Acasă Blog Pagină 549

Ideea unor cercetători | Să vopsim în alb suprafața Pământului pentru a combate schimbările climatice

Sursă - Freepik

Mai mulți cercetători au dezvoltat o vopsea albă care poate reflecta razele soarelui de pe suprafața Pământului. Aceasta ar putea ajuta la răcirea planetei, conform Daily Mail.

Dr Xiulin Ruan, profesor la Universitatea Purdue, și echipa sa au prezentat pentru prima dată vopseaua în 2020. Aceasta poate reflecta până la 98% din razele Soarelui, a raportat miercuri New York Times. Vopseaua poate răci suprafețele cu până la opt grade în mijlocul zilei și până la 19 grade noaptea. Vopseaua este rece la atingere, a spus Ruan.

Dincolo de asta, vopseaua a câștigat un record mondial în 2021, fiind cea mai albă vopsea produsă vreodată.

„Nu am încercat cu adevărat să dezvoltăm cea mai albă vopsea din lume”, a spus Ruan pentru Times.

„Am vrut să ajutăm cu schimbările climatice, iar acum este mai mult o criză și se înrăutățește. Am vrut să vedem dacă este posibil să contribuim la economisirea energiei în timp ce răcim Pământul”, a mai spus el.

Vopsirea Pământului cu vopseaua albă, ideea unor cercetători

Substanța redirecționează extrem de multă lumină și căldură înapoi în spațiu. Conform unui calcul, ar putea compensa impactul emisiilor de carbon dacă am putea cumva să o turnăm peste 1-2% din suprafața Planetei.

Potrivit lui Jeremy Munday, profesor de inginerie electrică și informatică la Universitatea Davis din California, care cercetează tehnologia curată, dacă această vopsea ar acoperi 1-2% din suprafața Pământului, s-ar reduce cantitatea de căldură absorbită de planetă suficient pentru a stabiliza temperatura globală, potrivit Business Insider.

Cu alte cuvinte, s-ar putea face multe pentru a rezolva schimbările climatice. În plus, cantitatea de lumină returnată în spațiu nu ar dăuna prea mult spațiului cosmic. „Ar fi ca și cum ai turna o ceașcă de apă obișnuită în ocean”, a spus el pentru Times.

Totuși, ar trebui să fie acoperită o suprafață de dimensiunea Statelor Unite ale Americii cu vopsea pentru a împiedica planeta să absoarbă mai multă căldură decât emite și pentru a stabiliza temperaturile globale.

Vopseaua albă a lui Ruan poate juca un rol în reducerea temperaturilor. Ar fi la fel ca și tehnicile de reducere a acidității oceanului și de creștere a absorbției de CO2. În cele din urmă, este posibil să dezvoltăm mijloace viabile din punct de vedere economic pentru a aspira carbonul din atmosferă și a-l îngropa pe Pământ, mai scrie New York Magazine.

VIDEO | Activiștii pentru climă au vandalizat un iaht de 300 de milioane de dolari

Sursă - Unsplash

Activiștii pentru climă au vandalizat un iaht de 300 de milioane de dolari. Acesta era deținut de moștenitoarea miliardarului Walmart, Nancy Walton Laurie. Ambarcațiunea se afla pe insula spaniolă Ibiza, conform New York Post.

Grupul Futuro Vegetal a scris pe Twitter că doi membri au folosit extinctoare umplute cu vopsea roșie și neagră pentru a colora iahtul „Kaos”. Evenimentul a avut loc duminică dimineața.

Futuro Vegetal a încărcat, de asemenea, imagini cu doi membri stând în fața iahtului de lux. Aceștia aveau pancarte pe care scria „Tu consumi și alții suferă”.

„Singurul motiv pentru care continuăm să menținem un sistem economic care ne duce la colapsul eco-social este să susținem privilegiile acestei mici clase privilegiate”, a spus grupul într-o declarație despre vandalism.

„Megabogații trăiesc din suferința altora”, au mai transmis ei.

Garda Civilă Spaniolă a declarat că două persoane au fost arestate, relatează localul Periodico de Ibiza.

Surse au declarat pentru ziarul spaniol că iahtul trebuia să părăsească Ibiza duminică. Vandalizarea a avut loc exact în momentul în care echipajul se pregătea să plece.

Activiștii pentru climă au vandalizat iahtul „Kaos”

Grupul Futuro Vegetal a spus de ce a vizat în mod special iahtul lui Laurie. Aceasta este una dintre cele mai bogate femei din lume, valoara netă a averii fiind de 7,77 miliarde de dolari.

Iahtul are piscină proprie, acvariu și heliport. De asemenea, acesta are cinema, facilități spa, sală de sport și chiar un mic spital pentru urgențe medicale pe mare.

Vandalizarea ambarcațiunii a venit în urma unui apel din partea grupului Extinction Rebellion Ibiza. Organizația care cere interzicerea avioanelor private și a iahturilor de lux din cauza preocupărilor privind emisiile.

Futuro Vegetal a spus că sunt mândri că s-au alăturat campaniei din Ibiza pentru a crește gradul de conștientizare pentru cauza lor. Grupul se prezintă ca o organizație de nesupunere civică și acțiune directă care luptă împotriva schimbărilor climatice.

Un supliment alimentar ar putea preveni atacurile de cord

Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

Un supliment comun de vitamine poate ajuta la prevenirea atacurilor de cord, scriu jurnaliștii de la publicația Science Alert.

Cercetătorii au descoperit că administrarea unui anumit tip de vitamină poate avea beneficii semnificative în menținerea sănătății inimii.

Vitamina care ar putea preveni problemele cardiace este vitamina D

Studiul a analizat datele a peste 10.000 de participanți și a constatat că persoanele cu niveluri mai ridicate de vitamina D în sânge au avut un risc mai mic de a suferi un atac de cord.

Această relație inversă între nivelurile de vitamina D și riscul de atac de cord a fost observată și în cazul persoanelor care nu prezentau factori de risc cardiovascular preexistenți.

Mecanismul prin care vitamina D ar putea proteja inima și preveni un posibil atac de cord nu este pe deplin înțeles, dar cercetătorii speculează că aceasta ar putea reduce inflamația și rigiditatea arterială, doi factori cunoscuți pentru a contribui la dezvoltarea bolilor cardiovasculare

”Acesta este al doilea cel mai mare studiu realizat până în prezent privind suplimentele de vitamina D și riscul de boală cardiovasculară. Studiul nostru a constatat că suplimentarea cu vitamina D poate reduce riscul de evenimente cardiovasculare majore, iar efectul protector ar putea fi mai semnificativ la cei care iau și alte medicamente pentru afecțiunile cardiace”, a transmis autoarea studiului, epidemiologul Rachel Neale de la Institutul de Cercetare Medicală QIMR Berghofer din Australia.

Rezultatele acestui studiu adaugă un suport suplimentar pentru importanța vitaminei D în menținerea sănătății inimii și susțin necesitatea unor cercetări suplimentare pentru a explora mai în detaliu efectele acestei vitamine.

Produsele alimentare autohtone etichetate made in România, doar dacă au toate ingredintele locale

sursa; pixabay

Proiectul de lege se află în dezbaterea senatorilor. Iar prin intermediul lui se încearcă reglementarea condițiilor în care unui produs i se poate pune eticheta de autohton. Practic doar produsele care sunt fabricate în intregralitate în România pot avea această etichetă. Inclusiv procesul de producție trebuie să aibă loc aici. Mai exact, proiectul de lege prevede în caul produselor de origine vegetală că a fost cultivat și recoltat în România. Dacă este vorba despre flora sălbatică produsul trebuie să fi fost cules, curățat, manipulat în România. Dacă este vorba despre produse primare de origine animală există alte reguli. Nașterea, clocirea, creșterea, îngrășarea trebuie să fi avut loc în România. Sau în cazul speciilor sălbatice, capturarea și sacrificarea să se fi făcut în țara noastră.

Condiții pentru etichetarea made in România

Dacă este vorba despre un produs primar de origine vegetală sau animal comercializat prin orice combinație, atunci ele trebuie să respecte aceste reguli. Originea de autohton va putea fi indicată numai dacă toate condițiile legat de materiile prime și prelucrare se desfășoară în România. Există totuși și excepții. Acestea sunt legat de mirodenii, plante aromatice și amestecurile care nu sunt cultivate la scară largă în România. Precum şi în cazul sării de masă, al aditivilor, al enzimelor, al aromelor alimentare care nu sunt produse aici. Dacă viitoarele reguli nu vor fi respectate, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor va putea aplica amenzi. Acestea vor putea ajunge și la 30.000 de lei.

Ce se abrogă la intrarea în vigoare a noilor prevederi

Când vor intra noile prevederi în vigoare se vor abroga alte două din alte legi. Este vorba despre prevederea din legea 168/2017 privind ziua produselor agroalimentare românești. Anume „prin produs agroalimentar românesc se înțelege produsul obținut pe teritoriul național din materii prime de bază. Provenite în proporție de 100% din fermele din România și are inscripționat pe etichetă drapelul României”. De altfel se mai abrogă un articol din Legea laptelui. Respectiv cel care prevede că este interzisă inscripționarea pe eticheta laptelui și a produselor lactate a sintagmei „Produs românesc“. Dacă nu sunt respectate prevederile amintite mai sus, conținute de Legea nr. 168/2017.

Culoarea oceanelor se schimbă treptat, din albastru în verde

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Potrivit unui nou studiu citat de Biziday, oceanele lumii își modifică treptat culoarea, trecând de la nuanțele de albastru la verde.

Temperaturile ridicate și expunerea intensă la lumina solară au un impact asupra planctonului, organism esențial în majoritatea lanțurilor trofice.

Culoarea oceanelor lumii este direct influențată de schimbările climatice: în trecut, cercetările s-au concentrat asupra schimbărilor în organismele care conferă oceanelor nuanța verde, în special asupra modificărilor în cantitatea de clorofilă din plancton, afectată de lumina solară

Însă echipa de cercetători care a realizat acest nou studiu a analizat imagini colectate de satelitul Modis – Aqua al NASA pe o perioadă de 20 de ani și a identificat modele de schimbare a culorii oceanului într-un spectru mai larg, inclusiv nuanțe de roșu și albastru.

Planctonul, în funcție de mărime și culoare, absoarbe și împrăștie lumina în mod diferit. Prin examinarea schimbărilor de culoare ale planctonului, oamenii de știință pot obține o perspectivă mai clară asupra modificărilor populațiilor de plancton din întreaga lume.

Fitoplanctonul are o importanță vitală în ecosistemele oceanice, deoarece reprezintă baza majorității lanțurilor trofice, conform explicațiilor oferite de publicația britanică The Guardian.

Schimbările de culoare au fost detectate pe o suprafață de 56% din întreaga suprafață a oceanelor, depășind astfel suprafața terestră a planetei

Cercetătorii care au realizat acest nou studiu afirmă că aceste descoperiri aduc dovezi suplimentare cu privire la impactul activității umane asupra unor părți extinse ale biosferei globale, care încă nu sunt pe deplin înțelese.

Rezervația Bâlea Lac inundată de pet-uri, gunoaie și de kitch

Sursa: Pixabay

Unul dintre cele mai frumoase locuri din România are de suferit din pricina turiștilor. Jurnaliștii de la Turnul Sfatului au făcut un fotoreportaj în care se vede dezastrul din jurul rezervației naturale. Aceștia constată că încă de la la așa zisa parcare din jurul Lacului Bâlea lucrurile încep să devină complicate. Asta pentru că deși costă 10 lei pe oră, locurile de parcare nu sunt marcate. De altfel parcarea în sine nu este amenajată, sunt denivelări, bălți și noroi, în funcție de cât de mult a plouat. Chiar dacă peste tot, în jurul Lacului sunt indicatoare care spun că parcarea este cu plată. Cu toate acestea locuri de parcare amenajate sau aparate unde plătești nu există.

Deșeuri pe fundul Lacului Bâlea

Odată lăsată mașina cei care se îndreaptă către Bâlea Lac or să găsească pe traseu alte suprize. Pet-uri, mucuri de țigară și alte gunoaie se pot vedea pe tot drumul. Însă supriza vine atunci când turiștii ajung la Lac. Asta pentru că apele Lacului sunt extrem de limpezi, iar pe fund se pot observa alte pet-uri. De apă, de bere, fiecare ce a putut să arunce într-o rezervație naturală, care ar trebui prețuită. De altfel sticle și cutii se găsesc înfipte și printre stâncile din împrejurimile Lacului. Iar lacul mai micuț de lângă rezervația natutală, unde mai sunt parcate rulote, pare să aibă propria lui groapă de gunoi. Acolo oamenii aruncă ad-hoc ce nu mai folosesc, sau lucruri utilizate deja.

Kitch-ul la el acasă

Ca tacâmul să fie complet, în jurul Lacului sunt și mici întreprinzători. Cu diferite obiecte, o bună parte dintre ele care privin din China. Dar care imită fără succes obiecte tradiționale românești. Desigur că nici această zonă nu este supravegheată corespunzător și lasă un gust amar, celor care iubesc natura. Însă mai există ceva care trebuie menționat. Tot în zona lacului Bâlea se pot face poze la minut care ulterior pot fi puse pe magneți. Doar că nu se fac oricum, ci cu două mascote urs și cu o jucărie de plus pe care inventivul fotograf le ține acolo ca recuzită.

Neuronii responsabili cu detectarea zahărului în sânge au fost detectați

Viteza gândirii - Sursă Pexels

Autorii studiului spun că modul în care funcționează acest sistem de detectare este extrem de important. Asta pentru că în acest fel medicii pot înțelege cum poate regla creierul glicemia din sânge. Neurocircuitele care se ocupă cu nivelul zahărului din sânge sunt foarte importante. Mai ales că în acest fel pot fi tratatate boli precum obezitatea și diabetul. Pentru a ajunge la aceste concluzii oamenii de știință au făcut un experiment. Timp de mai multe zile au monitorizat nivelul zahărului din sângele unor șoareci conștienți. În același timp au monitorizat și activitatea lor neuronalp. În acest fel și-au dat seama că atunci când nivelul zahărului crește activitatea unui subset de neuroni scade.

Creierul poate detecta eronat nivelul zahărului

„Ştim de multă vreme că mulţi neuroni pot detecta zahărul la nivel local în creier”. A spus dr. Michael Schwartz, endocrinolog la facultatea de medicină a Universităţii din Washington. Noutatea pe care studiul o aduce este aceea că există un subset de neuroni care răspunde la zahărul din sânge. Ei sunt localizaţi în hipotalamus și pot detecta şi răspunde la nivelul zahărului din fluxul sanguin. În acelaşi mod ca celulele din pancreas care secretă insulină. Oamenii de știință spun că aceşti neuroni detectează şi răspund la variaţia glicemiei transmisă de neuroni. Mai exact de cei senzoriali care alimentează vasculatura. Și o fac mai rapid decât poate creierul detecta nivelul de zahăr de la nivelul lui, a precizat dr. Schwartz.

Diabetul este o boală neurologică, spun cercetătorii

Ulterior informațiile sunt transmise la unul sau mai multe neurocircuite. Cele care controlează nivelul de zahăr din sânge și care împreună cu pancreasul controlează insulina pentru organism. Clinic, această descoperire este majoră. Pentru că atunci când tratează pacienţii cu diabet, medicii constată că la aceștia se menține un nivel crescut de zahăr. Cel mai probabil „pentru că aşa crede creierul că ar trebui să fie nivelul de zahăr din sânge”, spune Schwartz. Aceasta este dovada că diabetul este asociat cu o capacitate deficitară a creierului de a simţi nivelul de zahăr.

Water Fest România 2023: Trei zile de muzică, sporturi de apă și distracție în Parcul Herăstrău

Foto: Facebook/Water Fest România 2023
Foto: Facebook/Water Fest România 2023

Perioada 14 – 16 iulie aduce în Parcul Herăstrău a cincea ediție a evenimentului Water Fest, ce reunește muzica folk, rock și blues, împreună cu promovarea sporturilor de apă pentru toate vârstele.

Parcarea Administrației Lacuri Parcuri și Agrement este gazda acestei festivități, oferind o mulțime de activități captivante pentru toți participanții.

Vineri, începând cu ora 16:00 și până la 18:00, Caravana Water Fest invită publicul la o tură de vâslit

Echipamentul Bazei Nautice Green Ties va fi pus gratuit la dispoziția copiilor, oferindu-le o experiență inedită pe apă.

În aceeași zi, iubitorii de muzică vor avea parte de workshop-uri de percuție cu instrumente africane, precum și de un concert interactiv ce îmbină sunetele percuției cu acordurile chitarelor.

Sâmbătă, începând cu ora 12:00, se dă startul competiției de vâslit, oferind sportivilor ocazia de a-și demonstra abilitățile pe apă

De la ora 18:00, atmosfera se va anima prin desfășurarea Jocurilor Olimpice Medicale Distractive Aplicate, aducând un plus de amuzament și distracție pentru toți participanții.

Duminică dimineața, între echipele de pe mal și cele de pe apă, vor avea loc discuții libere la o cafea, abordându-se soluții ce pot sprijini iubitorii de sporturi de apă

Pe parcursul zilei, publicul va putea admira un concert demonstrativ de percuție susținut de Barbarossa Samba Group, care va încânta audiența cu ritmurile sale contagioase.

Evenimentul se va încheia într-o notă interactivă, prin concertul susținut de Green Ties and Young Friends.

Water Fest 2023 este un proiect realizat cu sprijinul Fundației pentru Tineret a Municipiului București și inițiat de Asociația Green Ties, oferind o experiență memorabilă participanților prin muzică, sporturi de apă și momente de distracție într-un cadru natural impresionant.

Taxe suplimentare: Sucurile răcoritoare s-ar putea scumpi cu 20-50%

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Se caută noi soluții pentru reducerea consumului de zahăr în rândul românilor, prin impunerea unor taxe suplimentare asupra sucurilor răcoritoare.

Coaliția de guvernare își propune să echilibreze bugetul și discută posibilitatea introducerii unor noi taxe, inclusiv o taxă pentru băuturile răcoritoare.

Taxele suplimentare ar putea ajunge la 50%

Asociația Națională pentru Băuturi Răcoritoare (ANBR) atrage atenția că introducerea unei astfel de taxe va avea un impact direct asupra prețului mediu pe litru din raft, generând o creștere estimată între 20% și 25%.

Mai mult, în cazul băuturilor în ambalaje de peste 2.5 litri, această creștere ar putea ajunge chiar la 50%.

”Cea mai recentă măsură de acest gen, introdusă cu doar 6 luni în urmă, este mărirea cotei de TVA de la 9 la 19% și care se aplică doar pentru băuturile răcoritoare, cu sau fără zahăr”, a transmis Alice Nichita, președinte al Asociației Naționale pentru Băuturi Răcoritoare, potrivit Hot News.ro.

Asociația Națională pentru Băuturi Răcoritoare (ANBR) preconizează o scădere bruscă a vânzărilor

”Estimăm o scădere a volumelor de vânzări care va conduce la o diminuare cu 52 milioane euro a TVA-ului achitat la bugetul de stat”, mai estimează Asociația.

În perioada 2017-2020, industria de băuturi răcoritoare a contribuit direct la bugetul de stat cu peste 416 milioane euro reprezentând TVA și impozite indirecte, conform unui studiu din 2022 efectuat de Deloitte România.

VIDEO: Un labirint-joc, de 5.5 kilometri, a fost creat la granița cu România

Captură video/Youtube
Captură video/Youtube

Un labirint-joc, în mărime naturală, cu o lungime de 5.5 kilometri, a fost creat în apropierea localităţii Kiszombor din Ungaria, într-un câmp de porumb de cinci hectare.

Potrivit informațiilor furnizate de MTI și News.ro, labirintul va fi deschis mâine, 15 iulie.

La construcția acestui labirint-joc au participat patru persoane. Totuși, finalizarea labirintului a necesitat aproximativ 400 de ore de muncă

Realizatorul proiectului a explicat că aleile labirintului, care au o lățime de un metru și jumătate, au fost create cu ajutorul săpăturii atunci când plantele erau mici.

Datorită vremii ploioase și tipului de semințe folosite, înălțimea plantelor de porumb a atins 2.5 metri și chiar depășește această valoare în unele zone.

Prin urmare, vizitatorii pot vedea doar cerul albastru deasupra lor și peretele verde format din rândurile de porumb.

Labirintul va fi deschis pentru vizitatori până la recoltarea porumbului, care este programată pentru 20 august

Figura centrală a desenului reprezintă potecile care se întretaie printre rândurile de porumb. Aceste poteci au fost concepute inițial pe hârtie milimetrică la o scară redusă.

Elementul principal al desenului este reprezentat de un puț de petrol, deoarece în anul 1973, acum 50 de ani, a fost forat primul puț de acest fel în sat.

În ultimii 50 de ani, exploatarea petrolului a generat numeroase locuri de muncă pentru locuitorii din zonă.

În interiorul labirintului este prezent numărul roman XV, deoarece acesta marchează cea de-a cincisprezecea vară în care s-a creat un astfel de labirint în apropierea satului.

Cei interesati pot explora labirintul în fiecare vineri și sâmbătă, începând de la lăsarea întunericului până la miezul nopții. Vizitatorilor li se recomandă utilizarea lanternelor.