Acasă Blog Pagină 387

Viermii de la Cernobîl par să nu fie deloc afectați de radiații

Sursă - Unsplash

Viermii mici din Zona de Excluziune de la Cernobîl (CEZ), în ciuda faptului că se află într-o zonă marcată de niveluri ridicate de radiații, nu par afectați de acestea, conform Live Science.

Cercetătorii au colectat viermi microscopici din specia Oscheius tipulae. După ce i-au analizat, au descoperit că genomul lor nu au fost deteriorat. Acest lucru se întâmplă în ciuda altor animale care au fost expuse și au fost afectate de radiații.

„Cernobîl a fost o tragedie de o amploare de neînțeles. Încă nu avem o înțelegere prea mare a efectelor dezastrului asupra populațiilor locale”, a declarat autorul principal al studiului, Sophia Tintori, asociat postdoctoral la Departamentul de Biologie de la Universitatea New York

Oamenii de știință au secvențiat genomurile a 15 viermi expuși la diferite niveluri de radiație. Alți cinci au fost colectați din alte părți ale lumii. Nu s-a putut detecta niciun semn clar de deteriorare genetică a viermilor afectați de radiații. Aceste rezultate sunt în contrast puternic cu alte animale care au avut de suferit în urma accidentului nuclear. De exemplu, broaștele au sufeirt modificări fizice după expunerea la radiații.

„Acest lucru nu înseamnă că Cernobîl este sigu. (Mai degrabă) nematozii sunt animale cu adevărat rezistente și pot rezista în condiții extreme”, a spus Tintori.

Viermii de la Cernoobîl nu par să fie afectați de radiații

Cercetătorii s-au întrebat dacă acesta a fost pur și simplu un caz în care viermii sunt deosebit de abili în a-și repara ADN-ul.

Pentru a afla, au lăsat cei 20 de viermi să se înmulțească în laborator. Apoi au testat descendenții pentru a vedea cum au răspuns la expunerea la diferite substanțe chimice care dăunează ADN-ului.

Nu a existat însă nicio corelație între cât de bine au rezistat viermii leziunilor ADN și nivelurile de radiații la care au fost expuși strămoșii lor.

Acest lucru a sugerat că viermii de la Cernobîl nu au fost „neapărat mai toleranți la radiații și peisajul radioactiv nu i-a forțat să evolueze”.

În schimb, alți factori, neidentificați încă, ar putea explica de ce unii viermi sunt mai buni la a-și păstra ADN-ul curat. Autorii studiului doresc acum să investigheze care sunt acești factori. Asta ar putea face lumină asupra motivului pentru care unii oameni sunt mai susceptibili la cancer decât alții.

Cea mai călduroasă iarnă din SUA înregistrată vreodată. Încă un semnal sumbru al schimbărilor climatice

Sursă - Unsplash

Iarna aceasta a fost cea mai caldă înregistrată vreodată în Statele Unite ale Americii (SUA) continentale. Este cel mai recent semn că lumea se îndreaptă către o eră fără precedent din cauza crizei climatice, potrivit Science Alert.

Temperatura medie în cele 48 de state americane inferioare din decembrie 2023 până în februarie 2024 a fost de 3,1°C, a declarat Administrația Națională pentru Oceanii și Atmosferice. Este cea mai ridicată temperatură de după 1890.

A fost cu 3,0°C peste media secolului al XX-lea. A doua cea mai caldă iarnă a fost în 2016. La acea vreme, media a fost de 2,66°C. În paralel, cea mai rece iarnă înregistrată a avut loc în 1979, cu -3°C.

Opt state din Vestul Mijlociu Superior, Marele Lacuri și Nord-Est au cunoscut cele mai calde ierni înregistrate. Acestea au fost stimulate parțial de El Nino.

Incendii, secetă și inundații în SUA

Incendiul din Smokehouse Creek, care a început pe 26 februarie, a devenit cel mai mare incendiu din istoria Texasului. Au ars peste 400.000 de hectare în Texas Panhandle și vestul Oklahoma.

Căldura persistentă a dus la o scădere constantă a acoperirii cu gheață în Marile Lacuri. A fost atins un minim istoric de 2,7% acoperire pe 11 februarie.

„Am depășit un prag și ne aflăm la un nivel minim istoric pentru acoperirea de gheață pentru Marele Lacuri în ansamblu”, a declarat Bryan Mroczka, un om de știință de la Asociația Națională pentru Oceanii și Atmosferice (NOAA).

Absența gheții afectează totul, de la întreprinderile care se bazează pe sporturi în aer liber până la peștii care folosesc gheața pentru a se proteja de prădători în timpul sezonului de depunere a icrelor.

De asemenea, face linia țărmului mai susceptibilă la eroziune, sporind daunele potențiale aduse infrastructurii de coastă.

Februarie s-a clasat, de asemenea, drept a treia cea mai uscată lună din istorie. În timp ce unele regiuni s-au confruntat cu secetă, modelele atmosferice neobișnuite au adus ploi abundente și zăpadă în vest. Au fost vânturi puternice, inundații, alunecări de teren și întreruperi de curent în anumite părți din California.

Limita de 1,5°C a fost depășită

Luna trecută a fost cea mai caldă lună februarie înregistrată la nivel global. A fost a noua lună consecutivă de temperaturi istorice pe planetă, a declarat la începutul acestei săptămâni monitorul climatic din Europa.

Serviciul pentru schimbări climatice Copernicus (C3S) a declarat luna trecută că perioada dintre februarie 2023 și ianuarie 2024 a marcat pentru prima dată când Pământul a suportat 12 luni consecutive de temperaturi cu 1,5°C mai calde decât era preindustrială.

Menținerea încălzirii sub 1,5°C a fost considerată crucială pentru a preveni un dezastru climatic planetar pe termen lung.

Statele Unite ale Americii sunt al doilea cel mai mare emițător de gaze cu efect de seră. De asemenea, sunt responsabile pentru aproximativ 1/5 din emisiile istorice globale începând cu 1850.

Imagini rare: O căprioară albă ca zăpada a fost fotografiată de jandarmii brașoveni

Sursa foto: Facebook/Jandarmeria Română
Sursa foto: Facebook/Jandarmeria Română

O căprioară albă ca zăpada a fost suprinsă de jandarmii din Brașov, mai multe fotografii fiind distribuite pe contul de Facebook.

Potrivit comunicatului publicat de Jandarmeria Română, frumosul exemplar a fost întâlnit pe un traseu din zona stațiunii Bran.

Jandarmeria Română: ”Împărtășim cu voi imagini extrem de rare cu o căprioară albă ca zăpada”

La începutul celei de-a doua săptămâni de primăvară, împărtășim cu voi imagini extrem de rare cu o căprioară albă ca zăpada, surprinsă de jandarmii brașoveni, pe un traseu din zona stațiunii Bran. Acesta este avantajul când biroul nostru este chiar în inima naturii! Vă dorim o săptămână cu bucurii nemaiîntâlnite!”, se arată în comunicatul publicat astăzi, 11 martie, de către reprezentanții Jandarmeriei Române.

Albinismul nu este o boală, ci o condiție genetică rară întâlnită la animale, dar și la oameni

Această condiție este cauzată de o deficiență genetică în producerea de melanină.

Melanina este pigmentul responsabil pentru culoarea pielii, a părului și a ochilor.

În cazul animalelor, albinismul poate fi întâlnit într-o gamă largă de specii, inclusiv mamifere, păsări, reptile, amfibieni și insecte.

Care sunt mamiferele cele mai afectate de albinism:

  • Câinii;
  • Pisicile;
  • Căprioarele;
  • Urșii;
  • Chinchilla.

Albinismul animal a fost subiectul multor studii științifice. În ani, oamenii au încercat să înțeleagă toate mecanismele genetice implicate.

O nouă criză viticolă a lovit Australia: consumul mondial de vin este în scădere

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Milioane de butuci de vie sunt distruşi în Australia şi alte zeci de milioane urmează să fie scoşi din pământ pentru a rezolva problema supraproducţiei de vin.

Această supraproducție a dus la scăderea preţului strugurilor, transmite Reuters, citat de Adevărul.

A scăzut cererea pentru soiurile de vin roșu

Scăderea consumului de vin la nivel mondial a afectat dur Australia, în condiţiile în care cererea a scăzut cel mai puternic pentru soiurile ieftin de vin roşu.

Aceste soiuri reprezintă cea mai mare parte a producţiei de vin a statului.

În tot acest timp, în paralel, a scăzut cererea de vin în China, piaţa pe care Australia s-a bazat pentru creştere până în ultimii ani.

Australia este al cincilea mare exportator mondial de vin

Statul australian avea în depozit, la mijlocul lui 2023, aproximativ două miliarde de litri de vin.

Este vorba despre cea mai mare cantitate din istoria recentă, iar o parte din acest vin se strică pe măsură ce proprietarii se grăbesc să scape de el cu orice preţ.

Guvernul australian, care se aşteaptă la preţuri mici şi în acest an, recunoaşte că viticultorii se confruntă cu provocări serioase.

Deși guvernul este angajat să sprijine sectorul, mulţi viticultori spun că autorităţile ar putea să facă mai mult.

Proprietarii unei pensiuni au găsit soluția pentru a înlocui sticluțele mici cu șampon, balsam și gel de duș, pentru a reduce poluarea cu plastic

Sursă - Unsplash

Uniunea Europeană a ajuns la un acord provizoriu privind dispariția, până în 2030, a recipientelor de plastic de unică folosință. Drept urmare, acestui trend trebuie să i se adapteze și cei din industria HoReCa. Astfel, o pensiune de lângă Sibiu a găsit deja o soluție pentru a înlocui sticluțele mici cu șampon, balsam și gel de duș, conform Știrile PROTV.

Maria Lupu este proprietar de pensiune și a vorbit despre recipientele care se adunau după plecarea turiștilor. În unitatea de cazare sunt folosite acum recipiente prinse de perete, care pot fi umplute periodic.

Poluarea cu plastic, redusă și prin alte măsuri

De asemenea, restaurantele care oferă serviciul de takeaway ar pputea să le permită clienților să-și aducă propria caserolă. Ei își vor putea lua mâncarea comandată în propriul recipient. Restaurantele sunt reticente în prezent în a oferi această facilitate. Motivule reprezentat de faptul că trebuie cântărit gramajul produslui pentru fiecare recipient, iar timpul de așteptare crește.

De asemenea, restaurantele ar putea s fie obligate să le dea clienților apă de la robinet. Aceasta ar putea fi oferită gratis sau la un preț modic. Spre exemplu, într-un restaurant din Brașov, clienții au pe masă apă pentru care nu plătesc nimic.

Uniunea Europeană își propune ca, prin adoptarea acestor măsuri, să reducă cu 10% ambalajele din plastic.

Florile de primăvară înfloresc cu săptămâni bune mai devreme decât acum câteva decenii

Sursă - Unsplash

Florile de primăvară înfloresc datorită unor indicii de mediu, cum ar fi schimbările de temperatură și creșterea nutrienților și a apei, potrivit Science Alert.

În Parcul Național Doñana, în SV-ul Spaniei, acele condiții ideale de înflorire se petrec cu câteva săptămâni mai devreme. Datorită creșterii temperaturilor medii de doar un singur grad Celsius și a minimelor cu 2°C mai mari decât de obicei, flora parcului are impresia că este prima săptămână a lunii mai când, în realitate, este încă mijlocul lunii aprilie.

Există peste 875 de specii de plante indigene în parc. Printre ele se numără levănțica, rozmarinul, cimbrul, garoafa, oleandru și ienupărul.

Având acces la date de înflorire de 35 de ani pentru 51 de specii de plante, cercetătorii de la Universitatea din Sevilla din Spania și Universitatea de Stat din São Paulo din Brazilia au reușit să urmărească perioada de vârf de înflorire a comunității. Ea se petrece din ce în ce mai devreme în fiecare an. În prezent atinge vârful cu 22 de zile mai devreme decât s-a înregistrat pentru prima dată, în anii 1980.

Florile de primăvară înfloresc mai devreme

Din cauza schimbărilor climatice, arată cercetarea, multe dintre plantele din Parcul Național Doñana și-au ajustat ritmurile biologice.

80% dintre speciile de flori din acest studiu au început să înflorească mai devreme în sezon.

Rozmarinul și-a schimbat cel mai mult înflorirea dintre toate speciile studiate, acum înflorind cu 92 de zile mai devreme. Nu este o schimbare egală pentru toate speciile.

Parcul Național Doñana se învecinează cu strâmtoarea Gibraltar. Mlaștinile sale extinse oferă o locație cheie de escală pentru speciile care se deplasează sezonier între Europa și Africa. Aceasta înseamnă că orice schimbări în cadrul acestui ecosistem ar putea avea efecte de flux care ajung până în Europa de Nord și Africa de Sud.

Așadar, condițiile ideale de înflorire au loc mai devreme, iar florile își răspândesc petalele mai devreme.

O nouă schemă de ajutor va sprijini instalațiile eoliene onshore și solare fotovoltaice din România

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Comisia Europeană a aprobat acordarea către România a unei scheme de ajutor în valoare de 3 miliarde euro, echivalentul a 15.22 miliarde lei în sprijinul instalaţiilor care produc energie eoliană onshore şi solară fotovoltaică.

Comisia are în verdea promovarea tranziţiei către o economie „zero net”, în conformitate cu Planul industrial al Pactului verde, arată comunicatul de presă al CE.

Schema a fost aprobată în temeiul Cadrului temporar de criză şi de tranziţie pentru măsuri de ajutor de stat, adoptat de Comisie la 9 martie 2023 şi modificat la 20 noiembrie 2023, care a fost instituit cu scopul de a încuraja luarea de măsuri de sprijin în sectoarele esenţiale pentru accelerarea tranziţiei verzi şi reducerea dependenţei de combustibili.

Vor fi eligibile, în cadrul măsurii, proiectele de construcţie şi exploatare a unor instalaţii noi de producere de energie electrică din surse solare fotovoltaice şi din surse eoliene onshore

Ajutorul va fi acordat prin proceduri de licitaţie competitivă şi va lua forma unui contract bidirecţional pentru diferenţă.

Preţul de exercitare va fi stabilit prin procedurile de ofertare („pay-as-bid”, plată corespunzătoare preţului oferit), iar preţul de referinţă va fi calculat ca medie lunară ponderată în funcţie de producţie a preţului de piaţă al energiei electrice pe pieţele pentru ziua următoare.

Schema de ajutor va facilita tranziția verde din România

În egală măsură, CE a concluzionat că schema notificată de România este necesară, adecvată şi proporţională pentru accelerarea tranziţiei verzi şi facilitarea dezvoltării anumitor activităţi economice care sunt importante pentru punerea în aplicare a Planului REPowerEU şi a Planului industrial al Pactului verde.

Singura specie de marsuin de apă dulce din lume e în pericol critic de dispariție, din cauza omului

ursă - Unsplash

O mică populație de marsuin de apă dulce e pe cale critică de dispariție. E vorba de marsuinul fără aripioare de râul Yangtze, potrivit IFL Science.

După cum sugerează și numele, această specie de marsuin trăiește în râul Yangtze din China. Populația este de doar 1.012 indivizi, conform WWF. Aceasta este o subspecie a marsuinului fără aripioare înguste (Neophocaena asiaeorientalis) care trăiește în jurul Japoniei și a Chinei. Mai există, de asemenea, și marsuinul fără aripioare din Asia de Est sau Sunameri. Cel mai amenințat mamifer marin din lume este vaquita, găsită în Mexic. Se crede că mai trăiesc doar 10 exemplare.

„Veștile nu sunt bune”, a declarat Judy A. Takats, responsabilă în administrarea bazinului râului la World Wildlife Fund (WWF), pentru The Dodo.

„Marsuinul fără aripioare din Yangtze a fost cândva destul de comun, dar populația sa a scăzut în medie cu 13,7% anual în ultimii ani […] Dacă aceste amenințări nu ar fi eliminate sau minimizate, marsuinul ar putea dispărea până în 2025.”, a zis ea.

Marsuinul a împărțit anterior acest habitat cu o altă specie: delfinul râului Yangtze, cunoscut și sub numele de Baiji. Acesta a fost declarat dispărut în 2006. Marsuinul se găsește și în două lacuri care se leagă de râul Yangtze, Dongting și Poyang.

Marsuin de apă dulce – în pericol de dispariție din cauza omului

Speciei îi lipsește înotătoarea dorsală caracteristică delfinilor și balenelor. Corpul său aerodinamic măsoară în jur de 2 metri și cântărește aproximativ 100 de kilograme, conform Whale and Dolphin Conservation.

Una dintre principalele amenințări la adresa acestei specii vine din pescuit. Pescuitul excesiv reduce numărul de specii de pradă disponibile marsuinului. Exemplarele de marsuin se încurcă, de asemenea, în echipamentele de pescuit sau chiar lovite de bărci.

O altă amenințare la adresa acestei specii este distrugerea habitatului cauzată de industria nisipului. Muzeul de Istorie Naturală din Londra scrie că nisipul este considerat a fi cea mai extrasă resursă naturală din lume după apă, având un impact puternic asupra căminului natural al marsuinului.

Un studiu din 2023 a analizat impactul ecologic al exploatării nisipului asupra marsuinilor și a constatat că practicile de exploatare au interzis mișcările marsuinilor și, de asemenea, au redus habitatele importante de pe mal care erau folosite de marsuini pentru hrană și, de asemenea, ca pepiniere.

Ultimă oră! România a câștigat procesul Roșia Montană împotriva Gabriel Resources, în ciuda „Prohodului“ care s-a cântat în ultimele săptămâni

Foto: Facebook/Roșia Montană în UNESCO World Heritage
Foto: Facebook/Roșia Montană în UNESCO World Heritage

România a câștigat acțiunea arbitrală în dosarul Roșia Montană. Decizia Curţii de Arbitraj Internaţionale a Centrului Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiţii a fost comunicata în această seară Guvernului României.

Potrivit Hotărârii Tribunalului Arbitral, România primește câștig de cauză la acuzațiile adresate de Gabriel Resources Ltd. şi Gabriel Resources (Jersey).

Mai mult, reclamanții sunt obligați să ramburseze României cheltuielile de judecată aferente procedurii de arbitraj. În urmatoarele 20 de zile urmează să fie publicată motivarea deciziei ICSID.

Guvernul României salută această decizie și mulțumește tuturor celor implicați în apărarea intereselor statului român.

„Ne-am luptat pentru România pentru că era nedrept ca fiecare salariat și pensionar al acestei țări să fie penalizat pentru greșelile unor oameni politici care au acționat împotriva intereselor României. Mulțumesc echipei de avocați care a reprezentat România cu profesionalism, cinste și onoare! Românii nu trebuie să sufere din cauza deciziilor unor premieri care au pus interesele personale mai presus decât interesele naționale“, a afirmat premierul Marcel Ciolacu.

România a câștigat procesul Roșia Montană

Acțiunea arbitrală internațională a fost inițiată în anul 2015 împotriva României de către doi investitori străini, respectiv Gabriel Resources Ltd. şi Gabriel Resources (Jersey) și a fost întemeiată pe Acordurile cu privire la promovarea și garantarea reciprocă a investițiilor încheiate de România cu Guvernul Canadei (ratificat prin Legea nr.356/2009) și Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (ratificat prin Legea nr.109/1995).

România dorește publicarea integrală a hotărârii arbitrale. Prin urmare, dacă tribunalul arbitral va redacta hotărârea arbitrală fără a face trimitere la informațiile confidențiale aflate în posesia sa, atunci hotărârea arbitrală va deveni publică în întregime și se va publica pe site-ul Centrului Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiţii.

Victoria României vine după mai multe săptămâni în care s-a cântat „Prohodul“ pentru acest proces. Aproape întreaga presă națională s-a grăbit să dea verdicte înaintea deciziei instanței. În final s-a dovedit că justiția e oarbă și acționează și litera și spiritul legii.

În vara anului 2021, Roșia Montană a fost inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO. De asemenea, situl a fost inclus și în Patrimoniul Mondial în Pericol.

Şase persoane au fost reţinute într-un dosar de braconaj. Sunt cercetați şi patru militari

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Şase persoane din judeţul Covasna au fost reţinute într-un dosar de braconaj. În dosar sunt vizaţi şi patru militari activi, doi de la Ministerul Apărării Naţionale (MApN) şi doi de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Covasna, transmite News.ro, citat de Radio Europa FM.

În urma percheziţiilor, polițiștii din Covasna au descoperit trofee de cerb, urs şi lup, arme şi o cantitate mare de carne de vânat

Persoanele cercetate sunt suspectate în legătură cu faptul că, în perioada decembrie 2023 – februarie 2024, în diferite modalităţi şi cu caracter periodic, au desfăşurat activităţi de braconaj prin folosirea de câini de vânătoare şi utilizarea neautorizată a unor arme de vânătoare. De asemenea, acestea urmăreau capturarea a diferite specii de vânat, spre exemplu urs, lup, pisică sălbatică, mistreţ, iepure, cervide, cocoş de munte etc., parte dintre acestea fiind interzise a fi vânate”, a arătat DGA.

Astfel, sub coordonarea procurorului militar din Braşov, echipele de ofiţeri anticorupţie şi poliţişti au descins la imobile de unde au fost ridicate mai multe arme de vânătoare, dispozitive informatice, trofee de cervide, urs, lup etc, precum şi o cantitate însemnată de carne de vânat.

Patru porci mistreţi au fost ținuți în captivitate și folosiți pentru antrenarea câinilor de vânătoare

Totodată, în localitatea Comandău s-a descoperit un ţarc în care erau ţinuţi în captivitate patru porci mistreţi, despre care se presupune că erau folosiţi de suspecţi pentru antrenarea câinilor de vânătoare.

În baza probatoriului administrat, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de 8 persoane pentru braconaj, nerespectare a regimului armelor şi al muniţiilor, divulgarea de informaţii secret de serviciu şi evaziune fiscală.

Şase dintre aceste persoane au fost reţinute.