Foarte multe produse alimentare ar putea să dispară în curând de pe mesele noastre, scriu cei de la The Guardian, care au făcut o analiză legat de produsele din Mare Britanie care ar putea să dispară pentru totdeauna. Practic diversitatea culturilor a scăzut chiar dacă sunt din ce în ce mai multe produse. Acesta este lucrul paradoxal, spune istoricul alimentar Polly Russell. „Se pare că avem o alegere și o varietate incredibile – mai mult decât poate oricând – și este adevărat că numărul de produse disponibile pentru consumatorul individual a crescut. Dar diversitatea culturilor din întreaga lume a scăzut. Marea majoritate a produselor pe care le vedeți în supermarket vor fi făcute cu un număr foarte limitat de ingrediente, cum ar fi grâu, porumb, ulei de palmier și soia.”

Datele sunt uluitoare. Din cele 6.000 de specii de plante pe care oamenii le-au consumat de-a lungul timpului, lumea crește în cea mai mare parte și consumă doar nouă, dintre care doar trei – orez, grâu și porumb – furnizează aproximativ 50% din toate caloriile consumate de oameni. Adăugați cartofi, orz, ulei de palmier, soia și zahăr la amestec și veți avea 75% din toate caloriile. Dar diversitatea în cadrul acestor culturi dispare, deoarece ne bazăm pe un număr din ce în ce mai mic de soiuri cu randament ridicat. „Controlul producției mondiale de semințe este în mâinile doar a patru corporații”, spune Dan Saladino, jurnalist alimentar. „Mai mult de jumătate din brânza din lume este făcută cu enzime și culturi starter de la aceeași companie daneză.”

Diversitatea de la raft e o iluzie

Acea „diversitate” pe care o vedeți în coridoarele de lactate, cereale și chiar fructe și legume este o iluzie. Acest lucru este îngrijorător pe mai multe planuri, cel mai evident fiind legat de alimentație. Obezitatea este a cincea cauză de deces în lume și aproape sa triplat din 1975. Această afecțiune potențial letală, ca multe altele, este în mare parte legată de dietă, rezultatul consumului de mai mult zahăr și mai puține fibre. Soiurile moderne de grâu, porumb și orez, care au fost special crescute în SUA și Marea Britanie pentru a avea un randament ridicat și care au fost lansate în întreaga lume la sfârșitul secolului al XX-lea, nu pot rezista crizei climatice și a eroziunii solului.

Rădăcinile lor mai puțin adânci și tulpinile mai scurte îi fac să se bazeze mai mult pe îngrășământul chimic – a cărui fabricare este intensivă în carbon – și mai vulnerabili la dăunători și boli decât soiurile regionale cu rădăcini adânci, tulpini lungi și foarte adaptabile pe care le-au înlocuit.

Agricultura practicată după război, toxică pentru sănătate

„Aceste soluții postbelice pentru foamea globală au dus la miracolul de a hrăni milioane de oameni – dar au redus și biodiversitatea și au dus la defrișări, monoculturi și toate problemele de sănătate publică care rezultă”, spune Polly Russell, istoric alimentar. În Marea Britanie sunt câteva alimente care sunt periclitate.  În secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, cheshire era ceea ce este acum cheddar – brânza preferată pentru majoritatea oamenilor. La apogeul ei, erau 3.000 de producători. Acum, doar familia Appleby produce cheshire tradițional, cu lapte nepasteurizat din propria turmă, culturi de casă și sare din câmpiile Cheshire. Roțile de brânză sunt chiar maturate în hambare cu cherestea care datează din timpurile napoleoniene. Conservarea brânzeturilor păstrează diversitatea în „sol, ierburi, rase de animale și microbi… și cunoștințele despre cum să transformi natura în hrană”, scrie Saladino.

Merele, brânza, chiar și anumite soiuri de porci sunt în pragul extincției

Un alt aliment pe cale de extincție este mărul dulce. Acesta a înlocuit odată soiurile populare, cum ar fi norfolk beefing. Arome bogate și de lungă durată, mărul norfolk era adesea uscată lent în cuptoarele producătorilor de pâine din Norfolk pentru a crea biffins – o delicatesă victoriană de Crăciun. Astăzi au mai rămas doar câțiva copaci. Norfolk beefing este una dintre sutele de astfel de povești de mere, reprezentând pierderea mâncărurilor regionale, a biodiversității și a securității alimentare. „Importăm 70% din merele pe care le consumăm, în ciuda faptului că avem unul dintre cele mai bune climate pentru ele”, spune Holland. Carnea de la un anume tip de porc este pe cale de dispariție. Este vorba despre porcii negri cu o dungă roz și urechi catifelate. Strămoșii lor, rasele Wessex și Essex, au dispărut deja, victime ale trecerii inexorabile a industriei cărnii de porc către agricultura intensivă.

Astăzi, „porcii sunt unul dintre cele mai industrializate și comercializate animale din lume”, spune Saladino. Marea Britanie a jucat un rol important în acest sens, încrucișând genetica asiatică și europeană pentru a crea porci mai docili, mai productivi, cu carne mai dulce.  

Apa de mesteacăn și somonul, următoarele pe listă

În ultimii ani, urbanizarea a grăbit o scădere a apei de mesteacăn care a început în secolul al XVIII-lea, cu evacuări forțate ale scoțienilor pentru a face loc creșterii oilor, până în punctul în care au rămas doar câțiva scoțieni care au exploatat mesteacănul pentru uz propriu; toată apa de mesteacăn disponibilă în comerț a fost făcută în afara țării. Acum sunt semne de renaștere datorită unor oameni precum Rob și Gabrielle Clamp de la Birkentree, care în 2017 au devenit singurii producători care au găsit apă de mesteacăn în Scoția, pentru a o vinde ca băutură sănătoasă și acompaniament de whisky.

Somonul sălbatic de Atlantic este în pericol iminent. „Am pescuit și am pescuit până când am epuizat populația, am transformat sistemele fluviale cu baraje și poluare și vedem efectele deteriorării climatice și acidificării oceanelor”, spune Saladino. Când somonul dispare, pierdem nu doar un pește cu aromă unică, ci și tradițiile pescuitului, produsele și un întreg mod de viață, spun cei de la The Guardian. Deja orice somon pe care îl găsiți în magazine care este etichetat sălbatic va fi Pacific, nu Atlantic.