Acasă Blog Pagină 495

Fondul Mondial pentru Natură a lansat proiectul Feedback: ”Dorim să creștem capacitatea comunităților locale din Maramureș de a se implica în luarea deciziilor legate de ariile naturale protejate”

Sursă foto: Facebook/Fondul Mondial pentru Natură(WWF România)
Sursă foto: Facebook/Fondul Mondial pentru Natură(WWF România)

Fondul Mondial pentru Natură a făcut public proiectul Feedback, o inițiativă prin care se are în vedere asigurarea educației și implicarea civică pentru responsabilizarea factorilor de decizie locali și județeni.

Scopul constă în utilizarea sustenabilă, pe principii democratice a patrimoniului natural județean, în beneficiul comunităților locale.

Fondul Mondial pentru Natură: ”Cum ne asigurăm că resursele și ecosistemele de care depindem rămân intacte și viabile pentru generațiile prezente și viitoare?

”Printr-o dezvoltare durabilă, adică prin satisfacerea nevoilor actuale fără a compromite viitorul. Aceasta implică echilibrarea aspectelor economice, sociale și de mediu, astfel încât să asigurăm prosperitatea pe termen lung, fără să epuizăm resursele naturale sau să afectăm negativ mediul înconjurător”, se arată în comunicatul publicat de WWF-România (Fondul Mondial pentru Natură).

Prin proiectul Feedback, Fondul Mondial pentru Natură are în vedere creșterea capacității comunităților locale din Maramureș de a se implica în luarea deciziilor legate de ariile naturale protejate.

Prin aplicația Feedback, putem crea un cadru formal, o punte, între acestea și autorități”, au adăugat inițiatorii proiectului

Proiectul ”FEEDBACK” se desfășoară cu sprijinul Active Citizens Fund – România: ”Lucrăm împreună pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă”.

Obiective setate până la finalul proiectului Feedback:

  • Platforma N2000 Maramureș va deveni instrumentul principal de influențare a politicilor de dezvoltare la nivel județean în scopul asigurării unei dezvoltări durabile a județului Maramureș bazate pe utilizarea responsabilă a resurselor naturale și prin transpunerea viziunilor locale în politicile publice la nivel regional și/sau național.
  • Impactul implementării Strategiei UE privind Biodiversitatea 2030 în zona reprezentativă Maramureș va fi cuantificat, comunicat și analizat la nivel regional și national contribuind la îmbunătățirea planificării strategice sectoriale.
  • Cel puțin 545 de persoane vor fi implicate în procesele decizionale și valorifică instrumentele de implicare cetățenească facilitate de cel puțin 2 ONG-uri cu rol asumat de liant între cetățeni și decidenti.
  • Asociația WWF RO-Filiala Maramureș și Asociația GeoMMed își vor asuma Secretariatul Platformei de cooperare Natura 2000 Maramureș în scopul asigurării sustenabilitatii cel puțin pe termen mediu (minim 5 ani) a cetățeniei active în Maramureș și a responsabilizării factorilor decidenti și promovării unei abordări durabile, intersectoriale a dezvoltării locale.

Furtuna tropicală Hilary a declanșat inundații devastatoare și haos în California

Captură video/Facebook:ABC World News
Captură video/Facebook:ABC World News

Guvernatorul din California a declarat stare de urgență în mai multe zone, după ce furtuna tropicală Hilary a lovit duminică, 20 august, statul american California.

Furtuna a provocat inundaţii fulgerătoare, relatează Reuters, citat de Digi 24.

O persoană a murit în Mexic, în contextul în care au fost raportate inundaţii în peninsulă, unele drumuri fiind distruse de ape

Imaginile de pe reţelele de socializare au arătat torenţi furioşi care se revărsau pe străzi, iar Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, a declarat stare de urgenţă pentru o mare parte din sudul Californiei.

Prima furtună tropicală care a lovit comitatul Los Angeles din 1939 încoace a provocat inundaţii grave în Munţii San Gabriel, la est de oraş, şi în zonele de coastă din nord-vest, în comitatul Ventura.

Atât zborurile, cât și mai multe evenimente sportive care urmau să aibă loc în California au fost anulate sau reprogramate

În Wrightwood, California, la aproximativ 112 km (70 de mile) nord-est de Los Angeles, ploaia a purtat copaci şi noroi de pe un deal din Sheep Canyon.

Mai la est, în Oak Glen – unul dintre cele cinci oraşe din comitatul San Bernardino aflate sub ordin de evacuare – torenţii au smuls din rădăcini copaci.

Sute de zboruri în San Diego, Las Vegas şi Los Angeles au fost anulate, iar evenimentele sportive au fost reprogramate.

Roverul Chinei cartografiază ”structuri” ascunse în partea nevăzută a lunii

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

De la aselenizarea sa din 2018, nava Chang’e-4 a realizat panorame uimitoare ale craterelor lunii.

De asemenea, nava care aparține Chinei a prelevat mostre de minerale din mantaua lunară.

Chang’e-4 este prima navă spațială care a aterizat vreodată pe partea întunecată a lunii

În 2023, nava spațială a permis oamenilor de știință să vizualizeze detaliile neștiute.

Potrivit publicației Live Science, este vorba despre stratul de structuri care alcătuiește primii 300 de metri ai suprafeței lunii.

Rezultatele au fost publicate în data de 7 august în ”Journal of Geophysical Research: Planets, reveal billions of years of previously hidden lunar history”.

Roverul care a călătorit la bordul Chang’e-4, numit Yutu-2, este echipat cu o tehnologie numită Radar de Penetrare Lunară (LPR)

Acest dispozitiv permite roverului să trimită semnale radio adânc în suprafața lunii. Imediat după, ascultă ecourile”, a afirmat autorul principal al studiului, Jianqing Feng, un cercetător astrogeologic la Institutul de Științe Planetare din Tucson, Arizona pentru publicația Live Science.

Oamenii de știință pot folosi acele ”ecouri” sau unde radio care se reflectă de pe structurile subterane, pentru a crea o hartă a subsolului lunar.

În 2020, oamenii de știință au folosit LPR-ul lui Yutu-2 pentru a cartografia primii 40 de metri ai suprafeței lunii, însă niciodată nu s-a ajuns la adâncimea înregistrată în prezent.

Aceste date noi sugerează că primii 40 de metri ai suprafeței lunii sunt alcătuiți din mai multe straturi de praf, sol și roci fragmentate”, a mai adăugat Feng.

Cercetătorii susțin că Luna noastră s-a format acum aproximativ 4.51 miliarde de ani, puțin după constituirea sistemului solar

Acest eveniment a avut loc atunci când un corp cu dimensiuni similare celor ale planetei Marte a intrat în coliziune cu Pământul, smulgând o porțiune din suprafața acestuia.

În perioada următoare, Luna a fost supusă unui bombardament continuu de corpuri cerești din spațiu, care a durat aproximativ 200 de milioane de ani.

Aceste impacturi au cauzat fisuri și crăpături în suprafața lunară. Cercetătorul a precizat că, similar Pământului, în acea epocă, mantaua lunară conținea magmă care erupționa printr-o serie de fisuri noi, generând erupții vulcanice.

Echipa sa a identificat faptul că straturile de rocă vulcanică se subțiau pe măsură ce se apropiau de suprafața Lunii.

Acest aspect sugerează că în erupțiile ulterioare a fost eliberată o cantitate mai mică de lavă în comparație cu cele din fazele primare.

Zeci de câini crescuți în condiții impropii au fost preluați din gospodăria unui dâmbovițean

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Treizeci şi nouă de câini au fost luați de la un dâmbovițean care îi ținea în condiţii improprii, scrie Târgoviște News.

Polițiștii din Dâmboviţa au precizat că patrupedele au fost încerdințate unei asociaţii nonprofit autorizată în domeniul protecţiei animalelor.

Poliția a intervenit în urma mai multor sesizări făcute de vecina bărbatului în cauză

De asemenea, oamenii legii au adăugat că la nivelul Biroului pentru Protecţia Animalelor au fost înregistrate mai multe sesizări ale unei femei din oraşul dâmbovițean Titu.

Femeia a precizat că vecinul acesteia, un bărbat de 63 de ani, deţine foarte multe exemplare canine de rasă comună care provoacă disconfort, fără a fi asigurate condiţiile de bună stare a acestora.

Prin urmare, la nivelul Biroului pentru Protecţia Animalelor au fost desfăşurate mai multe activităţi pentru preluarea câinilor.

Doar doi câini erau sterilizați și microcipați

În prezent, fostul proprietarul mai deţine două exemplare canine care sunt sterilizate, vaccinate şi microcipate”, au mai transmis polițiștii, potrivit suresi citate.

Poliţiştii precizează că, anterior, bărbatul respectiv a fost sancţionat contravenţional, cu amenzi de peste 10.000 de lei, pentru încălcarea mai multor prevederi legale.

Poliţiştii atrag atenţia tuturor deţinătorilor de animale cu privire la faptul că au obligaţia de a asigura un adăpost corespunzător, hrană şi apă suficiente, posibilitatea de mişcare suficientă, îngrijire şi atenţie. De asemenea, aceştia au obligaţia de a avea un comportament lipsit de brutalitate faţă de animale, de a asigura condiţiile elementare necesare scopului pentru care sunt crescute, precum şi de a nu le părăsi sau izgoni”, a mai adăugat IPJ Dâmboviţa.

Temperaturile mari lasă multe recoltele de toamnă în aer.

Sursa foto: Agro TV
Sursa foto: Agro TV

Când este prea cald, măslinii își lasă fructele pentru a economisi umiditatea. Sau pentru a produce fructe în detrimentul sănătății copacului, a spus Kyle Holland. Temperaturile foarte ridicate sunt deosebit de periculoase primăvara, în timpul înfloririi. Situația este cu atât mai îngrijorătoare cu cât nici recoltele de anul trecut nu au fost mai bune. Desigur, problema căldurii extreme pe care o pune alimentelor este mult mai largă. „Se ajunge la stadiul în care preocupările sunt semnificative la toate recoltele. Nu doar pentru uleiul de măsline, ci și pentru o mulțime de culturi”, a spus Holland. Căldura extremă este impactul asupra climei la care culturile sunt cele mai vulnerabile. În principal pentru că provoacă stres hidric, a spus Corey Lesk, cercetător climatic la Dartmouth College. „Recoltele sunt blocate între o atmosferă de sete și soluri uscate. Ceea ce poate duce la daune de durată”, a spus el pentru CNN. În Italia, care a fost lovită de căldură, secetă și inundații în această vară, culturile de fructe au fost deosebit de afectate. A declarat Lorenzo Bazzana, managerul economic al asociației fermierilor italieni. Recoltele de cireșe este în scădere cu aproximativ 60%.

Recoltele sărace de roșii au dus la creșterea prețurilor cu 400%

Recoltele de piersici și nectarine sunt estimate a fi în scădere cu aproximativ 30% și caisele cu 20%. A declarat Bazzana pentru CNN. Recoltele de roșiile sunt și ele în dificultate, deteriorate de grindină și pârjolite de soare. Schimbările climatice perturbă agricultura în Italia, așa cum este în întreaga lume, a spus Bazzana. În India, prețurile la roșii au crescut cu peste 400% luna trecută, după valurile de căldură și ploile abundente. Unele restaurante McDonald’s din întreaga țară au scos temporar roșiile din meniu în iulie. În SUA, recoltele din sud și vest par să fie deosebit de afectate. A spus Nicholas Paulson, profesor la școala de agricultură a Universității din Illinois Urbana-Champaign. „Căldura combinată cu condițiile foarte uscate vor avea un impact asupra culturilor primare. Inluc grâul, bumbacul și porumbul și soia”, a spus el pentru CNN. Experții avertizează că vor veni lucruri mai rele pentru producția de alimente. Deoarece criza climatică cauzată de oameni crește frecvența și severitatea vremii extreme. „Acest lucru schimbă efectiv profilul de risc cu care se confruntă fermierii”, a declarat Paulson pentru CNN.

Continuă evacuările din insula Tenerife, incendiile distrug tot în cale

Foto: wall-street.ro
Foto: wall-street.ro

Serviciile de urgență din Insulele Canare au declarat că incendiile au dus la evacuarea a peste 26.000 de persoane. O creștere bruscă de la 4.500, număr înregistrat vineri. Aproximativ 11 orașe sunt acum afectate. Flăcările puternice au luminat cerul nopții peste noapte, iar sâmbătă au fost văzute elicoptere aruncând apă. Mai ales în zonele din apropierea caselor în care fumul se disipa în aer. Incendiul a izbucnit miercuri într-un parc național muntos din jurul vulcanului Teide, cel mai înalt vârf din Spania. Motivul ar fi vremea caldă și uscată. Așa că în ciuda eforturilor salvatorilor, sâmbătă dimineața au fost ordonate mai multe evacuări. Din cauza înrăutățirii vremii peste noapte, inclusiv a creșterii temperaturilor și a vântului mai puternic. A declarat liderul regional Fernando Clavijo într-o conferință de presă. El a spus că fumul gros îngreunează eforturile de a stinge incendiul din aer. Aproximativ 5.000 de hectare (12.000 de acri) au fost arse până acum, cu un perimetru de 50 km. Incendiul a avut o amploare care nu a mai fost văzută până acum în Insulele Canare. A declarat președintele Consiliului Tenerife, Rosa Davila, reporterilor. Ea a spus că prioritatea este „protejarea vieții oamenilor”.

Incendiile din Tenerife departe de a fi stinse

În La Victoria, în nord-vestul insulei, unele persoane care fuseseră evacuate primeau ajutor medical. „Cu o seară înainte de sosire, a fost extrem de dificil. Totul ardea… acoperișurile erau pline de cenușă”, a declarat Paulina Fernandez, 58 de ani, pentru Reuters. O preocupare majoră pentru mulți evacuați au fost animalele lor. Unii au fost forțați să-i lase acasă, în timp ce imaginile de la Reuters îi au arătat pe alții conducându-și caii în siguranță. Zonele turistice populare ale insulei au fost până acum neafectate, iar cele două aeroporturi ale sale au funcționat normal. Căldura arzătoare și vremea uscată în această vară au contribuit la incendii neobișnuit de grave în Europa. Inclusiv în insula La Palma din Spania, iar în iulie și Canada. De altfel, incendiile de pe insula Maui din Hawaii la începutul acestei luni au ucis peste 110 de persoane. Și au distrus orașul istoric Lahaina. Oamenii de știință spun că schimbările climatice au dus la evenimente meteorologice extreme mai frecvente și mai puternice.

Aproape 70% dintre pădurile montane se mută sus pe munte

Pădure
Pădure

Oamenii de știință de la Universitatea de Știință și Tehnologie de Sud din Shenzhen, sunt cei care au făcut studiul. Ei au folosit teledetecția pentru a cartografia cele mai înalte puncte de acoperire a copacilor de pe munți. Au descoperit că 70% din liniile arborilor de munți s-au mutat în sus între 2000 și 2010. În medie, liniile copacilor s-au deplasat în sus cu 1,2 metri (4 ft) pe an. Dar schimbarea a fost cea mai mare în regiunile tropicale. Cu o creștere medie a altitudinii de 3,1 metri pe an. Și în toate regiunile au constatat că rata schimbării se accelerează. În total, cercetătorii au urmărit aproape 1 m km (620.000 mile) de linie copacilor în 243 de regiuni muntoase din întreaga lume. Liniile arborilor se deplasează uneori ca răspuns la activitățile umane, cum ar fi schimbările în utilizarea terenurilor. Cu toate acestea, în acest studiu, cercetătorii s-au concentrat pe liniile copacilor din zonele muntoase în buclă închisă. Acestea înconjoară chiar vârfurile munților și sunt în mare parte izolate de activitățile umane. Cercetătorii au descoperit că liniile arborilor se mișcau încă.

Liniile copacilor se îndreaptă în sus pe zona montană

Ceea ce demonstrează că sunt sensibili la schimbările climatice dincolo de influența umană. Nu este clar care vor fi consecințele mișcării liniei arborilor. Creșterea temperaturilor va spori creșterea peste nivelul limitei actuale a arborilor. Mai mulți copaci înseamnă că va fi îndepărtat mai mult carbon din atmosferă. De asemenea, ar putea extinde habitatele unor specii forestiere. ”Cu toate acestea, mișcarea în sus a liniilor copacilor reduce suprafața tundrei. Ceea ce pune speciile alpine în pericol de dispariție. Și poate afecta alimentarea cu apă a zonelor care se bazează pe ea. Liniile de arbori ale munților sunt indicatori importanți ai impactului schimbărilor climatice asupra ecosistemelor montane”. Au scris cercetătorii în revista Global Change Biology. „Munca noastră… Are implicații importante pentru biodiversitate, resurse naturale și adaptarea ecosistemelor într-un climat în schimbare.”

București: Începe al unsprezecelea tratament împotriva ţânţarilor

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

În București, Compania Municipală Eco Igienizare a început, ieri, 20 august, al unsprezecelea tratament împotriva ţânţarilor din acest sezon.

Potrivit comunicatului emis de companie, urmează să se intervină în toate sectoarele Capitalei.

Echipele vor lucra de la ora 22.00 până la ora 5.00, cu douăsprezece utilaje de mare capacitate, dar şi cu autoutilitarele dotate cu atomizoare portabile şi termonebulizatoare în zonele cu acces îngrădit şi vegetaţie deasă.

Compania Municipală Eco Igienizare din București va interveni pe spaţii deschise din domeniul public şi privat

Se va interveni atât pe spaţii deschise din domeniul public şi privat (terenuri ale instituţiilor publice, spaţii verzi, parcuri, cimitire, maluri de lac, pieţe, târguri, oboare, bâlciuri), cât şi pe spaţii deschise ale persoanelor fizice şi juridice (pe aliniamentele stradale adiacente).

Compania Municipală Eco Igienizare a mai transmis că bucureştenii pot semnala locurile în care este nevoie de intervenţie la numărul de telefon 0752.041.898.

De asemenea, locuitorii Capitalei pot depune și sesizări la adresa de mail sesizări@cmeib.ro.

Anul acesta, prin Programul Unitar de Acţiune pentru Deratizare, Dezinsecţie şi Dezinfecţie, sunt prevăzute paisprezece tratamente.

Despre înțepăturile de țânțari:

Înțepăturile de țânțari sunt cauzate de femelele de țânțar care hrănesc cu sânge pentru dezvoltarea ouălor.

Reacțiile includ mâncărime, umflare și roșeață în zona înțepăturii.

Înțepăturile pot transmite boli precum malaria, dengue, Zika și febra West Nile în anumite zone geografice.

Tratamentele locale cu gheață, antihistaminice și loțiuni calmează disconfortul cauzat de înțepături.

Toate orașele din România pot concura pentru unul dintre ”Premiile orașelor verzi”

Sursă foto: Primăria Municipiului Brașov
Sursă foto: Primăria Municipiului Brașov

Termenul de înscriere în competiția ”Premiile Orașelor Verzi” a fost prelungit până la data de 25 august, transmite publicația Ziare.com.

Forumul Orașelor Verzi și AMR – Asociaţia Municipiilor din România lansează Premiile Orașelor Verzi 2023. Este vorba despre o inițiativă care își propune să recunoască și să premieze eforturile municipalităților de a deveni mai verzi și mai sustenabile

Prin urmare, toate municipalitățile din țară sunt încurajate să aplice și să își împărtășească realizările în promovarea sustenabilității și protejarea mediului.

Pentru a fi eligibile, municipalitățile trebuie să fi implementat proiecte de succes care au vizat reducerea impactului asupra mediului și care au fost finalizate în cursul anului 2023.

Perioada de înscriere este 24 iulie – 25 august 2023. Procesul de selecție și jurizare se va derula ulterior pentru a identifica cele mai inspiraționale și eficiente proiecte

Gala de premiere va avea loc în cadrul Conferințe de politici publice de Mediu, parte integrantă a Forumului Orașelor Verzi, în 7 septembrie 2023.

Categoriile pentru această ediție vor recompensa excelența în următoarele domenii: Transport public sustenabil – Mobilitate velo – Economie circulară și managementul deșeurilor – Energie verde – Planificare urbană sustenabilă – Parcuri și păduri urbane.

Prioritățile ce se regăsesc la nivelul fiecărei municipalități sunt:

  • Neutralitatea climatică;
  • Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră;
  • Dezvoltarea energiei verzi și a energiei regenerabile;
  • Eficiența energetică;
  • Protejarea biodiversității;
  • Economia circulară și gestionarea deșeurilor;
  • Investițiile și inovația.

Sancțiuni ”usturătoare” pentru cei care ignoră steagul roşu care interzice scăldatul în Marea Neagră

Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

Vor fi majorate amenzile pentru persoanele care se află pe litoralul românesc și aleg să ignore steagul roşu care interzice scăldatul în mare.

Propunerea vine de la secretarul de stat în cadrul MAI, Raed Arafat, care este de părere că cei care ignoră arborarea steagului roşu pe malul Mării Negre şi intră în apă punând viaţa în pericol salvamarilor ar trebui amendaţi.

Dacă ajunge salvamarul la tine să te salveze pentru că ai intrat după steagul roşu fiind arborat, atunci persoana respectivă să plătească o amendă usturătoare pentru că a pus viaţa salvamarului în pericol şi pentru că a necesitat o intervenţie de salvare când steagul roşu spune să nu intre în apă”, a transmis secretarul de stat, potrivit Hot News.

Săptămâna trecută, judeţul Constanţa s-a aflat sub cod galben de vânt, iar pe litoral salvamarii au arborat steagul roşu care interzice scăldatul în mare

Din cauza valurilor mari şi a curenţilor puternici exista risc crescut de înec.

Cu toate acestea, mai multe persoane au ignorat steagul și au continuat să intre în apă.

Crește numărul celor care își pierd viața din cauza valurilor

De altfel, la Eforie, marţi după-amiază, a izbucnit un conflict între salvamari şi turiştii care doreau să intre în mare, deşi era arborat steagul roşu, iar în urma scandalului doi turişti au fost transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale.

Numai în Mamaia, 4 persoane şi-au pierdut viaţa, după ce s-au înecat în mare.

Decese au fost înregistrate și la Costineşti şi Venus.