Acasă Blog Pagină 589

Piaţa globală de orez înregistrează cel mai mare deficit din ultimele două decenii

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Orezul înregistrează cel mai mare preț din ultimul deceniu. Din China în SUA şi până în Uniunea Europeană, producţia de orez este în scădere şi creşte preţurile pentru peste 3.5 miliarde de oameni de pe tot globul, în special în Asia-Pacific – care consumă 90% din orezul mondial, relatează CNBC.

Potrivit Fitch Solutions, piața globală de orez se confruntă cu cel mai mare deficit din ultimele două decenii în 2023, iar prețurile se vor menține la nivelurile actuale ridicate până anul viitor.

Cauzele acestei situații sunt multiple, inclusiv războiul din Ucraina și condițiile meteorologice nefavorabile din statele producătoare de orez, cum ar fi China și Pakistan.

În ultima jumătate a anului trecut, producția de orez din China, cel mai mare producător mondial, a fost afectată de inundații de vară și ploi musonice abundente care au distrus porțiuni semnificative de teren agricol

Departamentul Agriculturii din SUA a declarat că Pakistanul, care reprezintă 7.6% din comerțul global cu orez, a înregistrat o scădere anuală a producției cu 31% din cauza inundațiilor grave de anul trecut.

Acest lucru demonstrează că Pakistanul, ca și China, a fost afectat negativ de condițiile meteorologice nefavorabile, contribuind astfel la deficitul global de orez.

Seceta afectează și producția de orez din statele europene

Mările ţări europene producătoare de orez, cum ar fi Franţa, Germania şi Marea Britanie, au fost, de asemenea, afectate de cea mai gravă secetă din ultimii 20 de ani.

Un studiu științific a arătat că orezul este o cultură vulnerabilă și prezintă cea mai mare probabilitate de pierdere simultană a recoltei în timpul unui eveniment El Nino.

Mașinile electrice care pot fi încărcate în 10 minute

Sursă - Unsplash

Mașinile electrice vor putea fi încărcate în aproximativ 10 minute, anunță un producător de automobile din China, conform Gizchina.

Li Auto și-a anunțat planurile, inclusiv producerea unui nou model de mașină electrică care poate fi reîncărcat în 10 minute. Această performanță este posibilă datorită bateriei Qilin CTP 3.0 dezvoltată de gigantul chinez CATL. Ea oferă o autonomie de până la 1.000 de kilometri și poate recupera 400 de kilometri de autonomie în aproximativ zece minute. Când bateria Qilin a fost integrată pentru prima dată într-o mașină de serie, ea a afișat o putere de reîncărcare de 4C, echivalentă cu de patru ori capacitatea sa.

Noua mașină electrică de la Li Auto este prevăzută să aibă un sistem de 800 de volți. De asemenea, va avea un terminal de 480 kW care poate fi folosit de toți proprietarii de mașini electrice, indiferent de marcă. Terminalul dezvoltat de Li Auto va concura direct cu terminalul Xpeng și va depăși Tesla Supercharger. Până la sfârșitul lunii mai, 25 de stații cu aceste terminale vor fi deschise pentru experimentare. În plus, până la finalul anului sunt prevăzute 300 de stații de-a lungul autostrăzilor.

Primul model de mașină 100% electrică de la Li Auto va fi lansat înainte de 2025. Compania a mai lansat două modele de mașini cu motor hibrid reîncărcabil cu o autonomie de 1.200 de kilometri. Astfel, a depășit așteptările Toyota PHEV pentru următorii câțiva ani. Precizăm în acest sens că Li Auto a fost fondat în 2015.

Mașinile electrice. Realizare tehnologică semnificativă

Viitorul model de mașină electrică de la Li Auto va include bateria Qilin CTP 3.0, creată de CATL. Această baterie are o densitate de energie de 255 Wh/kg. Astfel, va fi cu 13% mai densă decât celulele 4680 de la Tesla și de două ori mai densă decât cea mai nouă baterie de avion de la CATL. Bateria are potențialul de a oferi o autonomie de până la 1.000 de kilometri.

Deși compania nu a confirmat capacitatea, timpul de încărcare de 10 minute pentru a recupera 400 de kilometri de autonomie este o realizare tehnologică semnificativă.

Mai mulți bani americani către țările în curs de dezvoltare, în lupta cu schimbările climatice

Foto: President Joe Biden, Facebook

Statele Unite ale Americii vor acorda mai mulți bani țărilor în curs de dezvoltare pentru a le sprijini  în lupta cu schimbările climatice, anunță Euractive. O parte a fondurilor SUA se vor îndrepta și spre efortul de reducere a defrișărilor din pădurea tropicală amazoniană din Brazilia. Anunțul a fost făcut de Președintele american Joe Biden, joi, 20 aprilie, în timpul unei întâlniri virtuale cu lideri ale celor mai mari economii ale lumii.

Țările membre ale Forumului Economiilor Majore pentru Energie și Climă sunt responsabile pentru aproximativ 80% din emisiile mondiale de gaze cu efect de seră

Acesta și-a îndemnat omologii săi să fie ambițioși în stabilirea obiectivelor de reducere a emisiilor și de a îndeplini obiectivul de limitare a încălzirii globale la 1,5 grade Celsius.

„Suntem într-un moment de mare pericol, dar și de posibilități mari, posibilități serioase. Cu angajamentul potrivit și urmărirea din partea fiecărei națiuni… la acest apel, obiectivul de a limita încălzirea la 1,5 grade poate rămâne la îndemână”, a spus Biden, în timpul întâlnirii virtuale a Forumului Economiilor Majore pentru Energie și Climă.

Potrivit Casei Albe, țările participante sunt responsabile pentru aproximativ 80% din emisiile mondiale de gaze cu efect de seră. Întâlnirea de joi a fost a patra a grupului sub președinția lui Biden.

1 miliard de dolari pentru Fondul Verde pentru Climă

Biden a anunțat o contribuție a SUA de 1 miliard de dolari la Fondul Verde pentru Climă. Contribuția este dublă, față de anii precedenți. Banii sunt folosiți pentru a finanța proiecte privind energia curată și rezistența la schimbările climatice în țările în curs de dezvoltare.

„Efectele schimbărilor climatice vor fi resimțite cel mai mult de cei care au contribuit cel mai puțin la problemă, inclusiv de țările în curs de dezvoltare”, a spus Biden. „Ca economii mari și mari emitenți, trebuie să intensificăm și să sprijinim aceste economii.”

Biden și-a anunțat, de asemenea, intenția de a solicita 500 de milioane de dolari pe cinci ani pentru a contribui la Fondul Amazon. Acesta este dedicat combaterii defrișărilor din Amazonul brazilian.

Contribuția SUA, aplaudată de Brazilia

„Este evident o mare realizare, atât din punct de vedere al însemnătății contribuției Statelor Unite la un fond precum Fondul Amazon, cât și din punct de vedere al volumului de resurse puse la dispoziție”, a declarat ministrul brazilian al Mediului, Marina Silva, la o conferință de presă.

Anunțul președintelui SUA vine în timpul unei săptămâni de tensiuni între SUA și Brazilia. Președintele brazilian, Luiz Inacio Lula da Silva, a cerut puterilor occidentale să înceteze furnizarea de arme Ucrainei.Acesta a declarat că Washingtonul încurajează luptele dintre Ucraina și Rusia. Ulterior, da Silva și-a redus comentariile și a condamnat încălcarea de către Rusia a integrității teritoriale a Ucrainei, conform Euractive.

„Copiii de azi – pescarii de mâine,” un nou workshop pentru copiii iubitori de natură și pescuit

Foto: APA, Facebook

Asociația Pescari Amărășteni anunță organizarea, cu sprijinul Primăriei Sectorului 3, a primei ediții a work-shop-ului „Copiii de azi – pescarii de mâine.” Evenimentul va avea loc Duminică, 7 mai, între orele 12:00 și 15:00, în Parcul Titan. Workshop-ul este destinat acelor copii ce îndrăgesc natura și pescuitul, informează A.P.A.

„Este prima oară când se organizează acest gen de activitate pentru copii în România și asta ne motivează, mai mult!” spun organizatorii, pe pagina de Facebook a evenimentului.

Copiii vor avea oportunitatea de a socializa și a se relaxa în natură. Pe lângă asta, ei vor dobîndi cunoștințe cu privire la pescuit și importanța naturii înconjurătoare. Se dorește și responsabilizarea timpurie a acestora cu privire la mediu, într-un mod care să îi atragă și inspire.

„Concursuri de pescuit pentru copii se mai fac, majoritatea pentru imaginea organizatorilor și diferite beneficii, însă noi dorim să aducem un plus de experiență acestor tineri! Aceștia în timp, după ce-au acumulat de la părinți și poate și de la noi, atât cât am putut, vor fi mai conștienți și mai responsabili odată ce aleg să iasă în natură și nu vor proceda „pe stil vechi”, ca mulți dintre „noi” încă din păcate!,” adaugă membrii APA.

La eveniment pot participa copii cu vârste cuprinse între 5 și 14 ani, însoțiți de părinți sau tutore legal.

Detaliile despre înscrierea la eveniment pot fi accesate aici.

Programul evenimentului include discuții despre mediu

„Ora 12.00 – ne cunoaștem, discuții libere;

Ora 12.15 – discuții legate de protejarea mediului înconjurător, a resurselor acvatice vii;

Ora 12.30 – ce este pescuitul, ce înseamnă a fi pescar recreativ sportiv;

Ora 12.45 – trecere în revistă specii de pești;

Ora 13.00 – 14.30 – atelier pescăresc prezentare monturi adecvate diferitelor stiluri de pescuit;

Ora 14.30 – 14.15 – testare dobândire cunoștințe.
(SE PREMIAZĂ)

Ora 14.30 – 15.00 – premierea și încheierea evenimentului.”

Pentru a veni în sprijinul celor mici, până la data desfășurării evenimentului, organizatorii spun că vor publica mai multe materiale informative pregătitoare.

Micii pescari vor primii și premii

Evenimentul va avea două categorii de premii în funcție de vârstă, astfel:

5 – 9 ani
Locul 1 – juniori 1 = Undiță + linie + nadă + diplomă;
Locul 2 – juniori 1 = Undiță + linie + nadă + diplomă;
Locul 3 – juniori 1 = Undiță + linie + nadă + diplomă.

10 – 14 ani
Locul 1 – juniori 2 = Undiță + linie + nadă + diplomă;
Locul 2 – juniori 2 = Undiță + linie + nadă + diplomă;
Locul 3 – juniori 2 = Undiță+ linie + nadă + diplomă.

Toți ceilalți copii participanți înscriși, vor primi diplome de participare și premii ce pot consta în nade și/sau accesorii pescuit de la sponsori.

Scopul evenimentului: Pregătirea unor viitori agenți ai schimbării, care să îi inspire și pe alții să aibă grijă de mediul înconjurător


Reprezentanții A.P.A. subliniază dorința lor de a pregăti, cu ajutorul acestui eveniment, viitori agenți ai schimbării în comunitățile lor.

„Dorim prin acest eveniment ca, copiii noștri să conștientizeze mai bine că ei însăși sunt cei ce vor gestiona aceste resurse în anii ce vor urma și încet încet dacă vor avea un minim de simț civic, vor trebui să aibă un cuvânt de spus în societate, în comunitățile lor și nu vor lăsa să se întâmple ceea ce vedem în zilele noastre, gunoaie la tot pasul, indiferent că provin de la pescari sau nu, pești reținuți sub limita legală, pescuitul cu ustensile interzise etc.

Nu spunem că, copiii dvs n-ar dobândi asemenea cunoștințe, însă trebuie să dezvoltăm împreună aceaste situații, mai mult, astfel încât numărul nostru să fie mai mare, să-l depășească pe cel al celor ce produc infracțiunile despre care spuneam mai sus!”, adaugă aceștia.

Regulamentul concursului și mai multe detalii despre acesta pot fi accesate tot pe pagina evenimentului, unde pot fi contactați și organizatorii acestuia.

Oamenii de ştiinţă au descoperit nevertebrate marine pe marea insulă de gunoi din Pacific

Foto: Radio Eco Natura
Foto: Radio Eco Natura

Oamenii de ştiinţă au descoperit pe marea insulă de gunoi din Pacific, situată între Hawaii şi statul american California, nevertebrate marine care populează în mod obişnuit regiunile costiere din vestul Oceanului Pacific, transmite agenţia DPA, preluată de Agerpres.

Potrivit unui studiu, zeci de specii comune care trăiesc în habitatele costiere se hrănesc și se înmulțesc pe deșeurile de plastic plutitoare.

În timp ce există dovezi din secolul al XIX-lea referitoare la speciile marine care plutesc, rolul plutelor naturale a fost limitat, deoarece materialul lor se descompunea în larg în câteva luni sau în câțiva ani.

Cu toate acestea, în 2023, deşeurile de plastic reprezintă o suprafaţă mai persistentă.

Cercetătorii au colectat 105 deşeuri de plastic plutitor din aşa-numitul ”Marele petic de gunoi al Pacificului”

Oamenii de știință au identificat pe acestea resturi aparţinând unui număr de 484 de organisme nevertebrate marine, iar 80% dintre ele erau specii care se regăsesc în mod obişnuit în habitatele costiere.

Studiul a arătat că numărul de artropode și moluște observate pe deșeurile de plastic era de trei ori mai mare decât cel al speciilor pelagice obișnuite din largul oceanului.

Noi specii, înrudite cu meduzele, trăiesc și se înmulțesc pe deșeurile de plastic

Specii precum hidrozoare, care sunt înrudite cu meduzele și coralii, împreună cu crustaceele de tip amfipode și izopode, trăiau și se înmulțeau pe deșeurile de plastic.

Conform declarațiilor oferite de specialiști, acest rezultat poate indica faptul că speciile au capacitatea de a supraviețui și se dezvolta în largul oceanului și că acest tip de mediu poate reprezenta o nouă formă de comunitate ecologică.

Comisia Europeană a clasat cauza de infringement privind adoptarea Programului național de control al poluării atmosferice

Foto: Facebook/Ministerul Mediului
Foto: Facebook/Ministerul Mediului

Astăzi, 21 aprilie, în urma măsurilor adoptate de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Comisia Europeană a decis retragerea, de pe rolul Curții de Justiție a UE, a cauzei C-69/22 având ca obiect lipsa elaborării Programului național de control al poluării atmosferice (PNCPA).

Programul național de control al poluării atmosferice a fost aprobat prin HG nr. 119/2023 la data de 14 februarie 2023 și raportat Comisiei Europene

Programul stabilește prioritățile de politică privind calitatea aerului și poluarea atmosferică, în corelare cu prioritățile de politică relevante, inclusiv cele în materie de climă și energie, prin identificarea/adoptarea și implementarea măsurilor de reducere a emisiilor de poluanți atmosferici aplicabile sectoarelor de activitate care constituie surse cheie de emisii de poluanți atmosferici (agricultura, energia, industria, transportul rutier, încălzirea rezidențială etc.) și altele.

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a ținut să precizeze că, în elaborarea Programului național de control al poluării atmosferice, s-a ținut cont de impactul planurilor și programelor adoptate sau planificate a fi puse în aplicare în temeiul obligațiilor privind clima și energia sau a altor politici conexe (de exemplu dezvoltarea infrastructurii de transport, procese industriale și agricultură).

Toate acestea ar putea avea impact pozitiv sau negativ asupra respectării angajamentelor naționale de reducere a emisiilor de poluanți atmosferici.

Greenpeace România: ”Împreună, putem proteja Carpații și putem contribui la promovarea biodiversității acestei regiuni incredibile”

Foto: Greenpeace România
Foto: Greenpeace România

La finalul anului trecut, Greenpeace România a pornit o campanie pentru protejarea Munților Carpați, cerând protecția a 10% din întregul arc Carpatic.

Membrii organizației pentru protecția mediului au precizat că, în acest an, timp de o lună, vor tranzita întreg arcul Carpatic pentru a descoperi de ce trebuie protejat acest punct vital de biodiversitate din Europa.

Greenpeace România: ”Expediția noastră nu este doar o călătorie prin lumea naturală brută, ci o explorare a relației complexe dintre oameni și această regiune”

Echipa noastră, căreia sperăm să te alături și tu, va fi formată din 6-10 persoane care vor călători între 10 și 25 mai prin Carpații României. Dar dacă nu poți participa toată perioada, nu este o problemă, te poți alătura câteva zile”, au transmis membrii organizației.

Reprezentanții Greenpeace au prezicat că se vor implica într-o varietate de activități, inclusiv explorarea unor păduri virgine, vizitarea unor locuri emblematice și a unor păduri în curs de distrugere.

Este o călătorie în care activiștii și specialiștii Greenpeace pornesc pentru a prezenta adevărata valoare a Carpaților pentru Europa

În egală măsură, vor avea loc întâlniri cu biologi, iar voluntarii vor petrece timp în comunitățile locale pentru a explora relația lor specială cu pădurea și pentru a investiga diverse crime asupra naturii care se întâmplă în munți.

Înscrierile se pot face aici

Vrem să dezvăluim adevărata valoare a Carpaților pentru întreaga Europă și nevoia urgentă de conservare a pădurilor din regiune. În plus, acest proiect oferă o oportunitate unică de implicare directă alături de echipa noastră”, au declarat membrii Greenpeace din România.

Proiectul ”Chilia Verde” a ajuns la final

Foto: Facebook/Asociația Mai Mult Verde
Foto: Facebook/Asociația Mai Mult Verde

Asociația Mai Mult Verde a anunțat că Proiectul ”Chilia Verde” a ajuns la final, iar mâine, cu ocazia Zilei Pământului, va avea loc inaugurarea Parcului Libertății.

Parcul a fost reabilitat cu sprijinul comunității locale

Spațiul a fost amenajat cu fonduri din proiectul ”Chilia Verde”, dar și private, donate de către persoane fizice, în urma primei campanii de strângere de fonduri organizate de asociația locală ”Împreună pentru Chilia”.

Folosind tehnici de activare comunitară, peste 250 de localnici au fost implicați în cele cinci ateliere comunitare pentru amenajarea parcului din localitate, cu sprijinul organizatorului comunitar. Vă așteptăm alături de noi!”, au transmis membrii Asociației Mai Mult Verde.

Proiectul „Chilia Verde” este derulat de Asociația Mai Mult Verde, în parteneriat cu Asociația Împreună pentru Chilia, cu sprijinul financiar – România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

Proiectul este derulat la nivel local cu sprijinul Primăriei Chilia Veche.

Scopul proiectului ”Chilia Verde” și publicul țintă

Beneficiari direcți: 265 tineri și adulți din comunitate din Chilia Veche (participanți la proiecțiile de film, la atelierul de formare pe tema protecției mediului și dezvoltare comunitară și la activările comunitare);

5 autorități și instituții publice invitate în mod direct la evenimentele din proiect (Primăria Chilia Veche, Consiliul Județean Tulcea, Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării, Ministerul Mediului).

Beneficiari indirecți: 2.000 de locuitori ai satului Chilia Veche și 50.000 de persoane informate local și național despre proiect și problemele de mediu de la nivel local.

România vrea să tripleze numărul de urși care vor fi uciși

Foto: Facebook/Tanczos Barna
Foto: Facebook/Tanczos Barna

Guvernul Românieii a propus ca numărul de urși care ar trebui sacrificați să se tripleze tocmai pentru a încerca să controleze suprapoluția speciilor protejate. Doar că acest lucru nu a făcut altceva decât să stârnească furia grupurilor ecologiste. Propunerea se bazează pe o estimare recentă a Ministerului Mediului, care estimează numărul de urși din țară la aproximativ 7.500 până la 8.000. Un număr tot mai mare de confruntări cu oamenii a stimulat și propunerea. Din 2016 până în 2021, România a înregistrat 154 de atacuri de urși, care s-au soldat cu 14 morți și 158 răniți, a precizat ministerul. Propunerea ar putea vedea până la 426 de urși împușcați și uciși, față de 140 de persoane anul trecut. Ursul brun se numără printre cele 1.200 de specii protejate de directiva privind habitatele a Uniunii Europene.

România a interzis vânătoarea de trofee, dar a permis uciderea urșilor deranjanți

România a interzis vânătoarea de trofee în 2016, dar a permis uciderea a sute de așa-numiți „urși deranjanți” printr-un sistem de derogări. Pe lângă „personalul tehnic de specialitate”, vânătorii vor avea voie să împuște animalele conform noilor reguli. La începutul acestei luni, ministrul Mediului, Barna Tanczos, a apărat propunerea „pentru că au murit prea mulți oameni, pentru că am plătit prea mulți bani în compensații, pentru că atacurile sunt în creștere și este de datoria noastră să protejăm viața umană”. Un susținător de multă vreme al gestionării populației de urși, inclusiv prin împușcare, Tanczos a spus că „extracția” se va face conform unor linii directoare și monitorizare stricte.

Grupurile ecologiste avertizează că riscăm o nouă procedură de infrigiment.

Grupurile ecologiste au denunţat propunerea, numind-o o autorizare a unui sezon deschis pentru vânătoarea de trofee. Propunerea „riscă să introducă o nouă procedură de infringement împotriva României pentru nerespectarea directivelor europene care protejează strict această specie”. A spus Greenpeace România, numind-o „o propunere cinică de rezolvare a managementului urșilor prin vânătoare comercială”. România este cunoscută de mult timp ca având cea mai mare populație de urși din Uniunea Europeană, cu aproximativ 6.000 de animale. Dar experții au avertizat că numărul real de urși care cutreieră Carpați rămâne necunoscut, spunând că țara folosește o metodă învechită de numărare a speciilor.

Asociația Viitor Plus a împădurit 20 de hectare de teren degradat

Sursă foto: Facebook/Radio Eco Natura
Sursă foto: Facebook/Radio Eco Natura

În această primăvară, echipa Adoptă un Copac, prin programul de împădurire al asociației Viitor Plus, a reușit să planteze 241.000 de puieți de arbori forestieri.

La aceste campanii au participat peste 2.000 de voluntari și 1.000 de zilieri din comunitățile locale.

Toate pădurile plantate sunt adiționale și nu ar fi existat fără eforturile oamenilor implicați

În perioada ianuarie – aprilie 2023, echipa a desfășurat activități de plantare în 16 comunități rurale din județele Constanța, Dolj, Ialomița, Călărași și Prahova, și a avut o plantare urbană în Parcul Municipal din Fetești.

Voluntarii au reușit să planteze pe o suprafață de 20 de hectare de teren degradat sau deșertificat datorită sprijinului acordat de companiile private, colaborării cu autoritățile locale și implicării oamenilor obișnuiți, motivați de binele comun.

Au fost efectuate lucrări de completare în pădurile deja existente, pe care asociația Viitor Plus le îngrijește timp de 5-10 ani, până când acestea ajung la maturitate

O noutate importantă a acestui sezon a fost utilizarea metodei Miyawaki, una dintre cele mai eficiente metode de împădurire rapidă a terenurilor degradate, prin care se plantează 3-4 puieți pe metru pătrat din cât mai multe specii autohtone.

Copacii plantați prin această metodă cresc mult mai repede și captează mult mai mult carbon.

Vegetația devine mai densă și are structura unei păduri naturale mature.

În plus, o pădure Miyawaki crește cu 1 metru în înălțime pe an și nu are nevoie de substanțe chimice sau îngrășăminte.

Programul Adoptă un Copac se concentrează pe zonele din sudul României cu cea mai mare nevoie de arbori, în județe în care suprafața împădurită este de 5-10%

Adoptă un Copac este un program axat pe zonele din sudul României care au cea mai mare nevoie de împădurire, în județe cu o suprafață împădurită cuprinsă între 5% și 10%.

Acest lucru este cu mult sub media europeană de 39%, iar echipa Viitor Plus și-a propus să transforme solurile afectate de schimbările climatice sau cele aflate în pericol de eroziune în păduri.

Prin plantarea de arbori, se îmbunătățește calitatea pământului, se reduc temperaturile din jurul copacilor, se atrag precipitații și se sprijină biodiversitatea.