Acasă Blog Pagină 694

România nu mai poate exploata resursele de huilă și lignit. Legea a fost aprobată

Carbune - Foto Pixabay

Statul român trebuie sa închidă capacitățile de huilă și lignit până în 2032, potrivit Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr.108/2022 privind decarbonizarea sectorului energetic, aprobată, marți, 8 noiembrie.

Potrivit actului normativ, afișat pe site-ul Camerei Deputaților, România poate alege minele pe care le închide. Acestea pot fi redeschise în cazuri excepționale, numai prin Ordinul ministrului Mediului.

Legea stabileşte cadrul legal general pentru eliminarea etapizată din mixul energetic a producţiei de energie electrică pe baza de lignit şi huilă, termenele pentru închiderea şi conservarea grupurilor energetice cu funcţionare pe lignit şi huilă, măsuri pentru: asigurarea rezervei tehnice necesare funcţionării sigure şi stabile a Sistemului Electroenergetic Naţional scoaterea treptată din exploatare a capacităţilor de producţie de energie electrică pe bază de lignit şi huilă; închiderea şi punerea în siguranţă a extracţiei de lignit şi huilă, pentru carierele şi minele ce urmează să fie incluse în programul de închidere; reabilitarea şi ecologizarea terenurilor aferente centralelor electrice închise şi a carierelor şi minelor care le deservesc; reconversia profesională şi recalificarea, precum şi alte măsuri socio-economice pentru susţinerea tranziţiei forţei de muncă şi a oportunităţilor economice la nivel local, inclusiv cele cu caracter de ajutor de stat pentru reducerea impactului socio-economic.

România renunță la huilă și lignit, treptat. S-a invocat pericolul pentru Mediu

Potrivit actului normativ, huila va fi scoasă din exploatare treptat, până cel târziu la 31 decembrie 2032. Executarea lucrărilor de siguranţă, a lucrărilor de închidere şi de ecologizare a carierelor şi minelor se finalizează până la aceeaşi dată.

Capacitatea totală instalată de energie electrică pe bază de lignit şi huilă care va fi scoasă din exploatare treptat până cel târziu în anul 2032 este de 4920 MW, din care 3780 MW până la sfârşitul anului 2025, se mai arată în proiect. Minele de cărbuni ar urma să fie „înlocuite” cu parcuri fotovoltaice până în 2024.

Exploatarea huilei și a lignitului s-a considerat un adevărat pericol pentru Mediu, implicit pentru sănătatea umană. Comisia Europeană(CE) este cea care a stabilit termenul până la care minele de cărbune pot fi închise.

Ministerul Mediului anunță noi strategii pentru colectarea selectivă a deșeurilor. Insulele ecologice digitalizate vor face diferența

Tánczos Barna, ministrul Mediului, la o dezbatere privind gestionarea deșeurilor. foto: Ministerul Mediului

Colectarea separată a deșeurilor ar putea avea un alt „viitor” în România, dacă oficialii Guvernului se vor ține de promisiuni. Marți, 8 noiembrie, ministrul Mediului, Tánczos Barna, a participat la a o dezbatere privind sistemul de gestionare a deşeurilor, organizată de Consiliul Investitorilor Străini. S-a discutat despre aplicarea legislației, stadiul reglementărilor din domeniu, măsurile care trebuie luate pentru tranziția către economia circulară şi creşterea nivelului de colectare separată şi reciclare.

Oficialul de la Mediu consideră că România trebuie să lanseze noi strategii pentru colectarea selectivă, un plus pentru noi, având în vedere că deșeurile se pot transforma în alte resurse, materii prime.

„Ministerul Mediului vine cu două măsuri din PNRR. Construim centre de colectare cu aport voluntar şi insule ecologice digitalizate unde populația va putea aduce deşeurile reciclabile. Însă, fără o schimbare de mentalitate, sistemele de colectare nu vor fi eficiente. Avem nevoie de educarea şi conştientizarea populației privind impactul deşeurilor asupra mediului înconjurător şi importanța colectării selective”, a explicat Tánczos Barna.

Ministerul Mediului anunță noi strategii pentru colectarea selectivă a deșeurilor. Care vor fi provocările

Chiar dacă la acest moment, România nu are depozite de gunoi conforme cu legislația europeană, ministrul Mediului consideră că autoritățile ar trebui să coopereze, să dialogheze mai mult cu mediul privat, astfel încât soluțiile pentru colectarea, depozitarea, reciclarea deșeurilor să fie identificate rapid.

„Provocările din acest domeniu sunt uriaşe: reglementarea şi controlul acestui domeniu implică o colaborare între autoritățile din diferite sectoare, dar necesită atenție sporită și la fiecare nivel de decizie. Totodată este nevoie şi de implicarea mediului privat. Dialogurile constructive sunt foarte utile în acest sens”, s-a exprimat Tánczos Barna.

Una dintre primele măsuri pe care le-ar putea lua autoritățile cu responsabilitate față de Mediu ar putea fi urmărirea legalității tarifelor pe care le practică unii operatori economici în acord/dezacord cu autoritățile locale. Faptul că unele dintre acestea nu inserează în tariful pentru colectarea gunoiului principiul „plătești cât arunci” duce la dezavantaje economice, mai ales pentru unitățiile administrativ-teritoriale, cele care au obligația să stabilească tariful pentru salubritate.

Ce reprezintă, de fapt, „insulele ecologice digitalizate”

Guvernul României intenționează să operaționalizeze 13.752 de insule digitalizate de colectare separată a gunoiului până la 30 iunie 2026, potrivit angajamentelor din PNRR.

Așa vor arăta „insulele ecologice digitalizate”. Foto: Ministerul Mediului

În fapt, acestea vor deservi blocurile de locuințe, iar fiecare cetățean ar trebui să aibă acces separat pentru aruncarea deșeurilor. Astfel, fiecare cetățean va ști ce reciclează, dar și cât gunoi produce, iar costurile pentru salubritate ar urma să fie stabilite în funcție de aceste elemente.

„Insulele ecologice digitalizate” sunt, din punct de vedere tehnic, containere cu cinci orificii pentru cele cinci tipuri de deșeuri pe care trebuie să le recunoaștem și să le aruncăm separat(hârtie, plastic, metal, sticlă, vegetal) . La acest moment, în România, deșeurile se tarifează paușal, iar reciclarea acestora devine aproape imposibilă. Statul nostru se află România se află pe penultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește rata de reciclare a deșeurilor, de doar 14%, arată un infografic al Monitorului Social. Doar Malta reciclează un procent mai mic din totalul deșeurilor municipale generate (6%).Cu toate acestea, este în topul celor care importă deșeuri.

Citește și: Importul de deșeuri, „profitabil” pentru România. Tone de deșeuri din aluminiu, încărcate din Bulgaria pentru România, oprite de Poliția Frontieră

Procesul pentru aurul Roșia Montană a ajuns în ultima fază de judecată

Sursa Foto: Whc.Unesco/Ivan Rous

Procesul dintre România și Gabriel Resources pe tema proiectului minier de la Roșia Montană, Alba, sit înscris în patrimoniul UNESCO, se apropie de sfârșit, compania canadiană cerând Statului Român despăgubiri de peste patru miliarde de dolari pentru proiectul ratat.

Potrivit adevarul, în perioada septembrie-octombrie 2022, o serie de documente, inclusiv memorii ale unor entități care au solicitat să intervină în cauză, au fost depuse la dosar.

Instanța de judecată a acceptat documentele părților implicate, acestea din urmă prezentând, pe data de 18 octombrie 2022, propriile observații referitoare la memoriile existente la dosar.

Cauza a trecut prin mai multe etape, cu depuneri de documente şi audieri, astfel că, la sfârșitul lunii decembrie 2021, Tribunalul anunța că a început deliberarea și că va pronunța o hotărâre anul acesta.

În Regulamentul ICSID, nu există nici un termen specificat privind decizia finală

În aprilie 2022, instanța a informat părțile că trebuie să răspundă la o serie de întrebări puse de membrii completului de judecată, concluzionând că există anumite aspecte ale cauzei pentru care informații suplimentare sunt absolut necesare.

Astfel, compania canadiană minieră, care acuză încălcarea, de către România, a tratatelor bilaterale de protejare reciprocă a investiţiilor semnate de autorităţile de la Bucureşti cu Canada şi Marea Britanie, a depus un răspuns la întrebări la data de 14 iunie 2022, în timp ce Statului Român i-a revenit obligația de a formula un răspuns până la data de 19 septembrie 2022.

„În ciuda declarației Tribunalului că ar pronunța o hotărâre în 2022, nu există nici un termen specificat în Regulamentul ICSID aplicabil în acest caz. În plus, este posibil ca Tribunalul să solicite o etapă procedurală suplimentară înainte de emiterea unei hotărâri.

Orice hotărâre poate face obiectul unei cereri de anulare (deși o astfel de cerere de anulare poate fi formulată doar pentru motive foarte limitate în temeiul Regulamentului ICSID)”, se precizează în ultimul raport financiar al companiei canadiene, făcut public în august 2022.

Pe toată perioada celor șapte ani de judecată, Statul Român a evitat să ofere informații cu privire la evoluția procesului de arbitraj din dosarul Roșia Montană, drept urmare Mining Watch România a cerut Guvernului să comunice de urgență decizia Curții de Apel Ploiești, decizie care a anulat ultimul certificat de descărcare arheologică pentru Masivul Cârnic din Roșia Montană.

Actul administrativ, atacat în justiție de avocații societății civile și anulat, în 2007, de Curtea de Apel Brașov, decizie menținută, în 2008, de Înalta Curte de Casație și Justiție, este esențial atât pentru declasarea unui obiectiv de pe Lista Monumentelor Istorice, cât și pentru proiectul minier, căci se crede că documentul ar putea ajuta România să scape de plata a 4,7 miliarde de dolari către Gabriel Resources.

În ciuda acestui fapt, reprezentanții Guvernului Român nu au confirmat prezența certificatului de descărcare arheologică la dosar, deși probabilitatea ca acesta să fie cuprins în memoriul depus de una dintre părțile care au fost acceptate ca intervenienți în cauză există.

Canadienii cer despăgubiri de 4,7 miliarde de dolari americani pentru proiectul ratat Roșia Montana

Compania Gabriel Resources, companie care a obţinut în anul 1999 o licenţă de explorare pentru proiectul minei de aur de la Roşia Montană și care deține 80,69% din acţiunile Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), restul capitalului fiind controlat de România, prin Minvest Roşia Montană, cere daune de de 4,7 miliarde de dolari americani Statului Român.

Canadienii cer României să plătească miliardele de dolari cerute, întrucât Guvernul de la Bucureşti, aflat sub presiunea societății civile, a decis să nu emită un acord privind exploatarea minelor.

Statul Român este reprezentat în litigiul cu Gabriel Resources de către consorțiul format din casa elvețiană de avocatură Lalive din Geneva și firma românească Leaua și Asociații, în timp ce cauza celor de la Gabriel Resources este apărată de americanii de la White&Case, respectiv de avocații români de la Ţuca, Zbârcea şi Asociaţii.

Tot ce trebuie să știi despre Programul „Casa Verde”

foto cu caracter ilustrativ: pixabay

 Programul „Casa Verde” a fost lansat de Guvernul României pentru instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire care urmărește îmbunătăţirea calităţii aerului, apei şi solului prin reducerea gradului de poluare cauzată de arderea lemnului şi a combustibililor fosili utilizaţi pentru producerea energiei termice folosite pentru încălzire şi obţinerea de apă caldă menajeră.

Acesta este gestionat de Administrația Fondului pentru Mediu(entitate în subordinea Ministerului Mediulu. Beneficiarii Programului „Casa Verde” se adresează și persoanelor juridice(companiilor), nu doar celor fizice.

Ce oferă Programul „Casa Verde”

 Programyul „Casa Verde” este compus din mai multe secțiuni: „Casa Verde Fotovoltaice”, „Rabla Clasic”, „Rabla Plus, „Casa Eficientă Energetic şi Curăţăm România”. Toți cei care vor să obțină finanțare de la stat pentru montarea  panourilor fotovoltaice sau pentru îmbunătățirea calității aerului, folosind mijloace de transport care nu poluează, pot depunere întreaga documentație on-line, pe site-ul AFM.

 În luna octombrie ac, prin Programul „Rabla Clasic” au fost aprobate 295 de dosare pentru 414 autovehicule şi 9 motociclete, iar pentru Rabla Plus – 227 de dosare pentru 353 autovehicule electrice, dintre care 275 pur electrice şi 77 electrice hibride şi 1 motocicletă electrică. De asemenea, au fost admise şi 5 contestaţii pentru 12 autovehicule, dintre care, un autovehicul electric hibrid şi 11 autovehicule pur electrice.

Ce cheltuieli sunt suportate de fondurile primite prin Programul „Casa Verde”

Potrivit reprezentanților AFM, se finanțează:

  1. achiziţia de sisteme de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv a celor destinate înlocuirii sau completării sistemelor clasice de încălzire;
  2. cheltuielile cu montajul şi punerea în funcţiune a sistemului;
  3. taxa pe valoarea adăugată (TVA)

Care este cuantumul finanţării prin programul „Casa Verde Clasic”

Până la 3.000 lei, pentru instalarea panourilor solare nepresurizate;

Până la 6.000 lei, pentru instalarea panourilor solare presurizate;

până la 8.000 lei, pentru instalarea pompelor de căldură, exclusiv pompele de căldură aer-aer.

În ceea ce privește finanțarea pentru categoria „Rabla Plus”, statul român a alocat pentru sesiunea de cereri septembrie-noiembrie ac o sumă considerabilă pentru mijloace de transport electrice: bugetul pentru persoane juridice este de 202 303 000 RON, pentru persoane fizice în valoare de 115 500 000 de lei, iar pentru unitățile-administrative și instituții publice de 15 000 000 RON.

Pădurile din Masivul Retezat, din nou în proprietatea statului român? Decizia instanței va influența protecția Mediului

Așa arată toamna în pădurile din Munții Retezat. foto: captură video Youtube

Decizia instanței va influența protecția Mediului, deoarece suprafața cuprinde păduri, pășuni, goluri alpine, considerate unice în Europa. Cazul retrocedărilor ilegale din Masivul Retezat a ajuns în instanță în urmă cu 13 ani. În primăvara anului 2021, Judecătoria Hațeg a constatat că 12.000 de hectare din această arie au ajuns pe mâna unei familii de austrieci cu ajutorul unor acte false. La acest moment, procesul este în faza de recurs, iar judecătorii de la Tribunalul Hunedoara ar trebui să se pronunțe definitiv cu privire la proprietarii de drept ai pădurilor, joi, 10 noiembrie.

Astfel, suprafața disputată va redeveni statului român din momentul în care sentința devine definitivă.

Cum au ajuns pădurile din Masivul Retezat în posesia familiei Kendeffy? Cine răspunde pentru fals în acte

Totul a început în 2006. Prefectura Hunedoara a atribuit suprafețele de teren din Retezat fără niciun temei legal, către Familia Kendeffy, din Transilvania, sustine Academia Română care obligația de administra Parcul Național Retezat. Mai exact, cea care pretindea dreptul de proprietate a celor 12 mii de hectare din Retezat este Maria Kendeffy, nora lui Kendefffy Gabor. În Codul Civil al României nu se prevede că o noră poate moșteni părinții sotului ei, este principalul argument juridic, invocat de Academia Română, parte în proces.

„Constată că pârâta Pongracz Elisabeth nu îndeplineşte condiţiile art.48 din Legea 18/1991 şi art. 42 din Constitutie, cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor incluse în titlurile de proprietate nr. 90878/646 ,90878/64, 90538/901. Dispune excluderea acesteia de pe titlurile de proprietate mai sus menţionate. Admite acţiunea, cu precizarea ulterioară, formulată de reclamanta Academia Română, împotriva pârâtelor: Kendeffy Maria, Pongracz Elisabeth, SC Rotunda SRL şi Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Hunedoara – Instituţia Prefectului judeţului Hunedoara” , se arată în sentința Judecăroriei Hațeg.

Prefectura Hunedoara, vizată de o anchetă DNA în cazul retrocedărilor din Retezat

Cel care a sesizat pretinsa ilegalitate în cazul retrocedărilor din Retezat este Dan Aurel Pricăjan, fost prefect al județului Hunedoara.

El a sesizat la DNA aspecte care țineau de investigarea retrocedării din Retezat. Procurorii nu au considerat că este cazul să deschidă un dosar penal în acest caz, în anul 2009.

Cu toate acestea, dacă sentința Judecătoriei Hațeg rămâne definitivă, cei care au întocmit în fals actele de proprietate pentru familia Kendeffy ar putea fi trași la răspundere penală. Concret, foștii reprezentanți ai Comisiei de Fond Funciar din cadrul Prefecturii Hunedoara pot fi anchetați de procurori pentru fals în acte. În ceea ce privește recuperarea prejudiciului, statul român ar trebui să facă demersuri pentru restituirea tuturor subvențiilor acordate de APIA(Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură) familiei mai sus numite, administrate de firma Rotunda SRL.

România spune „da” transportului verde: 890 de kilometri noi de piste pentru biciclete

Sursa foto: Pixabay/Michael Gaida

Din ce în ce mai multe orașe caută modalități de a reduce congestionarea traficului și poluarea, astfel că un total de 108 dosare au fost depuse în cadrul Programului de realizare a pistelor pentru biciclete în primele două minute de la lansarea sesiunii.

Părând să-și dorească străzi mai sigure pentru toată lumea și să înțeleagă importanța mobilității urbane sustenabile, România ar urma să beneficieze de circa 900 de km de piste pentru biciclete, construite cu finanțare din Fondul pentru Mediu.

„Succesul programului și epuizarea rapidă a bugetului arată un interes crescut pentru o mobilitate sustenabilă. Noile piste pentru biciclete vor asigura o alternativă ecologică la transportul auto și vor contribui la un mediu mai curat și mai sănătos. Felicitări autorităților locale care au depus proiecte și succes în implementarea lor!”, a declarat ministrul Tánczos Barna.

Proiectele depuse totalizează o lungime de 890,51 km de piste pentru biciclete

Fondurile alocate acestor proiecte favorabile bicicliștilor însumează 500 milioane lei și au fost solicitate integral de un număr de 108 unități administrativ-teritoriale din 30 de județe. Proiectele depuse totalizează o lungime de 890,51 km de piste pentru biciclete.

Județele din România care-și doresc cel mai mult o fluiditate îmbunătățită a traficului, trotuare mai sigure, dar și un mediu mai sănătos sunt Bihor, Dâmbovița și Argeș, acestea fiind județele care numără cele mai multe proiecte depuse.

La nivelul municipiului București a fost depus un singur proiect, din partea Primăriei Sectorului 5, celelalte municipii care au solicitat finanțare pentru piste pentru biciclete fiind Adjud, Beiuș, Marghita, Târgoviște și Tecuci.

Solicitanții au la dispoziție 24 de luni pentru implementare

Administratia Fondului pentru Mediu va demara procedura de analiză a proiectelor depuse privind rezolvarea problemelor legate de lipsa unei infrastructuri dedicate bicicliștilor, urmând ca, de la momentul aprobării acestora, administrațiile locale să aibă la dispoziție 24 de luni pentru implementare.

În cadrul proiectelor, suma maximă care poate fi finanţată pentru realizarea unui km de traseu de piste de biciclişti şi care reprezintă 100% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile este:
– 1.000.000 lei/km pentru pistele de biciclişti care presupun lucrări pe amplasamente separate de drum, neamenajate ca trotuar sau parte carosabilă;
– 350.000 lei/km pentru pistele de biciclişti care presupun lucrări pe carosabil sau trotuar existent.

Amenzi între 3.000 și 10.000 de lei pentru turiștii care încalcă regulile din Delta Dunării

Sursa foto: Facebook/ARBDD - Administratia Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii

Potrivit HG 1.194/2022, privind actualizarea limitelor amenzilor prevăzute la art. 13 din Legea nr. 82/1993 referitoare la constituirea Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării”, amenzile practicate pentru cei care încalcă regulile speciale instituite pentru a proteja habitatele naturale, fauna și flora din regiune se înăspresc începând cu această lună.

Astfel, persoanele fizice care încalcă regulile din Rezervația Biosferei „Delta Dunării” riscă amenzi de până la 15.000 de lei în timp ce limitele contravenţiilor pentru persoane juridice ajung până la 50.000 de lei.

„Prin înăsprirea sancţiunilor în Delta Dunării urmărim descurajarea încălcării prevederilor legale în vigoare. Amenzile erau mici, neactualizate din anul 2011.

Respectarea legislaţiei este obligaţia fiecăruia dintre noi, trebuie să dăm dovadă de un comportament responsabil faţă de natură şi mediul înconjurător.

Acţiunile noastre pot avea un impact negativ asupra biodiversităţii ducând chiar la compromiterea sau pierderea unor habitate naturale”, a declarat ministrul Tanczos Barna, potrivit G4Media.

Amenzi derizorii pentru cei care încălcau regulile în Delta Dunării

Dacă până acum turiștii aflați în zona Delta Dunării sau localnicii care încălcau legislația privind protecția mediului riscau amenzi derizorii, cuprinse între 35 și 100 de lei, începând cu luna noiembrie a acestui an, aceștia vor fi nevoiți să suporte contravenții de o sută de ori mai mari.

Spre exemplu, intrarea persoanelor şi pătrunderea mijloacelor de transport navale ori rutiere neautorizate în zonele strict protejate se sancţionează cu amenzi cuprinse, în cazul persoanelor fizice, între 5.000 și 10.000 de lei, respectiv cu amenzi de până la 50.000 de lei în cazul persoanelor juridice.

Totodată, persoanele care se fac vinovate de aruncarea în ape, împrăștierea pe teren sau depozitarea în locuri neautorizate a deșeurilor vor trebui să scoată din buzunar sume la fel de mari.

Amenzi cuprinse între 3.000 și 6.000 de lei riscă și turiștii care vor campa în afara zonelor aprobate sau în altfel de condiţii decât cele autorizate, dar și cei care vor practica pescuitul sportiv/recreativ fără acte de reglementare emise de Administratia Rezervatiei sau în zone interzise, respectiv în perioadele de prohibiție.

Nu în ultimul rând, persoanele responsabile de producerea, prin orice mijloace, de zgomote intense în perimetrele zonelor de cuibărit sau de adăpost ale păsărilor ori ale altor animale sălbatice vor putea fi sancționate cu amendă de la 5.000 la 10.000 de lei.

Delta Dunării, zonă de importanță ecologică națională și internațională

Rezervația Biosferei „Delta Dunării” reprezintă, potrivit Legii 82/1993, o zonă de importanță ecologică națională și internațională, care cuprinde următoarele unități fizico-geografice: Delta Dunării, sărăturile Murighiol – Plopu, complexul lagunar Razim-Sinoe, Dunărea maritimă până la Cotul Pisicii, sectorul Isaccea-Tulcea cu zona inundabilă, litoralul Mării Negre de la Brațul Chilia până la Capul Midia, apele maritime interioare și marea teritorială, până la izobata de 20 m inclusiv.

Importul de deșeuri, „profitabil” pentru România. Tone de deșeuri din aluminiu, încărcate din Bulgaria pentru România, oprite de Poliția Frontieră

foto cu caracter ilustrativ. sursa: pixabay

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Călărași, împreună cu comisari din cadrul Gărzii de Mediu Călărași, au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui mijloc de transport, cantitatea de 12.903 kilograme deşeuri din aluminiu, pentru care şoferul nu a putut prezenta documente de transfer, conform prevederilor legale în vigoare.

Controlul s-a desfășurat joi,3 noiembrie. Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Călărași au efectuat pe sensul de intrare în ţară, control specific asupra unui ansamblu rutier, condus de un cetăţean bulgar, în vârstă de 50 de  ani.  El transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, deşeuri din aluminiu(n.r. se încadrează în sfera deșeurilor metalice)

Deşeurile au fost încărcate din Bulgaria, destinaţia fiind o firmă de pe teritoriul României. Astfel, autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru acest mijloc de transport și au extins verificările.

Importul de deșeuri, „profitabil” pentru România. Tone de deșeuri din aluminiu, încărcate din Bulgaria pentru România, oprite de Poliția Frontieră

Potrivit informațiilor noastre, organele de control se confruntă des cu situații similare celei descrise mai sus. În fapt, transportul oricăror deșeuri înseamnă responsabilități pentru Mediu. Spre exemplu, în cazul celor metalice, așa cum sunt și cele din aluminiu, este necesar să fie respectate criteriile de determinare a condițiilor în care anumite tipuri de deșeuri metalice nu mai constituie deșeuri, conform Directivei 2008/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene.

De ce sunt profitabile deșeurile metalice

Mai multe rapoarte ale Centrului Comun de Cercetare al Comisiei Europene au arătat că există o piață și o cerere pentru utilizarea deșeurilor de fier, oțel și aluminiu ca materie primă în oțelării, topitorii, rafinării de aluminiu și unități de retopire pentru producția de metale. Astfel, deșeurile de fier, oțel și aluminiu ar trebui să fie suficient de pure și să respecte standardele relevante aplicabile deșeurilor sau specificațiile formulate de industria metalurgică.

Deșeurile de aluminiu, inclusiv deșeurile de aliaje de aluminiu, nu mai constituie deșeuri dacă, la transferul de la producător la alt deținător, au fost tratate și au devenit pure. Într-un reportaj BBC, unii anchetatori din România au explicat de ce importul de deșeuri devine la fel de periculos ca traficul de droguri.

„Transferurile ilegale de deşeuri au devenit mai profitabile decât traficul de droguri, iar exportul de gunoaie şi deşeuri către România se va intensifica în următoarea perioadă, avertizează Teodor Niţă, procuror specializat în combaterea infracţiunilor de mediu de la Parchetul Curţii de Apel Constanţa.

Plecând de la această premisă, putem concluziona, însă, că drogurile sunt consumate doar de unii oameni, pe când deșeurile sunt produse de toți, iar vigiliența organelor de control ar trebui să fie maximă.

De ce România este „ținta” exporturilor de deșeuri

Cele mai multe deşeuri importate vin din UE, din ţări precum Germania, Belgia, Olanda, Italia sau Marea Britanie, în ultima vreme au fost descoperite cazuri de importuri inclusiv din Japonia, China, Arabia Saudită.

România devine „ținta” exporturilor, deoarece depozitarea tonei de gunoi costă între 17 şi 35 de euro, în timp ce în Marea Britanie este 500 de lire sterline, iar în Italia este 500 de euro.

Model de business cu deșeuri: în acte second-hand, în realitate(…) gunoaie

Potrivit Poliției de Frontieră, cele mai multe deşeuri intră în ţară din cauza vidului legislativ din comerţul cu produse second-hand. Mai exact, reprezentanții firmelor din domeniu trec în acte că transportă haine şi încălţăminte, însă, în urma controalelor reiese că sunt resturile metalice. Conform datelor de la Registrul Comerțului, peste 3.000 de firme din România fac afaceri cu gunoaie.

Ministerul Finanțelor susține că cifrele de afaceri ale celor care transportă deșeuri metalice ajunge la peste 400 milioane de euro.

Citește și: Deșeuri periculoase, ilegale, provenite din Japonia

CCR a decis: legea care permite construirea de hidrocentrale mici în ariile protejate e neconstituțională

Sursa foto: Pixabay/Kurt Bouda

PSD, PNL, UDMR şi AUR au votat, la începutul acestui an, pentru construirea de hidrocentrale mici în ariile protejate, senatorii motivându-și decizia prin invocarea crizei energetice. Proiectul de lege a trecut de Senat, cu 86 de voturi pentru și 24 împotrivă.

Ba mai mult, la vremea aceea, Daniel Zamfir, unul dintre inițatorii legii, răspundea criticilor aduse de către organizațiile de mediu prin afirmația conform căreia „curentul electric este mai important decât cuibul unei păsărele”.

Uniunea Salvaţi România (USR) a sesizat însă Curtea Constituţională (CCR), iar aceasta din urmă a decis ieri, 2 noiembrie 2022, că legea care permitea construcția de microhidrocentrale în ariile protejate, așa-numita Lege Zamfir, este neconstituțională, relatează Green Report.

„În ședința din 2 noiembrie 2022, Curtea Constituțională, în cadrul controlului de constituționalitate a priori, cu unanimitate de voturi, a admis obiecția de neconstituționalitate formulată de deputați aparținând Grupului parlamentar al Uniunii Salvați România și a constatat că Legea pentru modificarea și completarea art.56 ind.1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice este neconstituțională”, se arată în comunicatul CCR.

Proiectul de lege încalcă dreptul la un mediu sănătos

În sesizarea depusă la CCR, USR a invocat 11 argumente de neconstituţionalitate, printre acestea numărându-se atât încălcarea principiului bicameralismului, cât și încălcarea dreptului la un mediu sănătos.

Decizia CCR abordează însă doar nerespectarea principiului bicameralismului, întrucât „forma adoptată de Senat viza în totalitate procedura și condițiile în care pot fi modificate limitele ariilor naturale protejate, pe când forma adoptată de Camera Deputaților se referă tangențial la această problemă, substanța reglementării normative referindu-se la condițiile în care proiectele hidroenergetice în curs de execuție cu procent de realizare mai mare de 60%, la data de 1 mai 2022, urmează a se executa în continuare, prin derogare de la o serie de reglementări care se referă la protecția mediului înconjurător”, se mai arată în comunicatul CCR.

Propunerea legislativă prevedea mutarea limitelor pentru ariile naturale protejate pentru ca lucrările de amenajare pentru microhidrocentrale să fie în afara acestora, guvernanții susținând că realizarea de noi capacități de producere a energiei electrice în curs de execuție cu procent de realizare mai mare de 60% reprezintă un obiectiv de interes strategic național.

Grupul USR este însă de cu totul altă părere, afirmând că diminuarea ariilor naturale protejate ar însemna distrugerea definitivă a florei și a faunei sălbatice, încălcând astfel dreptul populației la un mediu sănătos.

Admiterea sesizării USR, o victorie pentru protecția mediului 

„PSD și aliații săi s-au folosit cinic de războiul Ucraina – Rusia ca să deblocheze niște proiecte ilegale făcute de firme probabil prietene. S-a invocat criza energetică și necesitatea ca România să devină independentă energetic.

Dar, atenție, cele două hidrocentrale ar contribui, după ce ar distruge sute de hectare de pădure și sănătatea noastră la pachet, cu 0,5% din capacitatea de producție din România. Adică, nu vor rezolva nimic.

Nu vor scădea cu nimic prețul resimțit de noi toți la energie. În schimb, în ultimii ani, Hidroelectrica s-a bucurat de un profit de 15 miliarde de lei din care nu a investit nimic pentru a crește capacitatea de producție.

Vorbim de doi ani de reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă și nu facem nimic – ele chiar ar crește real capacitatea de producție. Avem hidrocentrale pe râul Jiu, în valea Sadului și Curțișoara, blocate deși nu sunt în arii protejate naturale.

Să spună PSD și aliații săi de ce nu sunt terminate hidrocentralele care nu sunt în arii protejate? De ce nu vrea actuala guvernare să crească capacitatea României de producție de energie?”, declară deputata USR Diana Buzoianu, vicepreședintă a Comisiei de Mediu.

Guvernul susţine în continuare legea privind construcţia de hidrocentrale mici pe arii protejate

Cu toate că organizațiile de mediu și mai mulți specialiști care au documentat subiectul au indicat că modificările încalcă nu doar dreptul european, ci sunt inclusiv incompatibile cu forma actuală a legii, Nicolae Ionel Ciucă își arată în continuare susținerea față de legea 117/2022 (de modificare a OUG 57/2007).

„Curtea s-a pronunţat ieri pe principiul bicameralismului, motiv pentru care în momentul în care vom avea publicată motivarea Curţii se va întoarce în Parlament.

Guvernul va susţine ca elementele neclare din cuprinsul legii să fie asumate de Senat şi de Cameră şi să o reaprobăm, pentru că avem nevoie de aceste hidrocentrale, sunt bani ai României care au fost investiţi în aceste hidrocentrale.

Avem cel puţin în momentul de faţă 11 care sunt asumate prin a fi repuse în funcţiune, pentru că ele unele dintre ele au ajuns la un nivel de finalizare de până la 90%.

Avem nevoie de energie. Energia este o cerinţă strategică pentru noi şi pentru Uniunea Europeană, deci vom finaliza acest proiect până la finalul anului acesta”, a afirmat Ciucă, potrivit Agerpres.

„Congresul Dunărenilor”, la prima ediție. A fost lansat Ghidul de Gestionare a Deșeurilor pentru administrațiile publice locale

Congresul Dunărenilor, la prima ediție. foto: Asociația MaiMultVerde

„Congresul Dunărenilor” a unit 40 de reprezentanți ai primăriilor din localitățile riverane Dunării. Întâlnirea a avut loc, joi, 3 noiembrie, la Palatul Parlamentului. Evenimentul a fost organizat de Asociația „MaiMultVerde” în cadrul programului „Cu Apele Curate”, în parteneriat cu Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor și Comisia pentru Mediu și Echilibru Ecologic din Camera Deputaților. Au fost prezenți reprezentanți ai autorităților publice centrale, ai Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Administrația Națională Apele Române, Garda Națională de Mediu, Federația Asociațiilor de Dezvoltare Intercomunitară și ONG-uri. Au fost dezbătute cele mai des întâlnite probleme în gestionarea deșeurilor.

„Este dovedit faptul că gestionarea deșeurilor în cadrul Sistemelor de Management Integrat al Deșeurilor (SMID) reprezintă soluția ideală, deoarece această procedură asigură fluxul normal al deșeurilor de la generator, respectiv de la gospodărie, către instalații de prelucrare, așa cum este cazul stațiilor de sortare ale deșeurilor reciclabile și pregătirea lor pentru reciclare” , a declarant Liliana Nichita, Director al Federației Asociațiilor de Dezvoltare Intercomunitară.

„Congresul Dunărenilor”, la prima ediție. A fost lansat Ghidul de Gestionare a Deșeurilor pentru administrațiile publice locale

Cu această ocazie, a fost lansat Ghidul de Gestionare a Deșeurilor pentru administrațiile publice locale. Documentul sintetizează responsabilitățile autorităților locale, pornind de la angajamentele asumate de România la nivel european și continuând cu obligațiile trasate de prevederile naționale sau județene, pentru a construi o imagine de ansamblu pe baza căreia pot
fi identificați pașii de urmat pentru o gestiune conformă cu normele europene privind gestionarea deșeurilor. Ghidul a fost redactat de Ghidul redactat de „MaiMultVerde”. România va primi prin PNRR(Planul Național de Redresare și Reziliență) suma de 1,239 de miliarde de euro, pentru managementul deșeurilor.

Ministerul Mediului preconizează că până în 2023, se vor adopta o strategie și un plan de acțiune privind economia circulară, pentru a asigura tranziția României către o
economie circulară până în 2030. Aceste acțiuni vor fi însoțite de investiții în instalații de colectare separată și reciclare a deșeurilor, în special a celor agricole și în asigurarea
respectării dispozițiilor privind managementul acestora.