru Persoanele Vârstnice”.

Moderatorii panel-urilor au fost în ordine, Eduard Dumitraşcu, Preşedintele AsociațieiRomâne pentru Smart City şi Mobilitate, Andreea Negru, purtător de cuvânt Romgaz și Președinta Asociației Pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului Autohton, Dr. Simona MariaStănescu, Cercetător științific I și Dr.Simona Mihaiu, Cercetător științific III (Institutul de Cercetare a Calității Vieții din cadrul Academiei Române, Cristina Herea, jurnalist, Mihaela Bîrzilă, jurnalist, Prof. Univ. Dr. Daniela Șoitu (Facultatea de Filosofie și Științe Social Politice, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iași), Cristina Ghiță, jurnalist, OanaGeorgescu, jurnalist și Specialist PR și Comunicare și Alexandra Dobre, Președinta Asociației Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă.

Lucrările congresului au fost prefațate de Conferința de Presă la care au participat Victoria Stoiciu, Consilier de Stat, Cancelaria Primului Ministru (a transmis mesajul domnului Prim Ministru al României, Marcel Ciolacu), Conf. Univ. Dr. Adrian Țuțuianu, Secretar General Adjunct, Secretariatul General al Guvernului, Prof. Univ. Dr. Luiza Spiru, Președinte, Fundația Ana Aslan International, Florin Sergiu Dobrescu, Secretar de Stat, Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, Prof. Univ. Dr. Andrei Alexandru, Secretar de Stat în cadrul Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării și Dr. Cătălin Vișean, Secretar de Stat, Ministerul Sănătații. Cuvântul de deschidere a aparținut doamnei Alexandra Dobre,PreședinteAsociația Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă.

Conf. Univ. Dr. Diana Loreta Păun, Consilier Prezidențial pe probleme de sănatate a transmis susținerea și sprijinul Administrației Prezidențiale pentru promovarea unui stil de viață sănătos și a unei îmbătrâniri active. În direct de la Bruxelles, Dr. Cristian Bușoi, membru al Parlamentului European, Președinte Comisia pentru industrie, cercetare și energie, membru în Subcomisia pentru sănătate publică s-a adresat asistenței privind susținerea, promovarea și implementarea la nivel european a conceptului de Îmbătrânire Activă.

S-au discutat și promovat subiecte legate de îngrijirea sănătății, stilul de viață sănătos, participarea la viața socială și rezolvarea problemelor ce apar odată cu înaintarea în vârstă, dar și provocările și oportunitățile legate de îmbătrânirea accentuată a populației.

Să nu uităm de faptul că România se află în top 10 al statelor ale căror populaţii îmbătrânesc de la an la an, iar 3 din 10 vârstnici aflați în nevoie, cu probleme de sănătate nu au pe cine să se bazeze în situaţii critice.

Vârstnicii sunt consideraţi de cele mai multe ori o povară, iar conceptul de îmbătrânire activă, lansat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii în 2012, are scopul de a schimba această cutumă, așa cum avem și noi același obiectiv” – a declarat Preşedinta Asociaţiei Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă, Alexandra Dobre, organizator al evenimentului. ”Schimbarea percepției societății asupra îmbătrânirii și încurajarea unei abordări pozitive a acestui subiect implică mari eforturi la nivel individual, comunitar și social. Putem contribui la această schimbare prin crearea de oportunități pentru interacțiunea dintre generații, cum ar fi proiecte educaționale în care seniorii împărtășesc cunoștințele lor cu cei tineri. De asemenea, trebuie să ne asigurăm că serviciile de îngrijire pentru persoanele în vârstă sunt de calitate și totodată accesibile lor, fapt care ar putea ajuta la menținerea independenței și a calității vieții. Trebuie să fim mai mulți cei care ne implicăm în promovarea politicilor sociale și îmbunătățirea legislației care sa susțină persoanele de vârsta a treia, asigurându-ne că există și resurse adecvate”.

VIDEO | Cercetătorii au bioprintat 3D foliculi de păr pe piele sintetică

Sursă - Unsplash

Cercetătorii au folosit bioprintarea 3D pentru a încolți structuri asemănătoare foliculilor de păr în țesutul de piele sintetică, conform IFLScience.

Oamenii de știință de la Institutul Politehnic Rensselaer din SUA încep procesul prin „creșterea” de mostre de piele și celule foliculare într-un laborator. Apoi, acestea suntamestecate cu proteine speciale și alte materiale pentru a crea așa-numita „bio-cerneală”.

Substanța e introdusă în pielea crescută în laborator folosind un ac extrem de subțire. Acesta formează structura strat cu strat, la fel ca orice formă de imprimare 3D. În cele din urmă, celulele pielii migrează către canalele care înconjoară celulele de păr. Se creează structuri asemănătoare foliculilor de păr adânc încorporate în stratul dermic al pielii.

În starea actuală, aceste țesuturi artificiale durează doar două până la trei săptămâni. Practic, nu este suficient timp pentru ca firele de păr să se dezvolte. Totuși, având în vedere provocările observate anterior în acest domeniu, echipa este mulțumită de progresul pe care l-a făcut.

„Reconstituirea foliculilor de păr folosind celule derivate din om a fost întotdeauna o provocare. Unele studii au arătat că, dacă aceste celule sunt cultivate într-un mediu tridimensional, ele pot genera noi foliculi de păr sau fire de păr. Studiul nostru se bazează pe această muncă”, a spus dr. Pankaj Karande, profesor asociat de inginerie chimică și biologică.

„Munca noastră este o dovadă a conceptului că structurile foliculilor de păr pot fi create într-un mod foarte precis, reproductibil, folosind bioprinting 3D. Acest tip de proces automat este necesar pentru a face posibilă viitoarea bioproducție a pielii”, a adăugat el.

Foliculi de păr bioprintați 3D

La prima vedere, această descoperire ar părea un veritabil remediu pentru căderea părului. Totuși, preocupările cosmetice nu sunt motivul principal pentru care această biotehnologie este în curs de dezvoltare. Scopul este de a dezvolta pielea crescută în laborator care să acționeze la fel ca pielea umană naturală.

Nu numai că părul face pielea să arate mai naturală, dar foliculii sunt puncte cruciale ale pielii care produc transpirație, ajută la reglarea temperaturii corpului și conțin celule stem care ajută la vindecare. Foliculii de păr sunt, de asemenea, importanți pentru absorbția medicamentelor topice și a produselor cosmetice. Prin urmare, prezența lor este importantă pentru pielea crescută în laborator utilizată în testarea medicamentelor.

Alți cercetători analizează în prezent posibilitatea de a utiliza tehnologia de imprimare 3D pentru viitoarele tratamente împotriva căderii părului.

„În acest moment, modelele de piele contemporane – structurile proiectate care imită pielea umană – sunt destul de simple. Creșterea complexității acestora prin adăugarea foliculilor de păr ne-ar oferi și mai multe informații despre modul în care pielea interacționează cu produsele topice”, a spus dr. Carolina Catarino, primul autor al studiului.

„Laboratorul doctorului Karande este în fruntea ingineriei țesuturilor pielii. Această echipă a imprimat deja cu succes pielea cu vase de sânge funcționale, iar această ultimă cercetare este următorul pas interesant în dezvoltarea și testarea unor tratamente mai bune pentru arsuri și alte afecțiuni ale pielii”, a adăugat Deepak Vashishth de la Institutul Politehnic Rensselaer.

Activism la extrem! Reprezentantul unui ONG care încerca să demonstreze că bârlogul unui urs a fost distrus de pădurari a fost atacat de urs chiar în fața bârlogului | FOTO

Sursă - Pexels

Un activist de mediu din Polonia care încearcă să demonstreze că un bârlog pentru urs a fost distrus de pădurari a fost atacat de un urs chiar în fața bârlogului, notează publicația Remix News.

Înregistrările de pe camere au surprins ursul atacând pe activistul de la ONG. Incidentul a avut loc în partea de est a Munților Bieszczady din sud-estul Poloniei și s-a petrecut duminică după-amiază.

Bărbatul s-a aventurat prea aproape de bârlogul de iarnă al ursului și a fost atacat. Spatele și brațul bărbatului în vârstă de 56 de ani au fost sfâșiate. Din fericire, prietenul bărbatului care i-a oferit ajutor nu a fost atacat de animal. Activistul face parte dintr-un ONG local pro-fauna sălbatică.

Un purtător de cuvânt al Comisiei Silvice din Polonia, Michał Gzowski, a comentat atacul. El a descris incidentul drept „o ironie a sorții”.

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Silvice a publicat fotografiile din camera situată vizavi de bârlogul ursului. Fotografiile surprind momentul dinainte ca activistul să fie atacat de urs când se apropie de bârlog.

Numeroase atacuri și în România, majoritatea din neglijența oamenilor

Numeroase atacuri ale urșilor au avut loc în ultimii ani și în România. Cauzele sunt multiple, însă cele mai comune sunt următoarele:

  • neglijența umană și provocarea animalelor;
  • fragmentarea habitatelor;
  • creșterea populației de urs brun;

Ultimul caz de inconștiență s-a petrecut la începutul lunii noiembrie pe Transfăgărășan. Un șofer a bătut palma cu un urs de parcă ar fi fost animalul său de companie.

Comisia Europeană declanșează infringement pentru România. Țara noastră nu a remediat deficiențele privind deșeurile și are probleme și cu microhidrocentralele

Sursă - Pexels

Comisia Europeană a decis joi, 16 noiembrie, iniţierea unei proceduri de infringement împotriva României și altor 5 țări. Au fost trimise scrisori oficiale de punere în întârziere țării noastre, Bulgariei, Ciprului, Cehiei, Estoniei şi Austriei în vederea remedierii deficienţelor în transpunerea Directivei 2008/98/EC privind deşeurile, astfel cum a fost modificată de Directiva (EU) 2018/851/EU. Aceste lucruri sunt stipulate într-un comunicat al Comisiei Europene, conform BZI.

Directiva modificată stabileşte obiective obligatorii din punct de vedere juridic pentru reciclarea şi pregătirea pentru reutilizare a deşeurilor municipale. În plus, solicită statelor membre să îşi îmbunătăţească sistemele de gestionare a deşeurilor şi eficienţa utilizării resurselor.

Reamintim în acest sens că termenul limită pentru ca statele să transpună Directiva în legislația lor a expirat pe 5 iulie 2020. Comisia Europeană și-a motivat gestul prin faptul că statele membre nu au transpus corect Directiva nici până în prezent.

Comisia Europeană a declanșat proceduri de infringement împotriva României

Deficiențele României sunt legate de:

  • încetarea statutului deșeurilor;
  • responsabilitatea extinsă a producătorului;
  • derogarea de la împărţirea responsabilităţii financiare;
  • măsurile stabilite pentru prevenirea generării de deşeuri;

România și celelalte state au la dispoziție 2 luni pentru a răspunde și remedia deficiențele. Dacă acestea nu vor fi satisfăcute, Comisia Europeană ar putea decide să emită un aviz motivat.

Comisia solicită României să abordeze deteriorarea unui corp de apă legat de construcția de hidrocentrale mici

Astăzi, Comisia a decis să trimită României o scrisoare de punere în întârziere suplimentară (INFR(2015)4036) pentru neimplementarea corectă a Directivei-cadru privind apa (Directiva 2000/60/CE) și a Directivei Habitate (Directiva 92/43/CEE a Consiliului). ) la autorizarea și construirea de hidrocentrale mici. Ambele directive se concentrează pe asigurarea calității și cantității corpurilor de apă, prevenirea și combaterea poluării și protejarea faunei și florei.

În 2015, Comisia a trimis României o scrisoare de punere în întârziere privind autorizarea și construcția de proiecte de mici hidrocentrale în cursurile de apă alpine, care afectează trei situri Natura 2000 și corpurile de apă implicate. În urma mai multor întâlniri cu Comisia, autoritățile române și-au asumat mai multe angajamente, precum:

  • monitorizarea proiectelor care fac obiectul procedurii de infringement;
  • reevaluarea deteriorării datorate autorizației și construcției proiectelor de mici hidrocentrale;
  • adoptarea unui cadru legal privind fluxul ecologic și zonele interzise;
  • modificarea autorizațiilor;
  • transpunerea Directivei revizuite privind evaluarea impactului asupra mediului, cu o procedură coordonată de evaluare a proiectelor în temeiul Directivei-cadru privind apa;
  • adoptarea unei planificări strategice (Strategia energetică);

România are la dispoziție două luni

Autoritățile române și-au îndeplinit parțial angajamentele. Nu au reușit să modifice autorizațiile și să pună în aplicare măsurile identificate pentru a aborda deteriorarea unuia dintre corpurile de apă identificate anterior. Între timp, cel de-al treilea plan de management al bazinului hidrografic, recent adoptat, arată deteriorarea corpului de apă în cauză (Argeș izvor-intrare acumulare Vidraru și afluenții). În plus, dovezile disponibile din studiile și monitorizarea efectuate confirmă că unele microhidrocentrale au fost autorizate fără nicio evaluare adecvată cerută de Directiva Habitate. Având în vedere deteriorarea, este necesar să se remedieze situația cât mai curând posibil.

Pentru a adapta sfera cazului, Comisia trimite României o scrisoare suplimentară de punere în întârziere. Bucureștiul are acum două luni pentru a răspunde și a remedia deficiențele semnalate de Comisie. În absența unui răspuns satisfăcător, Comisia poate decide să emită un aviz motivat.

COMUNICAT DE PRESĂ – Au început lucrările Congresului Național de Îmbătrânire Activă – Ediția I, București 2023

Asociația Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă

Acest congres, care se derulează pe durata a două zile (15 şi 16 noiembrie) a fost prefațat de Conferința de Presă la care au participat Victoria Stoiciu, Consilier de Stat, Cancelaria Primului Ministru (a transmis mesajul domnului Prim Ministru al României, Marcel Ciolacu), Conf. Univ. Dr. Adrian Țuțuianu, Secretar General Adjunct, Secretariatul General al Guvernului, Prof. Univ. Dr. Luiza Spiru, Președinte, Fundația Ana Aslan International, Florin Sergiu Dobrescu, Secretar de Stat, Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, Prof. Univ. Dr. Andrei Alexandru, Secretar de Stat în cadrul Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării și Dr. Cătălin Vișean, Secretar de Stat, Ministerul Sănătații.

Conf. Univ. Dr. Diana Loreta Păun, Consilier Prezidențial pe probleme de sănatate a transmis susținerea și sprijinul Administrației Prezidențiale pentru promovarea unui stil de viață sănătos și a unei îmbătrâniri active.

În direct de la Bruxelles, Dr. Cristian Bușoi, membru al Parlamentului European, Președinte Comisia pentru industrie, cercetare și energie, membru în Subcomisia pentru sănătate publică s-a adresat asistenței privind susținerea, promovarea și implementarea la nivel european a conceptului de Îmbătrânire Activă.

Cuvântul de deschidere a aparținut doamnei Alexandra Dobre, Președinte Asociația Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă.

Alexandra Dobre, Președinte Asociația Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă: ”Scopul organizării acestui congres este acela de a conștientiza importanța seniorilor și de a elimina sensul peiorativ al cuvântului <bătrân>. Seniorii României nu trebuie să fie o povară pentru nimeni! Peste 30% dintre persoanele vârstnice nu interacționează cu mai mult de 3 – 4 persoane într-o lună. Este dramatic. Sigurătatea este greu de suportat și majoritatea spun că se simt bolnavi fizic, dar mai ales mental. Populația României îmbătrânește cu 20 – 30% de la an la an și de aceea îmi doresc înființarea unei Agenții Naționale pentru Vârstnici care să se ocupe de seniorii României și căreia să i se poată adresa pentru orice problemă ar avea-o! Pentru aceasta este nevoie de dumneavoastră, de autorități, de reprezentanți ai societății civile, de mass-media, de noi toți!”.

Victoria Stoiciu, Consilier de Stat, Cancelaria Primului Ministru: ”Îmbătrânirea Activă este o temă importantă, chiar crucială pentru țara noastră. Pentru că România îmbătrânește! În anul 2050 se estimează că 27,7% din populația României va fi formată din seniori. Astfel de evenimente reprezintă o provocare pentru noi, dar și o oportunitate. Provocarea ține de sistemul de pensii, de sistemul de asigurări de sănătate, de scăderea forței de muncă. Iar Îmbătrânirea Activă poate reprezenta o șansă de construire a unei societăți echitabile, în care oamenii, chiar și după ieșirea la pensie, pot contribui la economia României. Trebuie să creăm un mediu favorabil unei Îmbătrâniri Active cu programe de formare, educație și reconversie profesioanlă, trebuie să promovăm un stil de viață sănătos și să creștem accesul la servicii socio-medicale de calitate. Pentru perioada 2023 – 2030 lansăm programe de promovare a Îmbătrânirii Active! Strategia de ocupare a forței de muncă își propune, de pildă, să crească gradul de retenție a persoanelor vârstnice în piața muncii. Gradul de ocupare a locurilor de muncă în rândul vârstnicilor a crescut, de anul trecut, de la 31,5% la 47,7% în prezent. Am inițiat un proces de amplă revizuire a direcțiilor de asistență socială și ne propunem să oferim servicii sociale de calitate pentru că persoanele vârstnice au dreptul la o viață demnă și la îngrijire de calitate. Și da, sprijinim toate demersurile pentru Îmbătrânirea Activă! Vârstnicii sunt o resursă extrem de prețioasă a societății și de aceea trebuie să creăm o societate în care oamenii să poată îmbătrâni frumos și cu bucurie.

Conf. Univ. Dr. Adrian Țuțuianu, Secretar General Adjunct, Secretariatul General al Guvernului: ”Constat că ONG-urile o iau din nou înaintea Administrației Publice…. Îmbătrânirea populației României devine o problemă presantă, iar consecințele sunt unele pe termen lung. Analiza situației vârstnicilor trebuie făcută odată cu radiografierea situației actuale: există o vulnerabilitate mai accentuată a seniorilor decât a altor categorii sociale, nivelul de ocupare a forței de muncă este mai mic în rândul seniorilor, ceea ce reprezintă o pierdere pentru societate, pentru că experiența lor este extrem de prețioasă, încadrarea în programe educaționale este redusă, pentru că societatea nu oferă suficientă promovare, iar abilitățile digitale ale seniorilor sunt slab dezvoltate, starea de sănătate a vârstnicilor din România este precară, iar infrastructura este slab adaptată persoanelor vârstnice. Această problematică complexă ține de factorul politic și guvernamenteal, de administrațiile publice locale, dar și de întreaga societate. Trebuie să schimbăm concepte, mentalități și să dezvoltăm încrederea în societate, să adoptăm ideea că vârstnicii sunt o categorie socială importantă, de care avem nevoie și de care trebuie să avem grijă”.

Prof. Univ. Dr. Luiza Spiru, Președinte Fundația Ana Aslan International: ”Din anul 2018, OMS a pus pe lista bolilor ÎMBĂTRÂNIREA! Atunci când vorbim despre fenomenul de Îmbătrânire Activă, fără să vorbim despre principiile preventive legate de sănătate, nu vom ajunge la esență sau la soluții pentru Îmbătrânirea Activă și sănătoasă, un concept adoptat de multă vreme de Comisia Europeană. De aproape 20 de ani fac educație în acest domeniu, pentru prevenție, cunoaștere, tratamente, rezolvare. Noi nu folosim cuvântul <bătrân> pentru că este stigmatizat, noi spunem ”persoane vârstnice” sau ”seniori”. Dacă fiecare dintre noi înțelege că îmbătrânește și că el însuși va avea nevoie de servicii socio-medicale și că trebuie să apeleze la prevenție, atunci altfel ar sta lucrurile… Avem foarte multe de făcut, dar trebuie să respectăm pilonii principali: prevenția, socializarea, mișcarea, hrana sănătoasă – toate acestea ne vor ajuta să îmbătrânim activ. Nu există îmbătrânire activă și sănătate fizică, fără sănătate emoțională, psihică și cognitivă!”

Dr. Cristian Bușoi, Europarlamentar: ”Toate uneltele digitale pentru a ușura viața vârstnicilor și pentru a susține conceptul de Îmbătrânire Activă sunt promovate intens la nivel european. Sistemul de sănătate trebuie regândit și adaptat situației din România. Trebuie prioritizate acele zone de îngrijire pentru seniori. Consiliul European a cerut statelor membre să adapteze politicile sale în contextul acestui fenomen de Îmbătrânire Activă a populației, cu atenție sporită către zonele rurale, unde situația e complet diferită față de zonele urbane!”.

Florin – Sergiu Dobrescu, Secretar de Stat, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale: ”Pentru Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, drepturile vârstnicilor la o viață activă și la o viață sănătoasă sunt prioritate. Este viziunea globală a strategiei <Toți vârstnicii pot trăi cu demnitate!>. Sistemul de îngrijire trebuie să fie pe termen lung, astfel încât toți cei care au nevoie să aibă acces la acesta. Obiectivul nostru este creșterea numărului celor vârstnici care reușesc să trăiască independent, cât mai mult timp posibil și accesul la îngrijire adecvată pentru cei dependenți. Sistemul de asistență socială se va reforma din temelii și va avea reguli stricte care trebuie respectate, iar programul de asistență socială va fi digitalizat!”.

Prof. Univ. Dr. Andrei Alexandru, Secretar de Stat, Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării: ”Am identificat principalele provocări și priorități în domeniul social; ministerul alocă fonduri suplimentare pe partea de prevenție, a înființării de centre de excelență destinate vârstnicilor și ne concentrăm pe partea de digitalizare, legat de telemedicină și dosarele medicale ale pacienților”.

Dr. Cătălin Vișean, Secretar de Stat, Ministerul Sănătații: ”Cel mai bun lucru pe care îl putem face este să implicăm pe toată lumea în domeniul Îmbătrânirii Active, pentru că fiecare dintre noi putem schimba lucrurile în bine. Puțin cu puțin o să facem mult!”.

În cadrul celor 9 panel-uri participă 80 de speack-eri din multe domenii de activitate

La Congresul Național de Îmbătrânire Activă 2023 participă reprezentanți ai Autorităților Locale și Centrale, ai Societății Civile și ai companiilor private cu activitate în domeniu, experți, medici, cercetători științifici, cadre didactice, doctoranzi, psihologi, profesioniști din domeniul îngrijirii vârstnicilor care vor susține prezentări în cadrul celor 9 panel-uri interactive cu următoarele teme: ”Digitalizarea. Între adaptare și transformare”, ”Reconversie profesională – între trend și necesitate. Accesul la cultură şi educaţie”, ”Combaterea discriminării, abuzurilor și violenței asupra persoanelor vârstnice”, ”Rolul Administrației publice in crearea de ecosisteme urbane smart pentru seniori”, ”Accesul la sănătate”, ”Abordări inovative în îngrijirea pe termen lung”, ”Starea de Bine și Psihologia Îmbătrânirii”, ”Politici, Surse de finanțare și Advocacy” și ”Gestionarea Financiară pe termen Lung pentru Persoanele Vârstnice”.

Organizatorii își doresc să tragă și un semnal de alarmă cu privire la fenomenul alarmant al îmbătrânirii populației din România și totodată își propun elaborarea a trei inițiative naționale:

1. Înființarea Agenției Naționale pentru Vârstnici

2. Programul Național de Digitalizare pentru Seniori

3. Decretarea zilei de 1 octombrie- Ziua Internatională a Persoanelor Vârstnice, zi liberă

Peste 400 de persoane sunt prezente în cele două zile ale congresului cu ocazia căruia se vor discuta și promova idei, practici și politici care încurajează îmbătrânirea activă și sănătoasă; sunt include prezentări despre îngrijirea sănătății, stilul de viață, participarea la viața socială și problemele apărute odată cu înaintarea în vârstă, dar și provocările și oportunitățile legate de îmbătrânirea populației într-un mod comprehensiv și colaborativ.

”Într-o lume în continuă schimbare, Congresul Național de Îmbătrânire Activă este o oportunitate de abordare multidisciplinară a conceptului de îmbătrânire, în care să percepem asta nu ca pe o inevitabilitate, ci ca pe o călătorie plină de învățare și dezvoltare personală. În cele două zile pline de informații și interacțiuni importante, putem afla cum să îmbătrânim activ si sănătos, ce politici publice se realizează în acest sens, ce spun experții despre longevitate și care sunt pilonii conceptului de îmbătrânire activă. Acest eveniment nu reunește doar experți și cercetători în domeniul îmbătrânirii, ci împlinește dorința noastră comună de a promova senectutea cu încredere și cu un spirit activ. Este o invitație la a înțelege că vârsta nu este o limită, un număr, ci un motiv în plus de a explora, învăța și trăi în profunzime. Într-o lume în care îmbătrânirea este adesea percepută în societate ca un declin, ca un regres, ca un îndemn la izolare și singurătate, Congresul Național de Îmbătrânire Activă va aduce în prim-plan ideea că, înaintarea în vârstă poate genera contribuții semnificative la dezvoltarea societății. Suntem mândri să facilităm această schimbare de paradigmă și vă invităm să fiți cu toții parte din această evoluție pozitivă” – Alexandra Dobre, Președinte, Asociația Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă

”Schimbarea percepției societății asupra îmbătrânirii și încurajarea unei abordări pozitive a acestui subiect implică mari eforturi la nivel individual, comunitar și social. Putem contribui la această schimbare prin crearea de oportunități pentru interacțiunea dintre generații, cum ar fi proiecte educaționale în care seniorii împărtășesc cunoștințele lor cu cei tineri. De asemenea, trebuie să ne asigurăm că serviciile de îngrijire pentru persoanele în vârstă sunt de calitate și totodată accesibile lor, fapt care ar putea ajuta la menținerea independenței și a calității vieții. Trebuie să fim mai mulți cei care ne implicăm în promovarea politicilor sociale și îmbunătățirea legislației care sa susțină persoanele de vârsta a treia, asigurându-ne că există și resurse adecvate” – Alexandra Dobre, Președinte Asociația Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă

Un viitor mai verde pentru București: Compania SALUBRIZARE SECTOR 5 S.A. invită cetățenii să i se alăture în construirea unui viitor mai sustenabil

Sursă foto: Facebook/Salubrizare 5
Sursă foto: Facebook/Salubrizare 5

Compania SALUBRIZARE a publicat un nou anunț care precizează că toți locuitorii din Sectorul 5 al Capitalei pot contribui activ la sortarea responsabilă a deșeurilor din comunitatea din care fac parte.

Potrivit societății, domeniul legislativ în această sferă, atât la nivel intern, cât și extern, este amplu dezvoltat.

Cu toate acestea, tipurile de deșeuri sunt străine multora, motiv pentru care societatea încurajează, în mod constant, colectarea selectivă a deșeurilor prin asigurarea recipientelor pentru precolectare (eurocontainere, europubele sau saci).

Compania SALUBRIZARE SECTOR 5 S.A este conștientă de multitudinea beneficiilor colectării selective, conform Ghidului Colectare Selectivă și Legislația în vigoare privind colectarea selectivă a deșeurilor, publicat pe site:

  • Economisim materie primă și energie;
  • Reducem poluarea aerului și a apei;
  • Îmbunătățim condițiile de igienă urbană;
  • Reducem costul de producție al ambalajelor;
  • Reducem cantitățile de deșeuri ce ajung la depozit;
  • Se diminuează semnificativ costurile și protejăm natura;
  • Se evită amenzile aplicabile pentru nerespectarea reglementărilor în vigoare;
  • Ajutați la conservarea resurselor naturale ale pământului;
  • Se recuperează materialele reciclabile care ulterior se transformă în materie primă;
  • Se reduce poluarea poluanți din aer, apă și sol, precum și a mediului înconjurător;
  • Se reduce consumul de energie și se conservă resursele naturale;
  • Ajută la menținerea unui mediu mai curat.

Cheia succesului constă în depozitarea deșeurilor

În ceea ce privește întrebarea ”Cum se pot depozita aceste deșeuri, astfel încât să construim un viitor mai sustenabil?”, societatea SALUBRIZARE SECTOR 5 S.A.a punctat următoarele aspecte:

Deșeurile menajere (nereciclabile) – care reprezintă toate deșeurile care nu se pot recicla (ex. resturi alimentare, coji de fructe și legume, etc). Culoarea desemnată pentru acest tip de deșeuri menajere este NEGRU.

Plastic & Metal (Deșeu ambalaje din plastic 15 01 02)- în această categorie intră toate obiectele din plastic și metal care se pot recicla (ex. cutii și diverse recipiente, pet-uri, jucării, piese de la aparate stricate, doze de bere și de sucuri, piese metalice diverse, etc). Culoarea desemnată pentru acest tip de deșeuri reciclabile este GALBEN.

Hârtie (Deșeu ambalaje din hârtie-carton 15 01 01)- toate obiectele din hârtie care se pot recicla (ex. caiete, foi de hârtie imprimate/neimprimate, maculatură, ziare, reviste, cutii carton, etc. Acestea nu trebuie să fie întregi, trebuie doar să fie realizate din hârtie). Culoarea desemnată pentru acest tip de deșeuri reciclabile este ALBASTRU.

Sticlă (Deșeu ambalaje din sticlă 15 01 07) – sunt toate obiectele din sticlă care se pot recicla (ex. sticle băutură, borcane, geamuri, etc. Acestea nu trebuie să fie neapărat întregi, trebuie doar să fie realizate din sticlă). Culoarea desemnată pentru acest tip de deșeuri reciclabile este VERDE.

”Mizele legate de mediu reprezintă un element vital pentru fiecare dintre noi”

Conchidem prin a afirma că invitația este deschisă tuturor, indiferent de sectorul din care facem parte, întrucât mizele legate de mediu sunt un element vital pentru fiecare dintre noi, indiferent de sectorul ori statul din care facem parte”, se arată în comunicatul transmis de societate.