Acasă Blog Pagină 693

„N-are nimeni pe aici fose septice! Sunt o căciulă de bani! Am scris ce avem: bazine din beton”

N-are nimeni pe aici fose septice

Mai sunt șapte zile în care proprietarii de fose septice se pot înscrie în Registrul de Evidență a Sistemelor Individuale Adecvate pentru Colectarea și Epurarea Apelor Uzate al primăriei din localitate, conform Hotărârii Guvernului nr. 714 din 26 mai. Iar de teama amenzilor, cei mai mulți s-au conformat, chiar dacă fosele lor sunt doar simple bazine de colectare, pe care le vidajează, din când în când. „Fose septice? N-are nimeni pe aici, că sunt o căciulă de bani! Am scris ce avem: bazine din beton”, ne-a spus un localnic din Tunari, județul Ilfov.

Conform Hotărârii Guvernului nr. 714/26 mai 2022, obligația înregistrării în Registrele de Evidență a Sistemelor Individuale Adecvate pentru Colectarea și Epurarea Apelor Uzate ale primăriilor revine proprietarilor de sisteme individuale adecvate construite înainte de intrarea în vigoare a actului normativ, în termen de 180 de zile de la intrarea în vigoare a Hotărârii, adică până la 22 noiembrie 2022.
Mai mult, și cei care și-au racordat sau urmează să își racordeze locuința la o fosă septică nouă, după data intrării în vigoare a Hotărârii au obligația de a o declara în termen de 120 de zile de la conectare.
Foarte multe persoane fizice și juridice au completat deja documentele disponibile pe site-urile primăriilor, mai mult de teama amenzilor cuprinse între 5.000 și 10.000 de lei, prevăzute în Hotărâre, iar cele mai multe dintre aceste persoane dețin sisteme de colectare care nu au caracteristicile unei fose septice.

„La noi a fost simplu. Am completat totul pe site-ul primăriei, iar unde nu aveam ce să scriem am pus liniuță, ca să putem trece la următoarea rubrică. N-are nimeni pe aici fose septice! Sunt o căciulă de bani! Am scris ce avem, adică fose din beton, pe care le vidanjăm o dată la două săptămâni sau la o lună, în funcție de consum. În astea nu se pun soluții de neutralizare și nici nu sunt epurate apele uzate, așa cum se întâmplă într-o fosă septică. Primăria știe oricum situația”, ne-a spus Mihai D., un locuitor din Tunari, județul Ilfov.

Formularele disponibile pe site-urile primăriilor sau distribuite pe grupurile comunitărților locale necesită o serie de răspunsuri, atât din partea persoanelor fizice, cât și a celor juridice. Nume sau denumire, CNP sau CUI, adresă, telefon, descrierea activității, în cazul firmelor, existența unei autorizații de mediu, tipul sistemului (colectare sau epurare), sursa de alimentare cu apă, cum se realizează epurarea și numărul și data contractului încheiat cu societatea de vidanjare sunt o parte din informațiile pe care trebuie să le completeze cei care se înscriu în Registrele de Evidență a Sistemelor Individuale Adecvate pentru Colectarea și Epurarea Apelor Uzate, din toată țara.
Finalitatea, cel puțin cea declarată prin nota de fundamentare a actului normativ, este „implementarea directivei europene privind epurarea apelor uzate urbane”.
„O soluție viabilă, în special în aglomerările din mediul rural, este realizarea și exploatarea de sisteme individuale adecvate așa cum prevede directiva și reglementările naționale. Realizarea acestor sisteme se va autoriza acolo unde nu este fezabilă construirea unui sistem public de canalizare și trebuie să asigure același nivel de protecție a mediului ca și sistemul public. (…) Sistemele individuale adecvate de colectare și epurare a apelor uzate pot fi autorizate numai acolo unde instalarea unei rețele publice de canalizare nu se justifică din punctul de vedere al impactului asupra mediului sau din motive economice”, se mai arată în document.
Realitatea din România, aceea a wc-ului din spatele curții, al cărui bazin este „epurat” din când în când cu lopata, în lipsa unui sistem de canalizare care să colecteze toate aceste reziduuri,  bate orice notă de fundamentare și orice directivă europeană. Și, cel mai probabil, niciuna din aceste milioane de gropi făcute de când lumea și pământul, în toate localitățile rurale din țară, nu a fost înscrisă în registrul sistemelor de colectare și epurare conforme. Și nici nu va fi!
În aceste condiții, așteptăm cu interes bilanțul autorităților centrale care să ne arate situația cu parfum de roze a acestor depozite conforme și noile promisiuni despre sistemele de alimentare cu apă și de canalizare, la capătul cărora vor fi, negreșit, stații de epurare.

Nu orice fosă e septică!

Fosa septică este o ministaţie de tratare a apei, care colectează, filtrează și apoi drenează apa într-o zonă din exteriorul bazinului, spre deosebire de sistemul centralizat de colectare, care transportă apele menajere și pluviale la distanță,  până la o staţie de epurare.

Există mai multe tipuri de fose

– Fosa septică din beton – este considerată rezistentă, dar nu de puține ori, din cauza fisurilor apărute, care sunt greu de detectat, poate permite scurgerea deșeurilor înainte de tratarea acestora. 

– Fosa septică din plastic – este una din cele mai agreate de utilizatori, pentru că este din materiale ușoare, rezistente și impermeabile. În cazul acestora este important ca îngroparea să se facă, pe cât posibil, mai aproape de suprafață, pentru că greutatea prea mare a pământului poate fisura bazinele.

– Fosa septică din oţel – pare dură, dar este sensibilă la umezeala din sol, din cauza căreia poate fi afectată de rugină și coroziune, pentru ca mai apoi  materialul să cedeze și apa murdară să scurgă în sol. 

– Fosa septică din fibră de sticlă – este ușor de transportat și de montat, dar e vulnerabilă la greutăți prea mari și poate deveni instabilă la modificările solului, așa că deasupra și în jurul ei nu trebuie realizate amenajări cu greutate, precum ornamentele din beton, spre exemplu.  

Summitul privind speciile amenințate, în plină desfășurare. Comerțul cu aripioare de rechin ar putea fi oprit

foto cu caracter ilustrativ. sursa: captură video Youtube

Vor fi analizate 52 de propuneri care vizează modificarea nivelurilor de protecţie stabilite de Convenţia privind comerţul internaţional cu specii ale faunei şi florei sălbatice pe cale de dispariţie (CITES), relatează AFP. Deciziile pe care le vor lua vor fi publice pe 25 noiembrie ac. În cadrul acestui summit(Panama) se va face și un bilanţ al luptei împotriva fraudei şi să voteze noi rezoluţii, în special cu privire la riscurile de zoonoză (boală transmisă de la animale la om) legate de trafic, un subiect devenit major odată cu pandemia de COVID-19, notează sursa amintită.

De asemenea, vor fi revizuite regulile privind comerţul cu aripioare de rechin, reptile, broaşte ţestoase şi alte specii pe cale de dispariţie. Unii reprezentanți CITES susțin interzicerea totală/parțială a vânzării a acestor specii, atât pentru protecția Mediului cât și pentru sănătatea publică.  

Comerțul cu aripioare de rechin ar putea fi oprit

CITES este în vigoare din 1975 și stabileşte regulile comerţului internaţional pentru peste 36.000 de specii sălbatice, de la eliberarea de permise (mai mult de un milion de tranzacţii autorizate pe an) până la interzicerea totală.

Se organizează o dată la doi sau trei ani. Ediția din acest an „împletește” teme de interes mondial: COP27 privind clima, în desfăşurare în Egipt, COP15 privind protecţia biodiversităţii, în decembrie la Montreal. Totodată, vine după o ipoteză controversată, potrivit căreia virusul Covid 19 ar fi fost transmis oamenilor prin intermediul liliecilor.

În unele state, aripioarele de rechin sunt vândute sub pretextul că ar aduce unele beneficii pentru sănătate.Sunt introduse în meniurile restaurantelor sau folosite în industria farmaceutică.

Supa de aripioară de rechin este considerată o delicatesă în Hong Kong, iar din acest motiv peste 100 de milioane de rechini sunt sacrificați în fiecare an.

Citește și: Două specii de păsări nu mai pot fi vânate. Cocoșul de munte și turturica, protejate de organizații nonguvernamentale, nu de Ministerul Mediului

Operatorul gropii de gunoi „Vidra” se teme de pierderea dreptului de a depozita deșeurile din București? A cerut  anularea licitației de atribuire a serviciilor de eliminare a deșeurilor

foto cu caracter ilustrativ. stireaverde.ro
foto cu caracter ilustrativ. stireaverde.ro

București se află sub semnul întrebării privind depozitarea gunoiului. La acest moment, singurul depozit pentru deșeurile din Capitală este cel operat de SC ECO SUD SA, numit generic „Vidra”. Potrivit mai multor documente emise de ANRSC(Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice), capacitatea acestuia a devenit limitată, iar tariful practicat de această societate nu ar fi legal. Din aceste motive, pe rolul instanțelor din București există mai multe procese pe rol între ECO SUD SA, primăriile din București, ANRSC.

 Recent, operatorul gropii de gunoi Vidra a contestat licitația, reclamând că organizatorul, Asociația pentru Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Deșeurilor Municipale București, nu ar avea competența necesară să delege activitatea, deși a fost împuternicită specific pentru organizarea serviciilor de gestionare a deșeurilor atât de Primăria Capitalei cât și de primăriile de sector, scrie Ziarul de Investigații.

Operatorul gropii de gunoi „Vidra” se teme de pierderea dreptului de a depozita deșeurile din București. Ce motive a invocat

Potrivit sursei citate, în contestație se invocă „paguba iminentă” și se solicită ”suspendarea procedurii (..) ca o măsură legală, proporțională, justă și necesară”, motivând că „discutăm despre grave nelegalități ale procedurii și ale documentației care nu doar că împiedică participarea Eco Sud la procedură, deși este evident că în calitate de operator al depozitului ecologic Vidra (…) am avea tot interesul de a oferta”.

Cu alte cuvinte, societatea ECO SUD SA nu dorește să se organizeze această licitație, deoarece ar pierde dreptul de a depozita la Depozitul Ecologic Vidra deșeurile provenind din Municipiul București, drept pe care oricum l-a pierdut încă din 2020, la încetarea contractului de delegare, conform Primăriei București și ANRSC. La baza acestei contestații stă, de fapt, sumele de bani pe care le încasează ECO SUD SA, despre care autoritățile spun că sunt nelegale. Aceasta practică un tarif nelegal, neaprobat, mai mare cu 200% decât ultimul tarif aprobat de PMB. Raportat la acest tarif, pentru eliminarea deșeurilor la Vidra, operatorul economic mai sus menționat ar putea încasa peste 120 de milioane de lei – 24 milioane de euro – din eliminarea celor 563.412 tone/an prevăzute a fi atribuite, notează Ziarul de Investigații.

Astfel, ECO SUD SA nu ar mai deține „monopolul” în depozitarea gunoiului din București și nu ar avea niciun interes să participe la o licitație al cărei criteriu este „tariful cel mai mic”. Potrivit presei locale, ECO SUD SA a mai contestat licitații asemănătoare în județele Cluj și Dolj, doar pentru a-și „bloca” posibilii competitori.

ANRSC s-a adresat și Consiliului Concurenței, iar instanțele urmează să ia decizii definitive cu privire la practicile ECO SUD SA. Până atunci, bucureștenii au de suferit, prin prețul pe care îl plătesc pentru acoperirea serviciilor suprataxate.

Munți de gunoaie pe al doilea cel mai înalt vârf din lume. Gestul alpiniștilor a uimit o lume întreagă

Vârful K2, invadat de gunoaie. Foto: France24

Muntele K2, cel mai înalt punct din Pakistan și al doilea cel mai înalt munte din lume, a fost invadat de gunoaie, scrie France24. Imaginile au fost surprinse în luna iulie, când zăpada s-a topit, iar peisajul a fost dezolant:  corturi rupte, frânghii abandonate, resturi de ambalaje. Potrivit sursei citate, responsabili de acest lucru sunt alpiniștii care escaladează muntele K2, 8.611 m, al doilea cel mai înalt vârf din lume după Everest și unul dintre cele mai greu de urcat.

Unul dintre alpiniștii care au filmat dezastrul ecologic de pe K2, Wajid Ullah Nagri, originar dintr-o vale învecinată, a explicat ce a simțit când a văzut munții de gunoaie: „Toți alpiniștii vor să escaladeze K2. Abia așteptam să o fac și eu. Dar ceea ce am văzut pe acel munte mi-a frânt inima. Simțeam de parcă propria mea casă era plină de gunoi și trebuia să fac curat. La Tabăra de camping 1, o mulțime de corturi vechi, probabil 20-30, înghețaseră sub zăpadă. Când temperaturile au crescut, zăpada a început să se topească. Locurile pentru toalete și deșeurile alimentare miroseau îngrozitor. Este inacceptabil”, s-a exprimat Nagri, citat de sursa menționată.

Gestul care a uimit o lume întreagă: „Nu mă așteptam să văd deșeuri pe un munte atât de frumos!”

Eric Gilbertson, un alpinist american care a escaladat munți din toate țările lumii, spune același lucru: „Nu mă așteptam să văd deșeuri pe un munte atât de frumos, atât de greu de atins. Celelalte vârfuri de peste 7000m sau 8000m pe care le-am urcat erau mult mai curate. Când învățăm despre alpinism, ni se spune mereu să nu lăsăm nimic în urmă. Tot ce urcă, trebuie să și coboare”, a declarat Gilbertson, pentru sursa citată.

Localnicii fac apel la responsabilitate: „Deșeurile nu sunt biodegradabile, poluează ghețarii”

Localnicii și alpiniștii care au curățat muntele K2 fac apel la responsabilitate din partea turiștilor, a firmelor care organizează expediții internaționale. Ei subliniază cât de mult afectează deșeurile Pământul în contextul încălzirii globale.

 „Deșeurile nu sunt biodegradabile, așadar poluează ghețarii, ceea ce contaminează râurile. Acest lucru amenință fauna și flora, în timp ce Parcul găzduiește numeroase specii pe cale de dispariție: leoparzii zăpezilor, lincși, specii marine etc. Dar ghețarii Baltoro și Biafo, situati în Parcul Național Karakoram Central, sunt și surse de apă potabilă pentru întreaga țară. Locuitorii Pakistanului, precum și multe industrii, depind de aceasta”, a explicat alpinistul Wajid Ullah Nagri, pentru France24.

Primăria Capitalei va monitoriza calitatea aerului. Nicușor Dan: „Senzorii vor fi instalați în diferite zone din București”

foto cu caracter ilustrativ: pixabay

Calitatea aerului va fi monitorizată în București, însă, până la acest moment, nu sunt date certe despre modul în care poluarea ar putea fi redusă, nu doar măsurată.

S-au recepționat cei 44 de senzori care vor compune noul sistem de monitorizare a calității aerului deținut de Primăria Capitalei, complementar celui administrat de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, a transmis Primăria Municipiului București.

Senzorii care vor arăta cât de poluat este aerul din Capitală vor fi instalați la începutul anului 2023.

„În perioada următoare, vom demara procedura de calibrare a acestora cu ajutorul autolaboratorului pe care Municipalitatea îl deține și care va fi amplasat într-o zona adecvată acestui demers.

Sistemul, gestionat de Direcția de Mediu, are rolul de a monitoriza continuu evoluția concentrațiilor de particule în suspensie PM2,5, PM10 și dioxid de azot (NO2). Ulterior, acest sistem va contribui la dezvoltarea politicilor locale de reducere a concentrației de poluanți în aer.

Senzorii vor fi instalați în cursul lunii ianuarie, după finalizarea etapei de calibrare, în diferite zone din Capitală, acestea urmând sa fie comunicate ulterior”, a explicat primarul general al Capitalei, Nicușor Dan.

Primăria Capitalei va monitoriza calitatea aerului. Fundația Val Strategies suportă cheltuielile

Ssenzorii au fost oferiţi Municipiului Bucureşti cu titlu gratuit de către Fundaţia Vital Strategies, ca urmare a aderării la „Reţeaua Oraşe Săntătoase”, în cadrul unui proiect susţinut de Bloomberg Philantropies, în parteneriat cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Vital Strategies va acoperi contravaloarea serviciilor de mentenanţă timp de doi ani, urmând ca responsabilitatea acoperirii acestor costuri să fie preluată de municipalitate.

„După finalizarea etapelor de calibrare și instalare a senzorilor, datele obținute prin această monitorizare vor fi publice şi se vor regăsi pe pagina web a instituţiei: www.pmb.ro”, a detaliat Nicușor Dan.

Poluarea dăunează grav sănătății. Se ajunge chiar la deces

Așa cum stireaverde.ro a mai relatat, poluarea are efecte devastatatoare asupra sănătății oamenilor și poate provoca decesul în unele cazuri. Aproape 3.000 de oameni mor anual în București din cauza poluării aerului, potrivit unui studiu realizat de ECOPOLIS și AerLive.ro, care au lansat o campanie de informare și conștientizare în privința impactului poluării asupra sănătății umane, intitulată ”AerCurat pentru București”. Mai mulți medici au fost invitați să explice cum ne afectează poluarea. Copiii sunt cei mai vulnerabili, iar cele mai frecvente afecțiuni provocate de acest „fenomen” sunt cele respiratorii. În unele situații, se ajunge la cancer pulmonar sau infarct.

Două specii de păsări nu mai pot fi vânate. Cocoșul de munte și turturica, protejate de organizații nonguvernamentale, nu de Ministerul Mediului

Cocoș de munte. foto: captură video Youtube

Curtea de Apel Brașov a admis cererea Alianței pentru Combaterea Abuzurilor. Astfel, a fost anulat ordinul prin care se aproba vânătoarea a două specii de păsări: turturica și cocoșul de munte. Decizia nu este definitivă, însă, este executorie. Pârât în acest caz figurează Ministerul Mediului, instituție care nu a văzut niciun pericol pentru aceste specii tot mai rare.

„Respinge excepţia lipsei de interes a reclamantei, excepţie invocată de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, prin întâmpinare. Admite cererea formulată de reclamanta Asociaţia „Alianţa pentru Combaterea Abuzurilor”, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi, în consecinţă: Dispune suspendarea executării dispoziţiilor şi a anexei Ordinului Ministrului Apelor, Pădurilor şi Mediului nr.2482/2022 privind aprobarea cotelor de recoltă pentru specia cocoş de munte ( Tetrao urogallus), pentru perioada septembrie-30 noiembrie 2022 (publicat în Monitorul Oficial, partea I nr. 960/3.X.2022 din 03.10.2022), până la pronunţarea instanţei de fond. Executorie. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Curtea de Apel Braşov. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi 10.11.2022”, este încheierea afișată de Curtea de Apel Brașov.

Turturica și cocoșul de munte, speciile care nu mai pot fi împușcate „de plăcere”. Federatia Coalitia Natura2000 Romania : „Vânătoarea trebuie efectuată în interesul conservării, nu în cel al vânătorii”

Cei care au inițiat cererea de anulare a ordinului emis de Ministerul Mediului(n.r. reprezentanții Alianța pentru Combaterea Abuzurilor) au invocat motive care țin de conservarea speciilor rare de păsări, de protejarea Mediului și păstrarea habitatului natural. În mod subit, ministrul Mediului, Barna Tánczos, a dat „undă verde” celor care doreau să vâneze cocoșul de munte. Vânătoarea acestei specii a fost interzisă timp de zece ani, însă, oficialului de la Mediu nu i s-a părut nimic în neregulă ca vietatea să fie împușcată „de plăcere”.

„Suntem fericiti de succesul actiunilor ACAB (Alianta pentru Combaterea Abuzurilor) si Federatia Colitia Natura 2000 prin care am reușit suspendarea vânătorii la specii precum turturica. Mai mult, colegii de la ACAB au reușit oprirea vânătorii și pentru cocoșul de munte (care a reapărut după 10 ani). Reglementarea vânătorii trebuie efectuată pe fundamente științifice solide, în interesul conservării și nu in interesul activităților recreativ-sportive ale vânătorilor”, au transmis reprezentanții Federației Coaliția Natura2000 România.

Comisia Europeană a cerut protejarea păsărilor sălbatice și a sancționat România, deoarece nu are reguli clare pentru vânătoare.

Ministerul Mediului anunță cea mai mare campanie de împădurire din România. Proprietarii de teren pot primi bani pentru perdele forestiere

sursă foto: Ministerul Mediului

Programul este finanțat din PNRR cu 500 milioane de euro și are scopul de a oferi acea „gură de oxigen” pentru Mediu. Mai exact, este vorba despre sesiunea de proiecte pentru plantarea a peste 56.000 de ha de păduri, lansată, vineri, 11 noiembrie, la Brașov.

Pentru a beneficia de finanțare, cei care dețin un teren trebuie să creeze trupuri de pădure de cel puțin 0,5 ha, sau perdele forestiere de protecție a terenurilor agricole cu o suprafață de cel puțin 0,1 ha. Împădurirea trebuie realizată în conformitate cu un plan de proiect aprobat de Garda Forestieră, în care sunt detaliate speciile de arbori și arbuști care urmează să fie plantați, precum și densitatea plantațiilor, a precizat ministrul Mediului, Tánczos Barna.

Garda Forestieră va furniza toate detaliile și va verifica toate cererile celor care vor să se implice în campania de împădurire a României.

Ministerul Mediului anunță cea mai mare campanie de împădurire din România. Mai mulți pădurari și-au pierdut viața după ce au detaliat cum se „fură ca-n codru”

foto cu caracter ilustrativ: pixabay

Cifrele arată că în România pădurile sunt decimate. Prin urmare, expresia „se fură ca-n codru” este validă.

Reprezentanții Mediului au recunoscut că la „Ocolul Sighet” a dispărut un milion de metri cubi de arbori. Concret, o pădure a fost rasă de pe suprafața județului fără ca vreo persoană să fie trasă la răspundere până acum. Este cea mai mare tăiere ilegală de arbori din România înregistrată până în prezent.

În aria protejată „Sit Natura 2000 Munții Maramureșului ”  s-au exploatat ilegal  peste 400 000 mc de lemn, ceea ce înseamnă un prejudiciu de peste 100 milioane de lei. Din informațiile stireaverde.o, la acest moment, nu există un autor identificat. Prin urmare, nici prejudiciul nu este recuperat.

Realitatea din ocoalele silvice este cruntă, mai ales că vorbim despre pierderea vieții omenești. În ultimii 13 ani, peste 600 de pădurari, tehnicieni şi ingineri silvici au fost atacaţi, agresați, răniți grav sau le-au fost distruse mașina, locuința sau alte bunuri, în timp ce încercau să le „facă față” hoților de lemne. Au fost uciși pădurarii: Oul Ieronim – Bistrița-Năsăud, pădurar Boboc Dănel – Gorj, Chiriță Victor – Dolj, Dogaru Gheorghe – Brașov.

„Se solicită Parlamentului şi Guvernului României să elaboreze legi pentru întărirea autorităţii personalului silvic, având în vedere creşterea presiunii asupra pădurii şi intensificarea cazurilor de agresiune de o violenţă fără precedent asupra personalului silvic”, solicitau reprezentanții Federaţiei Sindicatelor din Silvicultură „Silva”. În urmă, au rămas protestele și dezastrul ecologic. O pădure are nevoie de zeci de ani pentru a se regenera.

Ultimul loc în privința colectării reciclării și recuperării deșeurilor este al nostru!

Ultimul loc în privința colectării reciclării și recuperării deșeurilor

România continuă să își adjudece ultimul loc în privința colectării, reciclării și recuperării deșeurilor, în Uniunea Europeană, iar o parte din deficiențe sunt cauzate de lacunele legislative din domeniu. Concluzia reiese dintr-un raport realizat de Consiliul Investitorilor Străini (Foreign Investitors Council – FIC) după o serie de consultări publice cu factori și organizații din domeniul gestionării deșeurilor, care a fost făcut public, în această săptămână. Documentul reunește atât problemele semnalate de cei care activează în domeniu, cât și posibile soluții pentru remedierea deficiențelor.

Consiliul Investitorilor Străini (FIC) a reunit într-un raport, concluziile mai multor consultări publice realizate de membri organizației, în perioada mai-iunie 2022, cu factori relevanți din domeniul gestionării deșeurilor și economiei circulare, atât din mediul de afaceri, cât și din cadrul unor organizații neguvernamentale, în încercarea de a documenta principalele probleme care afectează eficiența în acest domeniu. Mai mult decât atât, în urma sesiunilor de lucru a fost creionată, pentru fiecare problemă semnalată, și o posibilă soluție de rezolvare, astfel încât ultimul loc în privința colectării, reciclării și recuperării deșeurilor la nivel European, să nu mai fie al nostru.

Datele au fost incluse în documentul „Dificultăți în aplicarea legislaţiei din domeniul deşeurilor şi propuneri de soluții” și au fost dezbătute, în această săptămână, în prezența ministrului Mediului, Tanczos Barna.

„Documentul prezintă concluziile acestor consultări, reflectând unele din principalele probleme ridicate de participanții la sesiunile de lucru și propunerile FIC de soluții concrete pentru redresarea acestora (…). Credem că autoritățile legislative și administrative competente trebuie să ia în calcul o reanalizare/ reașezare a normelor în domeniul gestionării deșeurilor, tinând cont și de următoarele necesități concrete semnalate de mai mulți actori implicați în fluxul de gestionare a deșeurilor, de la generator până la operatorul care valorifică sau elimină deșeurile”, se arată în raport.

Iată principalele probleme rezultate în urma consultărilor:

• În lipsa unor reglementări clare, există o imposibilitate în ceea ce privește punerea pe piață a compostului, fapt ce descurajează dezvoltarea soluțiilor de compostare;

• Verificarea comportamentului operatorilor economici autorizați în domeniul gestionării deșeurilor și a autorizațiilor deținute de aceștia se realizează cu dificultate;

• Este necesară creșterea cantității de deșeuri reciclabile colectate separat din deșeurile municipale, în vederea atingerii țintelor de pregătire pentru reutilizare și reciclare a deșeurilor municipale.

• Sunt dificultăți în implementarea sistemului „Plătește pentru cât arunci (PAYT)”

• E necesară implementarea măsurilor pentru răspunderea extinsă a producătorului, în cazul deșeurilore textile;

• Sunt dificultăți practice în atingerea ratelor de reciclare a deșeurilor de baterii și acumulatori portabili din cauza cantității reduse de deșeuri disponibile pentru colectare;

• Nu există unități de tratare a altor baterii uzate în afara celor alcaline și de zinc carbon;

• Sunt probleme în privința gestionării deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE);

• Sunt necesare măsuri de stimulare a dezvoltării infrastructurii de prelucrare/producere a agregatelor reciclate, pentru a asigura o mai bună gestionare a deșeurilor provenite din activitățile de construcție și demolări;

• Interpretări greșite privind necesitatea autorizației de mediu pentru activități de primire a unor deșeuri în virtutea unor obligații legale;

• Este necesară completarea cadrului legal privind încetarea statutului de deșeu și adresarea aspectelor tehnice legate de reciclarea deșeurilor;

• Lipsește reglementarea legală a posibilității și procedurii corespunzătoare de preluare, spre valorificare, a unor deșeuri deja supuse eliminării prin depozitare (de ex., deșeuri de cenușă și zgură);

• Există lacune legislative precum și interpretări practice neuniforme ale obligațiilor prevăzute de legislația privind plasticului de unică folosință (SUP);

• Contribuțiile la Fondul pentru mediu raportate la realizarea unor ținte/obligații din legislația de mediu primară trebuie să vizeze activitatea proprie fiecărui tip de contribuabil și să fie stabilite cu respectarea principiul egalității în materie fiscal;

• Există o necorelare legislativă, precum și o lipsă a reglementării modului de calcul a contribuției de 2% din veniturile realizate din vânzarea de deșeuri;

• Există dificultăți rezultând din existența mai multor sisteme informatice de raportare a informațiilor relevante în domeniul gestionării deșeurilor. O unificare a sistemelor existente ar asigura o trasabilitate mai bună în domeniu și ar preveni dublarea eforturilor de raportare a operatorilor în domeniu;

• Lipsește reglementarea posibilității și procedurii corespunzătoare de revizuire a formularului pentru aprobarea transportului deșeurilor periculoase.

Cu siguranță, raportul nu va rămâne fără ecou, mai ales că au apărut deja primele reacții oficiale.

Ministrul Mediului, Tánczos Barna a declarat în cadrul întâlnirii că aplicația SIATD, utilizată în prezent pentru raportarea tranzacțiilor de deşeuri de ambalaje va fi extinsă la toate fluxurile de deşeuri. În plus, portivit reprezentantului autorității centrale, în perioada următoare vor fi înfiinţate Clearing House pentru fluxurile de DEEE-uri, textile și anvelope.

Printre organizațiile și companiile care au participat la consultările organizate de FIC s-au aflat: Asociația Română pentru Ambalaje și Mediu (ARAM), Berarii României, Asociația Națională pentru Băuturi Răcoritoare (ANBR), Asociația Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR), Federația Asociațiilor de Dezvoltare Intercomunitară (FADI), Asociația OIREP Ambalaje, Ecotic, Environ, Sistemul Național de Reciclare a Bateriilor (SNRB), ARCwaste, Reverse Logistics Group (RLG) România, RER Group, Coaliția pentru Economie Circulară, ECOTECA, Green PC Ambalaje, Romcarbon, Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), Patronatul din industria cimentului și altor produse minerale pentru construcții din România (CIROM), Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Banca Mondială și Banca Europeană pentru Investiții.

Medic specialist ORL: „Poluarea duce la apariția cancerului pulmonar”. Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis derulează proiectul „Efectele poluării asupra sănătății”

foto cu caracter ilustrativ: sursa: pixabay.com

Medicul Denisse Crețu(specialist ORL) a explicat cât de mult ne afectează poluarea. Sistemul respirator este primul care reacționează. Efectele poluării pot fi fatale, având în vedere că se poate ajunge la cancer pulmonar.

„Poluarea duce la apariția diverselor boli ale căilor aeriene superioare și inferioare: de exemplu patologia nazală, alergiile, sinuzita, rinosinuzita, inflamațiile mucoasei nazale (rinitele), dar și altor organe. Aceste afecțiuni pot duce la apariția cancerului pulmonar, a bolilor coronariene ischemice acute (infarctul miocardic) sau altor boli coronariene”, a explicat medicul Denisse Crețu, în cadrul proiectului „Efectele poluării asupra sănătății”, derulat de Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis și AerLive.ro. Acesta este finanțat de la bugetul local al Capitalei, cap de listă în topul celor mai poluate orașe din România.

Putem muri din cauza poluării. Medicii explică efectele acesteia

Mai multe studii au arătat că poluarea poate provoca și infarctul, nu doar cancerul pulmonar. La această concluzie a ajuns și medicul Dr.Cristian Cobilinschi, specialist Anestezie și Terapie Intensivă(ATI)

„Particulele în suspensie favorizează eliberarea markerilor proinflamatori și promovează stresul oxidativ. Acestea determină și exacerbează reactivitatea vasculară, accelerează aterogeneza și precipită evenimente trombotice.

Poluarea aerului se asociază cu morbiditate și mortalitate crescută prin infarct miocardic, aritmii și insuficiență cardiacă”, susține medicul Cristian Cobilinschi.

Potrivit studiului realizat de Centrul Ecopolis, poluarea aerului chiar a cauzat decese în Capitală. Cifrele sunt înspăimântătoare:

-869 de morți au fost cauzate de expunerea pe termen lung la PM2.5

-548 de decese sunt cauzate de poluarea cu PM 2.5 pentru persoanele ce au boala ischemică a inimii

5,6% dintre cazurile de decese la bebeluși sunt cauzate de poluarea cu microparticule PM10, potrivit Ecopolis.

Evident, autoritățile sunt cele care au posibilitatea să protejeze Mediul, să prevină poluarea în marile orașe, însă, noi, toți putem să ne schimbăm stilul de viață „comod” și să ne prețuim mai mult resursele naturale. Reducerea poluării poate însemna(și) renunțarea la autoturismele personale în unele cazuri, plantarea arborilor și a altor plante, îngrijirea spațiilor verzi, colectarea selectivă a deșeurilor, folosirea energiei solare.

O nouă sesiune a Programului Rabla pentru Electrocasnice, începând din 21 noiembrie. Primești până la 500 de lei să-ți cumperi un laptop nou

foto cu caracter ilustrativ: pixabay

După înscrierea solicitanţilor prin crearea conturilor de utilizator pe site-ul www.afm.ro, demarează etapele de selecţie, în aplicaţia informatică, a voucherelor aferente echipamentelor incluse în program. 

Calendarul de desfăşurare a programului pentru această sesiune este următorul: 

Înscrierea persoanelor fizice în aplicaţie, prin crearea conturilor de utilizator (21.11.2022, ora 1000 – 25.11.2022, ora 23:59).

Etapa I: Selecţia voucherelor aferente categoriei din care fac parte maşinile de spălat rufe/vase şi frigiderele/congelatoarele (05.12.2022, ora 1000 – 09.12.2022, ora 2359, sau până la epuizarea bugetului), având un buget de 25.000 mii lei; 

Etapa II: Selecţia voucherelor aferente categoriei din care fac parte laptopurile şi tabletele (12.12.2022, ora 1000 – 16.12.2022, ora 2359 sau până la epuizarea bugetului), având un buget de 10.000 mii lei; 

Etapa III: Selecţia voucherelor aferente categoriei din care fac parte aparatele de aer condiţionat, uscătoarele de rufe şi aspiratoarele (19.12.2022, ora 1000 – 23.12.2022, ora 2359 sau până la epuizarea bugetului), având un buget de 15.000 mii lei.

O nouă sesiune a Programului Rabla pentru Electrocasnice, începând din 21 noiembrie. Primești până la 500 de lei să-ți cumperi un laptop nou

Echipamentele incluse în program şi sumele aferente fiecărui echipament sunt: 

400 de lei pentru maşini de spălat rufe, inclusiv cu uscător având cel puţin noua clasa energetică C; 

400 de lei pentru maşini de spălat vase având cel puţin noua clasa energetică D; 

400 de lei pentru aparate de aer condiţionat, inclusiv aparate de aer condiţionat portabile, cu eficienţă energetică la răcire cel puţin A++; 

400 lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare având cel puţin noua clasă energetică E; 

400 lei pentru uscătoare de rufe cu eficienţă energetică cel puţin A++; 

200 de lei pentru aspiratoare cu un consum de energie mai mic de 43 kWh/an; 

500 de lei pentru laptopuri; 

300 de lei pentru tablete. 

Locul deșeurilor electronice și electrice nu e la tine acasă. De ce e necesar să renunți la acestea

AFM precizează că voucherul este nominal şi netransmisibil. Astfel, nu poate fi utilizat decât de persoana căreia i-a fost emis, în urma înscrierii în aplicaţia informatică. Programul „ Rabla pentru Electrocasnice” este și o metodă de a încuraja populația să renunțe la deșeurile electronice și electrice(DEE). Acestea conțin substanțe periculoase pentru sănătate și pentru Mediu, dar și cantități mari de materii prime secundare, care se pot „transforma”, dacă sunt reciclate corespunzător. Mai exact, pe lângă faptul că devin nefuncționale, conțin gaze cu efecte de seră sau materiale non-biodegradabile.  În România, amenzile pentru persoanele fizice care nu separă la domiciliu DEEE-urile pentru a fi predate în cadrul sistemului de colectare specializat, sunt între 500 și 1 000 de lei, iar pentru persoanele juridice amenzile se ridică la valori cuprinse între 5 000 de lei și 10 000 de lei.