Acasă Blog Pagină 443

Toyota va începe să recicleze bateriile mașinilor hibride vechi pentru modelele viitoare

Sursă - Unsplash

Toyota a luat decizia să recicleze bateriile și alte componente de la modelele mai vechi, potrivit Auto Market.

Drept urmare, noile piese vor fi utilizate la viitoarele mașini Toyota.

Acest lucru a fost posibil prin parteneriatul pe care compania japoneză l-a făcut cu Redwood Materials. Aceasta este o firmă producătoare de materiale de baterii.

De pildă, bateriile din prima generație Prius vor putea fi acum reciclate și reutilizate la viitoare modele. Acest lucru va fi posibil indiferent de tipul de motorizare al noului model.Compania japoneză va putea acum să cumpere catozi și folie de cupru anod din activitățile de reciclare ale celor de la Redwood Materials.

Toyota începe reciclarea bateriilor vechi

Cele mai vechi componente care vor fi reciclate vor fi de la prima generație Toyota Prius. Aceasta a fost produsă între 1997 și 2003.

O mare parte din aceste mașini vor fi transferate către centrul de reciclare al celor de la Redwood Materials în statul Nevada din SUA.

Ca urmare a parteneriatului dintre Toyota și Redwood Materiale, aproximativ 5 milioane de unități vor fi reutilizate în următorii ani.

Chiar dacă a luat această decizie, Toyota nu marșează în totalitate pe mașinile electrice. Akio Toyoda, șeful companiei, a spus de curând că viitorul nu este reprezentat de modelele electrice.

„Oamenii implicați în industria auto sunt în mare parte o majoritate tăcută. Această majoritate tăcută se întreabă dacă vehiculele electrice sunt cu adevărat bune ca singura opțiune, dar ei cred că este doar un moft și, prin urmare, nu sunt mai vocali”, a spus Akio Toyoda.

Dezastru natural: Aproximativ 4.1 milioane de litri de petrol au ajuns în apele Golfului Mexic

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Scurgere de petrol în Golful Mexic: este posibil ca până la 4.1 milioane de litri să fi fost deversate de la un sistem de conducte în largul coastei de sud-est a statului Louisiana, a anunţat Paza de Coastă a SUA, transmite ABC News citat de P.S. News.

Conducta afectată a fost închisă, iar petrolul nu a ajuns pe uscat

Deși conducta afectată a fost închisă, autorităţile încă încercau să determine locaţia exactă şi cauza scurgerii, au declarat oficialii în timpul unei conferinţe de presă a Gărzii de Coastă.

Până în prezent, petrolul nu a ajuns pe uscat, deşi efectele sale asupra faunei sălbatice erau încă investigate.

Cu toate acestea, un oficial de la U.S. Fish and Wildlife a declarat că doi pelicani uleioşi au fost văzuţi în largul coastei Louisianei, dar păreau încă activi şi capabili să zboare.

Deversarea de petrol din Mexic a fost descoperită pe fondul vânturilor puternice din Golf

Sursa citată mai transmite că toată cantitatea deversată este mult mai mică decât cea de la dezastrul petrolier din 2010 al BP.

La acel moment, 134 de milioane de galoane au fost eliberate în săptămânile care au urmat exploziei unei platforme petroliere. Cu toate acestea, un grup de mediu a descris scurgerea ca fiind ”uriaşă”.

Domeniul nuclear va fi inclus în sectorul tehnologiilor verzi

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Parlamentul European (PE) a decis prin vot să includă domeniul nuclear printre tehnologiile verzi de susţinut în vederea asigurării competitivităţii şi suveranităţii Uniunii Europene (UE) împotriva Chinei şi Statelor Unite, o victorie politică şi simbolică importantă a acestui sector în plină refacere, relatează News.ro, citat de Hot News.

Textul, care prezintă o listă a tehnologiilor cu ”zero emisii” de gaze cu efect de seră constituie poziţia eurodeputaţilor asupra unui proiect al unui regulament care vizeză să apere producţia filierelor fără carbon în UE.

Acest nou proiect stabileşte în 2030 obiectivul producerii pe teritoriul european a 40% dintre nevoile UE pe aceste pieţe, râvnite de China şi Statele Unite, care au implementat propriile măsuri de susţinere.

Domeniul nuclear va fi integrat în sectorul energiilor regenerabile

Mă bucur că am putut integra domeniul nuclear la acelaşi nivel ca energiile regenerabile în tehnologiile cu emisii nete zero. Toate aceste surse de producţie de energie sunt indispensabile decarbonizării economiei noastre”, a salutat decizia eurodeputatul Christophe Grudler de la grupul Renew Europe.

Aceasta propunere urmează să fie negociată între statele membre

Ele urmează să-şi adopte propria poziţie în curând şi ar putea pleda în favoarea includerii domeniului nuclear între filierele-cheie ale tranziţiei energetice, alături de panourile solare, turbinele eoliene, bateriile sau pompele cu căldură.

UE urmează să ofere o susţinere la nivel de reglementări acestor industrii, în vederea atingerii neutralităţii carbonului în 2050, dar şi în vederea construirii suveranităţii energetice europene.

Beneficiarii programului Casa Verde au pierdut 12 milioane de euro în lunile în care programul a fost blocat

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Beneficiarii programului Casa Verde au pierdut 12 milioane de euro în cele două luni în care programul a fost blocat, consumatorii fiind afectaţi că nu au putut să instaleze panouri solare din timp pentru a scăpa de grija facturilor la energie electrică în această iarnă.

Cei 87.000 de beneficiari ai programului Casa Verde pierd lunar 6 milioane de euro

Potrivit datelor oferite de Kilowat, companie de instalare şi consultanţă în domeniul fotovoltaicelor, cei 87.000 de beneficiari ai programului pierd lunar 6 milioane de euro până când vor fi instalate panourile fotovoltaice, care să-i scape de facturile la curent electric

Compania a atenţionat opinia publică cu privire la pierderile survenite în urma blocării programului Casa Verde, obţinută de un instalator din piaţă prin acţionarea în instanţă, şi a susţinut public deblocarea cât mai rapidă a programului, oferind autorităţilor tot suportul necesar.

Sunt afectate inclusiv afacerile

Observator News scrie că blocarea programului Casa Verde are impact negativ şi asupra afacerilor din piaţă, cu pierderi semnificative, blocarea de bani în stocurile de panouri fotovoltaice pentru beneficiari şi cheltuieli suplimentare neprevăzute pentru compensarea pierderilor.

În rândul românilor, fie că sunt beneficiari sau nu ai acestui program, există un interes tot mai mare pentru a scăpa de facturile la energie electrică, mai ales că amortizarea investiţiei în panouri solare poate fi recuperată în 2-4 ani.

Bere făcută din apă reciclată de la dușurile unui bloc de lux din San Francisco

Sursă - Unsplash

Epic OneWater Brew este o bere cu un ingredient deosebit. Ea este făcută cu apă de la dușurile, chiuvetele și mașinile de spălat, conform EVZ.

Producătorii spun că-i sigură de băut. Apa trece prin tratamente care includ microfiltrarea și lumina ultravioletă.

„Clădirile folosesc la nivel global 14% din toată apa potabilă, a spus Aaron Tartakovsky, CEO și co-fondator al Epic Cleantec, firma care produce berea. Aceasta este în stil Kölsch – o băutură originară din Germania.

Ea a fost făcută din apă reciclată de la Fifteen Fifty, un bloc de apartamente de lux cu 40 de etaje din San Francisco. Momentan nu este de vânzare, deoarece reglementările interzic utilizarea apelor uzate reciclate în băuturile comerciale.

Epic Cleantec echipează clădirile cu un sistem de reciclare a apei. Astfel, apele uzate nu mai trebuie să fie transportate la o instalație de tratare la distanță. 95% din apele uzate sunt reciclate de acest sistem, spun reprezentanții companiei. De asemenea, căldura recuperată de la apa uzată poate fi folosită pentru preîncălzirea apei de uz casnic.

Epic Cleantec poartă în prezent discuții cu unii dintre cei mai mari producători de bere din lume.

Bere din apă reciclată

Din 2022, peste 7.500 de recipiente de bere făcută din apă reciclată au fost produse. Acestea însumează peste 7.500 de litri.

„De ce încă folosim apă potabilă curată pentru a spăla toaletele din centrul orașului San Francisco? Din punct de vedere științific, această apă îndeplinește sau chiar depășește standardele de apă potabilă”, a spus Tartakovsky.

Mai multe state, inclusiv Arizona, Colorado, Florida, New Mexico și Washington, sunt în proces de actualizare a reglementărilor de reutilizare a apei.

Anterior, doi producători de bere californieni au produs acum 6 ani bere făcută din apă reciclată.

Parlamentul European adoptă norme revizuite pentru reducerea, reutilizarea și reciclarea ambalajelor

Sursă - Unsplash

Parlamentul European a adoptat, miercuri, poziția privitoare la noile norme UE privind ambalejele. Scopul principal a fost de combatere a creșterii deșeurilor și pentru a stimula reutilizarea și reciclarea.

426 de europarlamentari au votat pentru, 125 împotrivă și 74 s-au abținut.

Reducerea ambalajelor, restricționarea anumitor tipuri și interzicerea utilizării „substanțelor chimice indestructibile”

Europarlamentarii doresc să stabilească niște obiective specifice pentru reducerea ambalajelor de plastic. Ținta este de 10% până în 2030, 15% până în 2035 și 20% până în 2040. Se are în vedere interzicerea vânzării de pungi de plastic foarte mici, sub 15 microni. Acestea vor mai fi permise doar dacă sunt necesare din motive de igienă sau furnizate ca ambalaj primar pentru alimente în vrac pentru a preveni risipa de alimente.

Se mai are în vedere, totodată, și restricționarea anumitor forme de ambalaje. Acestea includ produsele în miniatură din hoteluri și folia termoretractabilă pentru valize în aeroport.

De asemenea, se mai are în vedere interzicerea utilizării „substanțelor chimice indestructibile” (substanțe perfluoroalchilate și polifluoroalchilate sau PFAS) și a bisfenolului A în ambalajul care intră în contact cu alimentele.

În schimb, europarlamentarii propun clarificări cerințelor privind reutilizarea sau reumplerea ambalajelor. O altă noutate este că distribuitorii finali de băuturi și alimente luate la pachet în sectorul serviciilor alimentare, cum ar fi hotelurile, restaurantele și cafenelele, ar trebui să ofere consumatorilor posibilitatea de a-și aduce propriul recipient.

Deșeurile de ambalaje. Colectare și reciclare mai eficientă

Toate ambalejele ar trebui să fie reciclabile, conform noilor norme. Sunt prevăzute anumite derogări temporare, cum ar fi pentru ambalajele alimentare din lemn și ceară.

Scopul e ca până în 2029, 90% din materialele conținute în ambalaje (plastic, lemn, metale feroase, aluminiu, sticlă, hârtie și carton) să fie colectate separat.

„Evenimentele recente din Europa, în special din Belgia, privind poluarea apei cu substanțe chimice PFAS demonstrează nevoia urgentă de acțiune. Votând interzicerea poluanților „indestructibili” în ambalajele alimentare, Parlamentul European a arătat că încearcă să protejeze sănătatea cetățenilor europeni. În ceea ce privește materialele plastice, contractul a fost îndeplinit, deoarece raportul legislativ abordează esența problemei prin stabilirea unor obiective mai stricte de reducere a deșeurilor pentru ambalajele din plastic. Din păcate, în ceea ce privește economia circulară și, în special, prevenirea, rezultatul votului în plen nu este atât de pozitiv și ignoră realitatea cifrelor: o creștere de 30% până în 2030, dacă nu acționăm acum. Dintre cele 3R (reducere, reutilizare, reciclare), numai reciclarea a scăpat nevătămată. Sfârșitul ambalajelor aruncate imediat la gunoi este încă departe!”, a spus raportoarea Frédérique Ries. membră a Grupului Renew, din Belgia.

În următoarea etapă, Consiliul trebuie să adopte o poziție, iar apoi vor începe discuțiile dintre Parlamentul European și guvernele UE.

Fermierii germani: Intrarea Ucrainei în UE ar distruge fermele familiale din întreaga Europă

Sursă - Facebook Volodimir Zelenski

Fermierii germani își exprimă teama profundă cu privire la ascensiunea Ucrainei în UE. Asociația Fermierilor Germani (DBV) a avertizat factorii de decizie împotriva încercării de a interpreta Politica Agricolă Comună (PAC) a UE în forma sa actuală, luând în considerare aderarea Ucrainei. O astfel de mișcare, avertizează organizația, ar duce la dispariția agriculturii familiale în Europa, conform Remix News.

Președintele DBV, Joachim Rukwied, a spus că dacă Ucraina s-ar alătura ca putere agricolă majoră în condițiile actuale de reglementare, aceasta ar distruge modelul de agricultură familială a continentului și ar duce la inundarea piețelor europene cu produse ieftine. Problema principală este baza sistemului de sprijin PAC. Acesta istribuie bani în funcție de dimensiunea suprafeței agricole a unei țări.

Fondurile în cauză se ridică la o sumă consistentă de 386 de miliarde de euro. Cea mai mare parte ar merge în Ucraina, o țară în care dimensiunea medie a fermei este de 1.000 de hectare. Comparativ, în UE media este de 6 hectare.

Fermierii germani semnalează riscul intrării Ucrainei în UE

În calitate de nou stat membru, Ucraina ar primi mai mult din bugetul comun decât ar putea să pună înapoi. Acest lucru s-ar întâmpla pentru o perioadă foarte lungă de timp. Drept urmare, aderarea sa ar însemna o reducere drastică a banilor către alte state membre. Actualele superputeri agricole ale UE, Franța și Polonia, nu ar avea nicio șansă de a câștiga un joc jucat în conformitate cu regulile schimbate. Alți producători din UE s-ar putea confrunta cu probleme și mai mari.

Potrivit lui Rukwied, o politică agricolă comună care să includă Ucraina ar fi, prin urmare, imposibil de realizat dacă nu ar fi în detrimentul actualelor state membre ale UE. Președintele DBV a fost supărat de faptul că 2030 a fost menționat în mod repetat ca posibilă dată pentru aderarea țării. Acest lucru, a spus el, ar ruina complet următorul ciclu de finanțare pentru PAC. Acesta începe în 2028 și continuă până în 2034. El se bazează pe Uniunea Europeană actuală, nu pe una extinsă.

În plus, punctul de vedere al fermierilor germani este în mare măsură în concordanță cu viziunea generală a statelor membre UE. Excepție fac țările baltice. Această părere predominantă este că sistemul PAC nu poate continua în forma sa actuală. Toți banii din plățile pe hectare ar fi imediat absorbiți de Kiev.

Ucraina are 42 de milioane de hectare de teren arabil. Asta reprezintă mai mult de o treime din suprafața agricolă a UE. Tot terenul agricol ucrainean este comparabil cu dimensiunea Italiei.

VIDEO | Comportament extrem de inteligent al delfinilor, surprins în premieră. Cum au fost filmați în largul Australiei: Am fost uimiți de ceea ce am văzut

Sursă - Unsplash

Camerele subacvatice au surprins un comportament unic al delfinilor în largul coastei Australiei de Vest. Oamenii de știință bănuiesc că este o premieră mondială, potrivit Science Alert.

De zeci de ani, delfinii cu bot gros (Tursiops truncatus) și crabii locali din zona Bunbury concurează pentru hrana din zonă.

Când se aruncă momeală pentru crabi, delfinii locali se apropie pentru a o fura. Acest lucru se întâmplă de obicei înainte ca antropodele să ajungă la pradă.

Specialistul în conservarea vieții sălbatice Rodney Peterson s-a temut pentru siguranța delfinilor. El a avut în vedere riscurile la care sunt expuși din cauza plaselor.

Peterson a abordat Dolphin Discovery Center din Bunbury – o organizație non-profit care finanțează proiecte de educație, cercetare și ecoturism – despre posibilitatea de a filma delfinii atunci când sunt în acțiune.

În ultimii doi ani, cercetătorii și-au pus mintea la contribuție pentru a dezvălui „secretele hoților de momeli de crabi”.

Astfel, delfinii locali au fost surprinși de cameră în timp ce furau momeala. Ei se folosesc de botul lung, fălci și dinți pentru a scoate momeala din plasele pentru crabi.

Chiar și atunci când momeala a fost atașată în partea de jos sau ascunsă în cutii, nu a durat mult până când delfinii au început să răstoarne capcanele sau să deschidă cutiile atașate.

„Am fost uimiți de ceea ce am văzut”, se arată în descrierea Dolphin Discovery Center, postată împreună cu videoclipul pe rețelele lor de socializare. „La fel și cercetătorii Dr. Simon Allen și Dr. Delphine Chabanne”, mai precizează postarea.

Comportament extrem de inteligent al delfinilor, surprins în premieră

Chabanne studiază ecologia și comportamentul animalelor la Universitatea Murdoch, iar Allen e specialist în comportamentul delfinilor. Amândoi spun că nu au văzut niciodată acest tip de comportament atât de detaliat.

Delfinii din întreaga lume sunt cunoscuți că fură pește și momeală de la traulere și pescari. Dar interacțiunile dintre delfini și crabi din Golful Koombana sunt unic de complexe, potrivit experților.

Alex Grossman, un regizor voluntar al proiectului, a declarat pentru Live Science că, deoarece doar unii delfini iau parte la acest comportament, furtul de momeală pentru crabi poate fi mai mult din nevoia „distracție” sau „comoditate” decât din motive de foame.

Doi delfini, în special, par să conducă banda inteligentă de hoți de momeală. E vorba de o mamă și puiul ei.

Peterson și alții sunt îngrijorați de faptul că acești delfini sunt prea inteligenți. Dacă comportamentul continuă să se dezvolte și să se răspândească, poate avea mai multe dezavantaje decât avantaje pentru populația locală.

Momeala de crab pe care o fură delfinii nu este atât de hrănitoare și riscul de a se încurca sau răni de plase este mare.

Ministrul Mediului: ”A fost desemnat câștigătorul contractului pentru sistemul de monitorizare a pădurilor prin intermediul imaginilor satelitare”

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Ministrul Mediului a precizat astăzi, 22 noiembrie, că a fost desemnat câștigătorul contractului pentru sistemul de monitorizare a pădurilor prin intermediul imaginilor satelitare.

Într-o declarație publicată pe contul de Facebook, Mircea Fechet a explicat cum va funcționa proiectul, oferind, în egală măsură, detalii despre procedura de atribuire.

Anunțam de curând importanța acestui proiect pentru obiectivul nostru de a proteja pădurile României și iată că avem o ofertă câștigătoare. De ieri, a început termenul legal de 10 zile pentru depunerea contestațiilor”, se arată în comunicatul publicat pe contul de socializare.

Cum va funcționa proiectul de monitorizare a pădurilor prin intermediul imaginilor satelitare

  • Noul sistem va analiza imagini satelitare succesive pentru a identifica zonele din care a dispărut pădurea.
  • Acestea vor fi comparate cu baza de date SUMAL pentru a stabili legalitatea tăierilor efectuate în perimetrele respective.
  • În suprafețele tăiate pentru care nu se găsesc date în SUMAL, vor fi generate alerte ce presupun verificări suplimentare cu ajutorul unui set secundar de imagini satelitare de înaltă rezoluție sau a personalului de teren.
  • Echipele de teren vor fi dotate cu 4 autovehicule de teren și 4 drone echipate cu camere optice, termice și senzor LiDAR.

Vom consolida capacitatea tehnică a ministerului și a gărzilor forestiere și România se va alătura, astfel, țărilor care utilizează cele mai moderne tehnologii pentru monitorizarea pădurilor”, arată Mircea Fechet.

Tăierile ilegale de păduri vor fi monitorizate din satelit. Ministerul Mediului a semnat un contract de peste 37 de milioane de lei

Ieri, a fost publicat în SICAP raportul procedurii de atribuire a contractului de achiziţie publică pentru realizarea sistemului ce va utiliza imagini satelitare pentru monitorizarea tăierilor din pădurile României”, a anunţat Ministerul Mediului, potrivit News.ro, citat de Digi 24.

Potrivit instituţiei, Comisia de evaluare a desemnat oferta prezentată de asocierea RARTEL S.A. (Leader), ESSENSYS SOFTWARE, TERRASIGNA SRL, e-GEOS S.p.A ca ofertă câştigătoare după aplicarea criteriului de atribuire ”cel mai bun raport calitate preţ” şi verificarea documentelor suport aferente.

Platforma InfoClima: Industria României va trebui să se transforme fundamental pentru a se alinia cu angajementele climatice

Sursă foto: InfoClima
Sursă foto: InfoClima

Platforma InfoClima a publicat astăzi, 22 noiembrie, un nou articol semnat de Luciana Miu (EPG) despre unul din cele mai importante subiecte: Reducerea emisiilor de carbon industriale din România.

Articolul precizează că industria României va trebui să se transforme fundamental pentru a se alinia cu angajementele climatice, și pentru a își păstra competitivitatea într-o lume cu emisii reduse de carbon.

Sub presiunea crescută a politicilor europene și în mijlocul întrecerii între statele membre UE pentru a-și decarboniza producția industrială, există din ce în ce mai puține ferestre de oportunitate pentru a implementa noile procese și tehnologii necesare decarbonizării industriei grele.

România în fața provocărilor decarbonizării industriale: potențialul și obstacolele transformării

În cazul României, absența unor angajamente concrete, fragmentarea peisajului politic și limitările spațiului fiscal constituie obstacole semnificative în eforturile de decarbonizare a industriei, generând dificultăți în menținerea competitivității.

InfoClima: Țara noastră dispune de resurse semnificative pentru a deveni un lider în procesul de decarbonizare industrială

În vederea atingerii obiectivului de emisii zero la nivel de economie până în 2050, strategiile principale pentru decarbonizarea sectorului industrial includ:

  • Adoptarea unei abordări masive de electrificare;
  • Îmbunătățirea continuă a eficienței energetice și a consumului de resurse;
  • Utilizarea hidrogenului regenerabil și a altor surse alternative de combustibili;
  • Captarea, utilizarea sau stocarea emisiilor de dioxid de carbon (CO2).

Printre ramurile industriale ale României, producția de oțel primar, ciment și chimicale (în special în domeniul îngrășămintelor) se află în fața necesității unei transformări profunde pentru a reduce emisiile

Implementarea tehnologiilor necesare acestei transformări impune costuri considerabile și perioade de implementare extinse, adesea implicate fiind necesități de materiale și lanțuri de aprovizionare noi.

Mai mult, transformarea industrială nu se rezumă doar la aspectele tehnologice – va fi imperativă intervenția pentru protejarea angajaților din regiunile industrializate și pregătirea acestora pentru noile oportunități de angajare asociate schimbărilor în sectoarele industriale emergente.